Partide politice românești în interbelic (1)

Share Button

Bunul-simț de a nu schimba partidul cum schimbi hainele
Nu ne mai scoatem unii pe alții din: hoți, tâlhari, escroci, mișei
Ne-am certat între noi ca la gura cortului, făcându-ne de râsul lumii
N-a mai rămas om cinstit la noi pe care să nu-l fi împroșcat cu noroi gazetele sau vorbitorii
Nu se mai știe care e om de omenie și care e într-adevăr hoț
S-au ridicat la suprafață cei ce știu mai bine să mintă, să înșele lumea

Fiecare în felul său părea a avea dreptate Și unii din ai noștri au ascultat de unii, unii de alții, după cum li se părea mai bine sau îi trăgea interesul, și peste noapte ne-am pomenit că ne-am răsfirat ca puii de potârniche, unii am rămas la matca veche, la Partidul Național Român, de care ne legau amintirile trecutului, făgăduințele de la Alba Iulia și bunul-simț de a nu schimba partidul cum schimbi hainele.

Alții s-au făcut însă averescani, alții liberali, alții țărăniști și Dumnezeu mai știe ce, și până unde mai înainte eram toți frați cinstiți într-o tabără, lucrând și luptând în bună înțelegere umăr la umăr, acum eram dușmăniți de moarte între noi, și, în loc să muncim frățește, în bună înțelegere, ne istoveam puterile în lupta seacă dintre frați. Și, cum obiceiurile rele se învață mai repede decât cele bune, am învățat din gazetele fraților de dincolo a nu ne mai scoate unii pe alții din: hoți, tâlhari, escroci, mișei și așa mai departe.

Astfel, ne-a ajuns rușinea cea mare că, după ce ne-a ajutat bunul Dumnezeu să ne vedem visul împlinit în România Mare, în loc să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această mare milă a lui, și în loc să ne punem frățește la lucru și fiecare după puterile sale să lucreze la așezarea unei temelii tari țării noaste întregite, ne-am certat între noi ca la gura cortului, făcându-ne de râsul lumii. N-a mai rămas om cinstit la noi pe care să nu-l fi împroșcat cu noroi gazetele sau vorbitorii prin adunări, hulindu-l în fel și chip de te zăpăceai la cap, nemaiștiind care e om de omenie și care e într-adevăr hoț.

Și aceasta a devenit apoi lumea hoților adevărați, pentru că cei ce furau și jefuiau țara n-aveau să se mai ascundă când le striga cineva, după merit, că-s hoți. Pentru că după toată lumea se striga la fel, toți cei dintr-un partid nu vedeau decât hoți în celălalt, și care striga mai tare, ajungea în vârful știrului. Astfel, s-a adus rușine și ocară pe capul întregului popor, astfel s-au ridicat la suprafață cei ce știau mai bine să mintă, să înșele lumea, să-i tragă pe toți în noroi ca să se înalțe pe sine, să îmbete lumea cu apă rece, făgăduind marea cu sarea și cerul cu stelele. Astfel, am ajuns acolo unde suntem astăzi.

Mi-e scârbă când mă gândesc la toate aceste.

Ei bine, așa nu mai merge, dacă nu voim să ne mâncăm România întregită, cum și-au mâncat biserica țiganii din poveste. Trebuie să ni se deschidă odată ochii și să vedem că am apucat pe povârniș și că trebuie să ne întoarcem la moravurile noastre bune de mai înainte, dacă nu voim să ajungem de ocara lumii.

Când ne-am unit cu frații din vechiul regat, așteptau toți oamenii de bine să ducem la ei deprinderile noastre bune. În loc să facem aceasta, am adus de la ei moravurile lor rele. Astfel, ne-am „unificat” în păcate în loc să ne unim în virtuți.

(Valeriu Braniște, Rușinea cea mare, în Scrisoare către alegători, Tipografia Iosif Sidon, Lugoj, 1922, p. 5-6)

Constantin-T. STAN

594

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.