Părintele protopop Ilie Albiciuc, un cetăţean de vază al urbei

Poporul ucrainean, un popor cultural, urmaşi ai Marelui Cneaz Volodymyr

„Voiesc ca voi să ştiţi, fraţilor, că cele petrecute cu mine
s-au întors mai degrabă spre sporirea Evangheliei”

De 31 de ani părintele Ilie Albiciuc slujeşte la Lugoj, făcându-se remarcat, în faţa enoriaşilor şi a tuturor cetăţenilor urbei, prin dedicare în slujire, profesionalism teologic; dar şi prim modul cum ştie să se poarte (să… socializeze) printre colegii preoţi, intelectualii şi artiştii, scriitori şi jurnalişti lugojeni. Cu enoriaşul de rând sau lumea de pe stradă. Sfinţia-sa păstoreşte turma Bisericii Ortodoxe Ucraienene cu hramul Sfântul Volodymyr – biserica cea mai pitoresc amplasată dintre toate: pe malul Timişului, în parcul Ştrand. (Anul trecut, la împlinirea a 30 de ani de la înălţarea ei, părintele a realizat o fotografie artistică, cu perspective dinspre Timiş, fapt care te duce cu gândul că s-ar afla pe malul vreunei mări interioare…)

Născut la Rona în Maramureş – comună cu 4-5.000 de locuitori – din părinţii Gheorghe şi Vasaleva, a fost crescut de mic într-o atmosferă duhohvnicească, în spirit bisericesc; chiar dacă mama sa bună l-a lăsat orfan la trei ani, Dumnezeu i-a hărăzit o altă mamă, la fel de conştiincioasă şi iubitoare: Irina. Şcoala şi biserica i-au fost aproape în tot timpul copilăriei. După absolvirea liceului ucrainean de la Sighetu Marmaţiei, slujeşte trei ani în învăţămnânt, după care urmează armata. Între anii 1971-74 urmează cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Sibiu. Primii ani de slujire ca preot paroh îi petrece în Eparhia Oradea, în localitatea Sudurău, după care urmează alţi zece ani în Maramureş, în biserici ucrainene.

La prima târnosire de biserică, de faţă cu Episcopul Ora-diei, Vasile Coman, după patru ani de slujire, părintele Albiciuc a exclamat după exemplul psalmistului David: Râvna casei Tale mă mănâncă pe mine, Doamne! Ca acum, la retragerea din activitate – la sfârşitul unei vieţi de slujire (cititorului curios nu-i rămâne decât să însumeze anii „risipiţi” în slujirea Domnului!) să exclame la fel, dar la timpul trecut: „Râvna casei Tale m-a mâncat, Doamne!”. În anul 1990 se înfiinţează la Lugoj Protopopiatul Ucrainean, cu 14 parohii şi o mănăstire (la Cireşu-Mic), parohii dintre care cele mai cunoscute sunt: Timişoara, Reşiţa, Soca-Banloc, Criciova, Ştiuca, Pietroasa Mare, Dragomireşti. Din acel moment, părintele Ilie Albiciuc devine, cum era şi firesc, protopop de Lugoj.

„Iar acum, la sfârşitul activităţii noastre de slujire ca preot-protopop, zicem după cum urmează – tot din Sfânta Scriptură, desigur: „Voiesc ca voi să ştiţi, fraţilor, că cele petrecute cu mine s-au întors mai degrabă spre sporirea Evangheliei” (Epistola către Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, cap. 1, vers. 12. Iar noi am citat din Biblia Sfântului Sinod, dăruită nouă de un alt bun prieten, trecut însă la cele veşnice: părintele Gh. Cristescu, Biblie pe care găsim inscripţia: „Cumpărată de la Caransebeş, în urma vizitei la P.S. Emilian de Caransebeş, 11.01.1905). Acest citat biblic este mesajul de încurajare pe care marele Pavel, aflat în lanţuri la Roma, pentru credinţa în Iisus Hristos, îl comunică fraţilor din Filipi, Macedonia).

Latura culturală. Reviste cultice şi Poetul naţional. Un „semn de carte călător”…

Ucrainenii sunt un popor cult, comunitatea lor beneficiază de două reviste cultice tipărite la Bucureşti: „Curierul ucrainean” (Revistă a Uniunii Ucrainenilor din România)  şi „Ecouri ucrainene” (Revistă literar-culturală şi educativ-informativă a UUR).

Am întâlnit în ele Cronica activităţilor şi Din agenda deputatului UUR, articole cultural-educative şi de informare a celorlalţi cetăţeni în legătură cu comunitatea lor; consemnarea marilor praznice al.e creştinătăţii etc. (Câteva titluri intereante spicuite de noi: Cum şi când a apărut limba ucraineană literară – „Curierul…”, nr. 401-402/2020; Dreptatea lui Dumnezeu şi dreptatea noastră: idem, 431-432/mai 2021. În revista „Ecouri…” găsim „Nunta tradiţională ucraineană, din Poenile de sub Munte, MM.”)

La început de an, „Curierul ucrainean” publică un amplu Plan de acţiuni şi proiecte culturale ale UUR pe anul în curs, printre care şi acţiuni de interes general: Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii (2 aprilie), Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de autor (23 aprilie), dar şi cea a Proprietăţii Intelectuale (26 apr.); … a Monumentelor şi a Locurilor Istorice, etc. (9 Mai – Ziua Europei).

Ce l-a impresionat mai tare pe Reporter a fost evenimentul Semn de carte călător – acţiune comună a unei şcoli gimnaziale şi a unei bilbioteci (amândouă din Şerbăuţi) care, la iniţiativa Asociacion Biblioclub Arganda del Rey, Spania, copii între 9-12 ani – ucraineni şi români deopotrivă – realizează semne de carte prin diferite tehnici (desen, pictură, lucru manual, colaj, etamină, etc.). În acest fel copiilor li se stimulează potenţialul artistic şi creator, dar în egală măsură dragostea de carte, aspect esenţial pentru supravieţuirea noastră ca rasă umană.

În latura stângă a clădirii bisricii de la Lugoj se află bustul celui mai important poet ucrainean, Taras Şevcenco. Poet romantic şi pictor-ilustrator, Taras Şevcenco este considerat poetul naţional al poporului ucrainean: Opera lui poetică stă la baza limbii şi literaturii ucrainene moderne. În afară de cele din Ucraina (desigur, şi de cea de la Lugoj), mai există câte o statuie reprezentativă a Poetului la Suceava şi una la New York, înălţată de ucraineni emigraţi peste Ocean. (Desigur, ele sunt mult mai multe – acestea sunt cunoscute de noi).

Câteva cuvinte despre  Biserica ucraineană la cei (peste) 30 de ani

Biserica slujită (aproape) o viaţă de părintele protopop Ilie Albiciuc s-a ridicat imediat după revoluţie, între anii 1990-93, şi este înzestrată cu toate cele necesare pentru săvârşirea actelor cultice. Ctitorul principal al Bisericii este dl profesor Gheorghe Semeniuc, care şi-a asociat, a luat pe lângă el în comitetul de construcţie alţi patru bărbaţi de nădejde: Ioan Covaci, Bilanin Gheorghe, Belea Petru şi Pauliş Vasile. Astfel încât, anul trecut, templul ucrainean lugojean a împlinit 30 de ani de existenţă, sărbătoriţi la 26 iulie 20120, de hramul Sfântului întocmai cu Apostolii – Marele Kneaz Volodymyr.

Sfinţită la 5 decembrie 1993, de către IPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul de atunci al Banatului, şi de Danelo, Arhiepiscop de Cernăuţi, sfânta Biserică a fost înzestrată între anii 2000-2002 cu pictură murală de profesorul Constantin Marcovici, de la Lemberg (Lvov). În patrimoniul cultural al Bisericii se află (am văzut-o cu ochii mei) opera magistrală a lui Petru Movilă, din 1646, intitulată TREBNIC, de câteva mii de pagini scrise în limba slavonă, reeditată în 1988. De asemenea, am mai remarcat existenţa în strană, deci în uz curent, a unei Psaltiri slavone din 1797. Iar în ultimii 10 au fost aduse din Ucraina mai multe cărţi folositoare de cult.

Nu uităm să menţionăm că doamna preoteasă Savana Albiciuc, soţia preotului, maramureşeancă şi dânsa, este dirijoarea corului bisericesc care cântă la slujbă în strana Bisericii – susţinătoare asiduă a soţului dumneaei (a slujbei divine pe care o săvârşeşte ca preot), dar şi, ca ucraineancă, a cauzei bisericeşti ucrainene în oraşul de pe Timiş. Asta, desigur, cât timp mai rămâne până la plecare, fiindcă trebuie să accentuăm că slujirea lor în Biserică se apropie de sfârşit. Cetăţean de vază – dar şi de bază!, om de valoare  – al oraşului nostru, părintele Albiciuc va rămâne desigur cu Lugojul în suflet, ca loc în care şi-a petrecut cei mai frumoşi ani din viaţă, când omul este mai în putere. Iar Domnul (nostru) Primar ar trebui să se gândească să prindă „ultimul tren” spre a-l declara Cetăţean de onoare…

Remus V. GIORGIONI