Noi președinți la Rotary Club Lugoj și Lions Club Ana Lugojana

>

Cluburile Lions din toată România și-au schimbat președinții. În acest an, mandatul de președinte la organizația locală a clubului de voluntariat și binefacere a fost preluat de către Gerlinde Opriș, care va sta în fruntea clubului până în vara lui 2021.

Femeie de afaceri și consilier local, Opriș s-a implicat mereu în acțiunile de voluntariat ale comunității, fiind unul dintre membrii de bază ai clubului.

„Mulțumesc colegelor de la Lions Ana Lugojana pentru încrederea acordată prin numirea mea în funcția de președinte într-un an atât de diferit, însă pe care putem să îl parcurgem împreună! Cu siguranță vom reuși si în acest an să ne desfășurăm activitatea, să fim implicate în viața comunității și să ajutam pe cei aflați în nevoie”,

a declarat Gerlinde Opriș,  președintele 2020-2021 al Lions Club Ana Lugojana Lugoj.

Voluntariatul pe timp de pandemie este cu atât mai dificil, multe dintre proiectele cu care femeile de la Lions Ana Lugojana se ocupau până acum urmând să fie regândite pentru a putea fi implementate și acum, cu respectarea măsurilor de siguranță.

* * *

Mandatul de președinte s-a schimbat zilele trecute și la Clubul Rotary Lugoj, unde noul președinte este Mihaela Nagy, director general al Mondial SA.

Rotirea colanului la Rotary Club Lugoj a avut loc joi, 02.07.2020, într-o atmosferă caldă de prietenie. Ceremonia de predare / primire a președinției clubului s-a desfășurat în prezența membrilor clubului.

„Mandatul meu de președinte Rotary 2019-2020 s-a încheiat. A fost o onoare să servesc clubul Rotary Lugoj, dar munca mea nu se va opri aici. Mă voi implica la fel de mult, poate chiar mai mult, acum că nu mai trebuie să port greutatea colanului. Președinția Rotary a fost preluată pentru anii 2020-2021 de Mihaela Nagy, o persoană deosebită, plină de energie, motivație și dorința să dezvolte clubul și orașul mai departe. Îi doresc mult succes în tot ceea ce își propune, multă răbdare, energie și spor. Voi fi alături de ea și clubul Rotary din care fac parte mereu”,

a spus Paul Gașpar, fostul președinte.

Cu acest prilej, noul președinte, Mihaela Nagy, și-a expus viziunea și direcțiile în care ar dori să acționeze în noul an rotarian.

„Noutatea pe care o propun se referă la modul de abordare a sprijinului pe care dorim să îl oferim, care are la bază educația, dezvoltarea de competențe și participarea activă a beneficiarilor proiectelor noastre și mai puțin oferirea de ajutoare materiale”, a spus Mihaela Nagy, noul președinte al Rotary Club Lugoj.

Nicolae SILADE

 


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.