1908: devastatorul cutremur din Italia. C-tin Rădulescu Jr, medicul lugojean trimis în misiune umanitară la Messina (2)

Sicilia - 1908
Share Button

1908: devastatorul cutremur din Italia. Constantin Rădulescu Jr – medicul lugojean trimis în misiune umanitară la Messina (1)

Astăzi, când Italia, tărâmul căruia îi datorăm, în parte, geneza spiritualității noastre, este devastator lovită de molimă, simțim fireasca nevoie de a ne exprima solidaritatea, fiind urgisiți, la rândul nostru, de aceeași năpastă. Pentru noi, românii, care clamăm cu mândrie, aidoma lui Grigore Ureche, că  „De la Râm de tragem”, iubirea noastră pentru ținutul solar al artelor e aproape o axiomă. „De când iubim Italia?” se întreba, cândva, Felician Brînzeu. „Răspunsul e simplu şi firesc: de când suntem creştini, de când ne-am pomenit pe aceste meleaguri de Dacie romanizată, de la începuturile noastre naţionale. Factorul «rasă», adânc întemeiat în inimi, explică îndeajuns – el singur –  statornicia simţirii noastre italiene.”

De-a lungul istoriei, românii au fost aproape de suferințele fraților noștri latini. Printre aceștia s-a numărat și un prestigios medic chirurg lugojean, stabilit în București, Constantin Rădulescu Jr.

Constantin Rădulescu Jr s-a născut la Lugoj în 15 iunie 1858. Era cel de-al patrulea copil al inginerului şi avocatului Constantin Rădulescu Sr, personalitate de frunte a Lugojului, şi al Paulinei, descendentă, pe linie maternă, a familiei Nedelcu, repre-zentanta unor vechi meseriaşi lugojeni întemniţaţi pentru apartenenţa la Societatea secretă „Constituţia”.

După cursurile primare şi gimnaziale (Şcoala Confesională Ortodoxă Română și Gimnaziul de Stat din urbea natală), a urmat studii academice la Facultatea de Medicină din Budapesta, finalizate prin obţinerea licenţei de medic chirurg. După un an de practică la Budapesta, s-a stabilit la Bucureşti, ca medic chirurg la Spitalul Eforiei, unde a devenit unul dintre cei mai apreciaţi medici. Într-o scrisoare adresată fiicei sale Elena, Paulina Rădulescu sublinia succesul profesional al fiului său: „Aşa era de căutat ca medic chirurg, că un general, I. Potescu, din Galaţi, care trebuia să se supună unei operaţii grave, în loc să se ducă la Paris, unde era sfătuit de medicii săi să se opereze, a preferat să se supună a fi operat de dr. Constantin Rădulescu, operaţie care a reuşit foarte bine”.

În cursul anului 1885, în timpul Războiului sârbo-bulgar, a fost trimis pe front, ca medic chirurg, la solicitarea guvernului sârb. Într-una dintre scrisorile adresate surorii sale Elena, C. Rădulescu descrie un episod al în-tâlnirii cu Draga, regina Serbiei, căreia îi acordase o consultaţie medicală la spitalul militar în care îşi desfăşura activitatea. Medicul lugojean şi-a oferit cu generozitate şi profesionalism serviciile medicale şi în anul 1908, când Societatea de Salvare din Bucureşti l-a trimis în misiune la Messina, pentru a participa la operaţiunile de salvare a victimelor devastatorului cutremur care lovise Sicilia.

Impresiile privind cataclismul din sudul Italiei au fost publicate într-un număr al ziarului „Viitorul” din Bucu-reşti şi reluate, în două episoade, în periodicul lugojean „Drapelul” (Scrisoare din Messina. Impresiile unui medic român).

Constantin-T. STAN

*

„Starea de asediu se și declarase la Messina și împrejurimi, cu toate acestea mi s-a dat un permis excepțional, prin care se admitea îmbarcarea mea urgentă pe orice piroscaf cu direcția spre Messina. Fie chiar din piroscafele numai pentru militari. Cu o zi înainte, se suspendase orice permis pentru Messina, deoarece se vorbea că ar fi bine a se bombarda resturile locuințelor, spre a nimici focarele de infecții ce s-ar ivi în urma descompunerii nenumăratelor victime. Cetățenii Messinei rămași în viață s-au opus, zicând că sunt prea mari averi îngropate în ruine.

Mă îmbarcai în aceeași seară, deși cu mare dificultate din cauza suspendării permiselor, pe bordul piroscafului «Sardegna».

Pe același piroscaf se îmbarcase și o echipă de patru doctori și șase sanitari trimiși din Viena. Am făcut cunoștință cu doctorul cons. imp. Charas, de la Societatea de Salvare din Viena, care-l cunoștea pe directorul nostru, dr. Minovici. Doctorul îmi spunea că se duce direct la Catania, neoprindu-se la Messina decât o oră, spre a da ajutoare răniților numai din punct de vedere alimentar. I-a părut foarte bine că și Societatea de Salvare din București a găsit de cuviință a trimite un reprezentant la un astfel de dezastru. Tot pe piroscaful «Sardegna» se îmbarcaseră și o mulțime de soldați ce mergeau la Messina.

A doua zi, dimineața la 10, ajunserăm în portul Messi-nei și totdeodată începură a se vedea urmele dezastrului. Întreaga fațadă a caselor după chei era în parte dărâmată.   În port, se vedeau grinzi, lăzi întregi cu lămâi, resturi de bărci sfărâmate, bărci scufundate etc. De asemenea, se vedeau o mulțime de bărci ce-i transportau pe ultimii locuitori ai Messinei spre vapoare, ca apoi să plece în diferite localități. Deoarece piroscaful nu putea acosta la chei, luai imediat o barcă și, îndreptându-mă spre debarcader, fui izbit de ceea ce văzui.

Linia ferată, ce era la o distanță de doi metri de debarcader, era acum cu desăvârșire distrusă; șine întregi pătrundeau în mare. Câteva vagoane răsturnate pe marginea drumului, iar altele scufundate în mare. Cheiul, în foarte multe părți, era surpat în mare, așa că nu era accesibil de a debarca decât numai în puține locuri. Se vedeau pe chei lemne, pietre, blocuri mari de piatră cubică scoase din caldarâmul ce formase cheiul și răspândite în dezordine în toate părțile.

Observai o macara foarte mare, ce servea la ridicarea diferitelor colete și baloturi, complet sfărâmată și scufundată în mare. Stâlpii de telegraf, răsturnați pe chei sau în mare. Se vedeau, apoi, o mulțime de soldați, care transportau fel de fel de obiecte, cărți etc. Gara, distrusă în cea mai mare parte, așa că urcarea în vagoane se făcea la o distanță destul de respectabilă de peron.”

(„Drapelul”, Lugoj, IX, 6, 1909, 1-2)

Constantin Rădulescu Jr
Sicilia – 1908

1908: devastatorul cutremur din Italia. Constantin Rădulescu Jr – medicul lugojean trimis în misiune umanitară la Messina (2)

*

Multe sârme telefonice și telegrafice căzute. În gară, se observau o mulțime de vagoane de clasa a II-a, care fuseseră transformate în dormitoare pentru soldații aduși spre a da ajutoare victimelor. În fața gării, într-o magazie improvizată, era instalată stațiunea de telegraf, iar în apropierea ei, câteva corturi pentru răniți, dar care erau foarte puțini și ușor răniți.

Mergând spre oraș, vedeam trecând, rând pe rând, echipe numeroase de soldați armați cu sape, lopeți, târnăcoape, cazmale, topoare etc. În apropierea cheiului, trebuia să mergi cu băgare de seamă, căci în multe părți era așa de prăbușit, încât puteai foarte ușor, prin crăpăturile formate, să cazi, și lângă acestea să mai faci și o baie, căci apa mării pătrunsese prin profunzime la suprafață. Se vedeau butoaie cu măsline, sparte, numeroase cutii sfărâmate, fel de fel de obiecte zdrobite și răspândite în neregulă.

Lungul șir de magazine de pe chei, toate părăsite, unele fiind închise, altele având numai pe jumătate obloanele trase, fiecare locuitor, după cum a avut timp de a fugi, închizându-și restul avutului ce îl scăpase de cutremur. Zidurile caselor erau căzute. Gangul unei case foarte mari, din Casto V. Emanuele, se prăbușise, încât nu mai permitea trecerea, acoperind cu dărâmăturile sale o trăsură.

Pe chei, vedeai mai mulți locuitori abia îmbrăcați, așezați în jurul câte unei clădiri în care își preparau mâncare. Treceam de multe ori pe lângă case ce erau complet distruse, tavanele scufundate și crăpate enorm, iar prin crăpături vedeai atârnând garderobe, piane, paturi etc. Un asemenea caz am văzut la Nuovo Hotel.

Pe multe străzi, pământul era despicat în multe părți, încât puteai pătrunde cu ușurință printre aceste crăpături. Vitrinele diferitelor magazine, sparte cu desăvârșire, zidurile căzute și sfărâmate, pasaje întregi prăbușite, încât făceau cu neputință trecerea. Văzând soldații urcându-se pe asemenea dărâmături, îți făcea impresia unei adevărate ascensiuni pe munți.

La tot pasul, te împiedicai de obloane, firmele diferitelor magazine trântite la pământ, sârme de telegraf și telefon, palmieri smulși din rădăcină etc. Unele case, ce aveau mai multe etaje și a căror fațadă căzuse, îți prezentau tot aranjamentul din interiorul camerelor, în care se vedeau diferite obiecte, mobile, parte distruse, sfărâmate, pătrunzând prin crăpăturile tavanului.

În unele părți însă, garderobele, ceasornicele etc. rămăseseră la locul lor. Cu cât înaintam în interiorul orașului, cu atât se simțeau mirosurile exalate de resturile omenești îngropate în dărâmăturile caselor. Din distanță în distanță, vedeam câte o casă arzând, și de mai multe ori a trebuit să trec pe lângă ruine arzânde și fumegânde, pentru a putea să-mi continui drumul.

Echipe de pompieri apăreau ici și colea, mai stingeau din incendii, ca apoi să se repeadă în alte părți, în care incendiul izbucnise din nou. Priveliștea ce ți-o prezenta un magazin de sticlărie era îngrozitoare: cești, pahare, farfurii, lămpi etc. toate sfărâmate, încât formau deasupra solului o înălțime de peste un metru. Într-un magazin cu obloanele trase se auzeau țipetele deznădăjduite ale unei pisici, care, probabil, fusese închisă în graba fugii.

Din când în când, ciocănituri depărtate de topoare ale soldaților mai turburau tăcerea ce te înspăimânta. A trebuit să ocolesc strada, spre a trece în partea cealaltă a Viei del Forno. La o florărie, flori, coroane, ghivece erau trântite în neorânduială pe jos. Grand Caffé Restaurant Durlio era complet sfărâmat: vitrine, oglinzi, mese, scaune zdrobite în așa mod, încât abia mai recunoșteai ceea ce fuseseră.

Vizavi, incendiul unei case luase proporții grozave, fără ca vreun ajutor să vie de undeva. Vizavi de Teatrul V. Emanuele, dintr-o casă cu cinci etaje, a cărei fațadă singură căzuse, lăsând a se vedea interiorul camerelor, fui izbit de un tablou înfiorător.

La etajul de sus se putea observa un pat, la marginea căruia se vedeau atârnând ambele membre inferioare ale unei femei. Partea superioară a corpului era acoperită de sfărâmăturile tavanului. Soldații și câțiva civili se uitau cu groază la acest tablou înfiorător.

Trecând mai departe, simții un miros dulce și frumos, care se accentua cu cât înaintam. Văzui o parfumerie distrusă, iar sticle de parfum sparte, răspândite în toate părțile. Din distanță în distanță, se vedeau sentinele păzind dărâmăturile, spre a nu se fura obiecte, având ordinul expres de a împușca pe oricine ar voi să ia din ele. Auzisem că, cu o zi înaintea sosirii mele în Messina, fuseseră împușcați doi indivizi care furaseră câteva ceasornice, tablouri etc.

Cu cât înaintam în interiorul orașului, cu atât greutățile de a trece erau mai mari, dărâmăturile caselor astupând complet drumul. Cu toate acestea, umblam pe deasupra dărâmăturilor, căutând a-mi da singur seama de urmările întregului dezastru. Deocamdată, zării înaintea mea o altă echipă de soldați, care se îndrepta, cât de repede putea, bineînțeles, spre o casă cu trei etaje.

(„Drapelul”, Lugoj, IX, 7, 1909, 1-3)

1010

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.