Doi tineri români reţinuţi la Pescara în legătură cu furturi de mii de euro

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Doi români au fost reţinuţi la Pescara, Italia, în legătură cu mai multe furturi de mii de euro. Cei doi români, de 22 şi 23 de ani, sunt acuzaţi că au dat numeroase lovituri în special în oraşele Pescara şi San Vito Chietino.

Conform Abruzzo Live, românii au pus bazele unui sistem aproape perfect de a comite loviturile, însă în cele din urmă poliţiştii italieni au reuşit să-i prindă după o cercetare care a durat în jur de patru luni. Românii obişnuiau să comită furturile cu ajutorul unor maşini închiriate, astfel că identificarea lor s-a făcut mult mai greu.

În plus, ei comunicau prin intermediul unor telefoane mobile care aveau cartele SIM cumpărate pe numele unui italian de la care românii au furat o maşină cu tot cu actele de identitate. Românii obişnuiau să fure tot ce le cădea în mână, de la cash şi bijuterii până la aparate radio, piese auto şi haine. Un al treilea român, care se pare că ar fi ajutat la comiterea unora dintre furturi, a fost dat în urmărire.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.