Noblețea căsătoriilor mixte și dulcele fruct hibrid

Constantin-T. STAN

În urmă cu câțiva ani am avut satisfacția profesională de a fi dascălul unei eleve excepționale, inteligentă și talentată. Probabil că structura etnică și confesională mixtă a familiei a determinat acest splendid produs, rod al combinației unor gene diferite. Un fenomen natural firesc, cu aplicabilitate și în lumea vegetală, unde produsele hibride dobândesc calități noi, nebănuite, speciale, rafinate: gust, savoare, parfum, rezistență.

Într-o anumită împrejurare, probabil încântat de realizările sale, mi-am exprimat admirația pentru  noblețea ascendenței sale: tatăl, romano-catolic, progenitură de stirpe germană, iar mama, cu sânge nobil, adică olteancă get-beget de viță veche. Distinsa doamnă, aflând că-i atribuisem rang nobiliar, admițând că prin venele sale curge sânge albastru, a zâmbit surprinsă, dar evident încântată și cu o adâncă mulțumire sufletească.

Am cunoscut mulți copii excepționali, rodul iubirii dintre oameni de etnii/confesiuni diferite, i-am apreciat și încurajat, protejându-i de aprecierile răutăcioase, tendențioase ale „homunculilor”, care țin cu tot dinadinsul să otrăvească viața oamenilor normali, cu bun-simț.

Teoria purității raselor – astăzi de neacceptat pentru orice om rațional, educat și cu o minimă cultură dobândită în instituțiile școlare sau la școala vieții –, promovată de doctrina fascistă, a determinat urmări nefaste, catastrofale, distrugând vieți și destine și lăsând cicatrici adânci în civilizația occidentală.

În ultimele decenii, pe fondul crizelor economice, dar și al precarității educaționale (familiale și instituționale) și al alienării față de valorile spirituale, fantomele trecutului au început să bântuie prin mintea unor capete înfierbântate, avide de dobândirea cu orice preț a puterii economice și politice.

Tot mai frecvent, se clamează așa-numita teorie suveranistă, prin care se intenționează statuarea unor noi principii și crearea unor entități instituționale prin care să se înlăture influența alogenilor, renunțându-se la practicile moderne ale competiției economice și favorizându-se excesiv capitalul românesc.

În urmă cu două decenii am vizitat uzinele Opel din Rüsselsheim și am aflat că patronul renumitei fabrici de automobile este cetățean american. Evident, profitul intră în băncile americane, doar taxele și impozitele, așa cum e și firesc, urmând să contribuie la PIB-ul statului gazdă.

Dar să ne amintim, spre învățătură, care era doctrina statului suveranist în concepția ideologilor statului fascist german: eliminarea din funcțiile de conducere a alogenilor (indiferent dacă, în decursul timpului, au fost naturalizați), inter-dicția plasării banilor în bănci străine, protejarea produselor autohtone (agricole și industriale), indiferent de calitate sau dacă prețul pe piața mondială era sau nu avantajos.

În fond, un mixaj între ultranaționalism, comunism și fascism, cu efecte electorale pe termen scurt, dar dezastruos în perspectivă istorică. Cum se numea partidul nazist german? Partidul Național-Socialist Muncitoresc German. În siglă, cum se observă, erau cuprinse toate ingredientele care defineau orientarea ideologică, de care astăzi ar trebui să ne ferim ca Nichipercea de sfânta tămâie.

În banala noastră viață, în care, străduindu-ne să ne definim personalitatea, parcurgem etape și străbatem procese de perfecționare, pentru unii decidenți totul se rezumă la politic. Așa cum unii polițiști ne privesc, pe noi, simpli cetățeni, ca potențiali infractori, așa și politicienii (unii mai versați, cu experiență, însă mai ales cei născuți din spuma politichiei, concepuți în „patul conjugal” al unor obscure și imunde interese) ne văd ca pe niște oițe care trebuiesc furajate corespunzător și pregătite să pună ștampila în interiorul chenarului potrivit.

Trăind într-o perpetuă campanie electorală, scopul lor primordial este de a-și cultiva și întreține chibiții (numeroși și gata să moară cu ei de gât) cu dulci bomboane narcotizante și atractive jucărele electorale.

Declarații bombastice, sforăitoare, cu conotații ultranaționaliste, extremiste, xenofobe, iar dacă nu sunt realizări palpabile, care să se vadă cu ochiul liber, pun pe tapet planșe, grafice, scheme, schițe (impecabil desenate și frumos colorate) prin care bieții viitori electori să observe, pe hârtie, că aleile vieții sunt presărate cu flori și multă verdeață. Flori care, deși nu sunt însămânțate sau plantate, vor înflori ele cândva, într-un viitor apropiat, în preajma viitoarei campanii electorale.

Bunicul meu, dus cu ceva vreme în urmă pe Câmpiile Elizee, crescut și format în lumea curată a satului, obișnuia să spună, cu determinare, când auzea o știre cu iz politic la radio: „Dă-i dracu’, propăgandă!”.

După care, mulțumit că-și dăduse cu părerea și-și stâmpărase năduful, stingea aparatul.