Partide politice românești în interbelic (10)

Ioan Vidu: Partidele Politice (1)

Sari și schimbă, schimbă urna, vezi așa
Și cu una, două, două n-o lăsa,
N-o lăsa, voinice, nu, că nu-i frumos,
C-altfel n-o să ai și tu un os de ros.
(revista lugojeană „Scorpionul”, parodiind versurile din Ana Lugojana)

Este un neadevăr când se susține că fără partide opoziționale nu se poate guverna o țară. Experiența din toate țările ne arată că cu cât într-o țară sunt mai multe partide politice, cu atât haosul în respectiva țară este mai mare. Nu se discută însă asupra chestiei, pentru că fiecare dintre cei chemați să discute este angajat la câte un partid și, prin urmare, interesat ca să nu se discute; iar cuvântul celor care îndrăznesc ca să discute nu se prea aude.

Fiecare partid politic își ia de bază binele țării. Această bază morală trebuieș-te respectată de fiecare cetățean cinstit. Dar experiența ne dovedește rezultate contrare. Să analizăm, pentru ce?

Pentru că: fiecare partid politic mai întâi se îngrijește de interesele sale, și numai în al doilea rând de ale țării. Omul partidului se nizuiește din toate puterile ca partidul său să fie cât mai tare, pe motivul că numai cu partid puternic poate duce la îndeplinire ceea ce voiește. Fiind în partid mulți, multe doresc. Între cei mulți însă sunt totdeauna mai mulți răi, care rele doresc nu pentru ei, ci pentru biata țară… Dorința și faptele lor le motivează astfel: a) noi suntem cetățeni ai acestei țări, noi suntem țara; b) în țara aceasta totul merge bine, deci… c) țara este fericită.

Bineînțeles, acestea le susține partidul la putere, căci partidele din opoziție strigă contrariul până ce sunt osândite a fi în opoziție.

În momentul când unul dintre ele ajunge la guvernare, părerea și-o schimbă, căci țara a devenit deodată fericită.

Dacă rațiunea ne-ar impune să fim de bună-credință, atunci ar trebui să susținem că fiecare partid politic are la baza sa mai întâi de toate interesele Patriei; dar fiindcă rațiunea, în urma experiențelor, ne spune altcum, constatăm că partidele au la bază mai întâi interesele lor, iar ale Patriei numai indirect.

Rădăcina acestor interese derivă de la statele vechi sau chiar și a unora moderne, ai căror cetățeni se diferențiază după regiuni, rase ori credințe. Într-un stat național, nu poate să existe decât numai un interes: interesul Patriei.

Dacă statele vechi s-au prăbușit tocmai din cauza diferitelor interese particulare, este cert că și cele moderne, care fac la fel, nu vor putea evita catastrofa. Statele tinere ar trebui să evite aceste formule, zise „constituționale”, dacă au la inimă viitorul Patriei lor mai presus de toate.

Ca și în trecut, astfel și astăzi, partidele politice sunt împărțite în două tabere: tabăra guvernamentală și tabăra opozițională. Cea dintâi se consideră pe sine ca expresia voinței majoritare a țării; cea de-a doua, formată din mai multe partide, reprezintă diferitele interese și…, haid’ să zicem, principii regnicolare [publice], pe care aderenții le consideră mai salutare decât cele ale partidului guvernamental. Ființa partidelor opoziționale se motivează prin credința moștenită că: „opoziția face pe Cerberul Parlamentului”, supraveghind acțiunile partidului de la putere, și deci: fără opoziție nici nu se poate închipui un Parlament. În fond, așa ar trebui să fie, căci și partidele sunt ca și oamenii: cad în păcate, cu sau fără voia lor, și deci bine este să fie de pază un control, o critică în toate acțiunile guvernului. Partidele politice de azi însă nu acționează în acest sens, sau dacă acționează o fac numai indirect. Toată acțiunea lor se raportează la răsturnarea partidului de la putere, cu scopul de a-i lua locul. Toate mijloacele se folosesc numai spre acest scop. Calomnii, înjurături și discreditări reciproce curg cu duiumul, iar rezultatul este coruperea maselor. Această activitate dăunătoare pentru țară se face în Parlament, în presă și pe străzi fără de nicio considerațiune față de bunul-simț. În Parlament se petrec lucruri scandaloase, care ne discreditează țara în fața străinătății; se fac discursuri kilometrice pe lucruri bagatele care nu aduc niciun folos țării, ci numai răpesc timpul scump, pe care l-ar putea folosi spre salutea Patriei. Nu spre acest scop sunt trimiși domnii deputați în Parlament. Nu pentru aceasta se dau din cassa Statului diurnele deputaților! N-avem legi perfecționate; guvernăm cu legi învechite, și în loc să ne îngrijim a le moderniza, se pierde vremea cu fleacuri și chestii personale. „Țara tace și plătește, dar nimic nu isprăvește.”