
Mai întâi potcoavele, apoi calul!
Stațiile de încărcare pentru autobuzele electrice au ajuns la Lugoj. Urmează să vină și și primul autobuz
Stațiile de încărcare pentru autobuzele electrice au ajuns la Lugoj. Vineri dimineața, au fost descărcate la depozitul pe care îl are Primăria Lugoj, pe locul fostului bazar.
„Se lucrează, s-au obținut avizele necesare, avizele tehnice de racordare la energie electrică pentru cele nouă stații rapide de încărcare și pentru cele trei stații lente.
Avem trei stații lente de încărcare, una pe strada Salcâmului, la ieșirea din oraș, o stație de încărcare lentă pe strada Buziașului și o stație de încărcare lentă pe strada Timișorii, unde va fi baza, autobaza acestor mijloace de transport.
Acolo vor fi amplasate și cele nouă stații de încărcare rapidă. În bugetul local sunt cuprinse sume pentru pregătirea terenului pe care vor fi amplasate aceste stații de încărcare”, a declarat Bogdan Blidariu, primarul interimar al Lugojului.
În scurt timp trebuie să ajungă și primul autobuz din cele nouă autobuze electrice, trei staţii de încărcare rapidă și nouă staţii de încărcare lentă; valoarea contractului este de 18.179.997 lei (fără TVA).
Lugojul se află pe lista celor șapte oraşe din ţară care vor primi 81 de autobuze electrice, cu lungimea de cca. 10 m, destinate transportului public urban de călători.
Autobuzele vor fi livrate în municipiile Alexandria, Brăila, Constanța, Drobeta-Turnu Severin, Focșani, Lugoj și Slobozia, anunță Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA).
Lasă un răspuns