Pe aeroportul Timișoara se reiau treptat zborurile regulate spre destinații externe

Share Button

Condițiile ridicării progresive a restricțiilor de circulație aviatică fac posibilă creșterea treptată a operării zborurilor aeriene de pe aeroportul Timișoara.

Reluarea zborurilor aeriene de legătură între România și alte 17 țări, încă de săptămâna trecută, a făcut posibilă reluarea operării zborurilor regulate de pe aeroportul Timișoara spre și dinspre destinații din Germania (Dortmund, Frankfurt-Hahn, Memmingen și Karlsruhe/ Baden).

Urmare a reactualizării listei țărilor care sunt considerate sigure și din care pasagerii pot reveni în țară fără să mai intre în izolare sau carantină, pe lângă destinațiile din Germania, se mai adaugă 5 țări: Italia, Irlanda, Estonia, Finlanda și parțial Franța (zona continentală). Astfel începând de astăzi, 23 iunie 2020, pe aeroportul din Timișoara se vor relua zborurile regulate spre și dinspre Italia (Bari, Bergamo, Roma, Veneția), urmând ca de sâmbătă, 27 iunie a.c., să fie reluate și zborurile spre Paris.

„Aeroportul este pregătit din punct de vedere operațional și al siguranței sanitare pentru reînceperea operării zborurilor regulate spre destinații consacrate. Ne dorim să crească cât mai mult numărul curselor operate, al destinațiilor și implicit al pasagerilor. De la începutul lunii iulie a.c. sunt programate curse aeriene de tip charter spre destinații estivale de vacanță din Turcia și Grecia, dar și spre litoralul românesc, având legătură aeriană directă spre Constanța. Reamintim pasagerilor faptul că pot tranzita aeroportul în siguranță, fiind aplicat un plan de măsuri specific acestei perioade de pandemie. Spațiul disponibil în terminalele aeroportului este configurat astfel încât să asigure o procesare fluentă a traficului de pasageri, în condițiile respectării cerințelor de distanțare socială în interesul propriu și al celui public. Pasagerii au obligația de a respecta regulile de distanțare socială pe tot fluxul parcurs de la parcarea auto a aeroportului și până la îmbarcarea în aeronavă.”,

a declarat directorul aeroportului Daniel IDOLU.

Planul măsurilor de protecție pentru a limita răspândirea noului coronavirus, în ceea ce privește îmbarcarea si debarcarea pasagerilor este publicat pe site-ul aeroportului: www.aerotim.ro

Biroul de Relații Publice
Aeroportul Internațional Timișoara

145

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.