„Moartea” căprioarei și învierea ei. O poveste adevărată

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook,
ne poți citi pe
Telegram și Google News

Nicolae TOMA

Subsemnatul Petru Drăgan, din Sacoșu Mare, vânător în cadrul Filialei Lugoj, grupa Sacoșu Mare, doresc să vă povestesc o întâmplare adevărată la care am luat parte în luna mai a acestui an și pe care o dovedesc cu fotografia făcută la fața locului.

La marginea satului nostru, la liziera ce formează hotarul cu județul Caraș-Severin, se află un puț rămas în urma unor prospecțiuni geologice făcute cu mulți ani în urmă. Inițial avea adâncimea de 25 de metri, dar în urma surpărilor și a folosirii ca loc de incinerare a animalelor sătenilor, adâncimea s-a redus la aproximativ 12 metri.

Într-un din zilele frumoase ale lunii mai, cumnatul meu, pădurarul Dănuț Ciuban, angajat al Ocolului Silvic Boc-șa Română, venind din pădure, aude țipete ciudate, ca din fundul pământului, pe care le bănuiește ca fiind ale unei căprioare ce părea a-și fi pierdut puiul.

Din aproape în aproape, ajunge la buza puțului mai sus amintit, care este ascuns vederii de abundența de vegetație, iar pe fundul acestuia zărește o căprioară care zbiera și sărea pe pereții puțului în încercarea zadarnică de a se salva.

În aceste împrejurări, vine în mare grabă la mine și, cunoscându-mi atașamentul față de animale, îmi solicită ajutorul pentru salvarea căprioarei.

Ne înarmăm cu un lanț subțire, prevăzut la capăt cu o frânghie cu laț, și pornim grăbiți. În momentul în care am ajuns acolo, biata căprioară obosise, se resemnase probabil, și ședea jos.

Pădurarul a lansat în jos lanțul cu funie, din partea opusă eu dirijindu-i mișcările. La început funia ajunsese în spatele căprioarei și nu zăream vreo speranță de a-i așeza lațul peste cap.

Dar la o mișcare întâmplătoare a dispozitivului, miraculos, fără să realizez cum, lațul s-a așezat perfect pe după capul prizonierei. În aceste condiții, am fi dorit ca ea să se scoale în picioare spre a putea strânge lațul.

Zadarnic am încercat să o îmboldim cu pietre și cu crengi aruncate de sus pentru că, epuizată fiind, a refuzat să facă orice mișcare. După îndelungi clipe de așteptare și de emoții, am încercat să strângem lațul pe după gâtul captivei, trăgând de laț.

Spre fericirea noastră și norocul ei, lațul s-a strâns oblic peste botul căprioarei, printre urechile acesteia, nefiind în felul acesta nici un pericol de ștrangulare.

În câteva clipe am tras-o sus și am așezat-o pe iarbă. Emana un miros pestilențial de la hoiturile aflate în descompunere pe fundul puțului.

Ne-am fotografiat reciproc cu aparatul pe care-l luasem în acest scop, timp în care a început să-și revină, să se agite și chiar să țipe.

Arăta jalnic, jerpelită și costelivă. Cine știe de când căzuse acolo! Văzând că își revine și se ține pe picioare, am încercat să-i dăm drumul pe câmpul ce mărginește pădurea, dar ea a ales calea pădurii, simțindu-se mai în siguranță.

Cu pași nesiguri, clătinându-se, a luat-o pe marginea tenebrosului puț spre șanțul pădurii. Am trăit clipe de coșmar văzând-o în ce pericol se află din nou, dar îngerul ei a păzit-o de astă dată și a reușit să se îndepărteze în tufișurile dese ale pădurii, căutându-și suratele sau poate iedul pierdut.

Ne-am întors acasă cu o mare bucurie sufletească, motiv pentru care m-am gândit să vă scriem această poveste adevărată”, își încheie relatarea Petru Drăgan, din Sacoșu Mare.

Spiritul căprioarei

Dar ceea ce ne-a povestit mai departe Petru Drăgan întrece orice închipuire. „Într-o duminică, cumnatul meu, pădurarul Dănuț Ciuban (Cornea), era în curte și se spăla într-un lighean.

Deodată a simțit că cineva îl mângâie pe mâini. S-a întors și a văzut o căprioară. Probabil animalul a fost gonit de câini și văzând ușa de la curte deschisă a intrat și s-a apropiat fără frică de pădurar.

După ce a fotografiat căprioara a dus-o la Rezervația din Bocșa.

După câțiva ani însă, cumnatul meu a murit și, tot într-o duminică, atunci când soția lui s-a dus la cimitir a găsit o căprioară care stătea întinsă pe mormântul lui Dănuț Ciuban (Cornea).

Mă gândesc că cele trei întâmplări au o legătură între ele și, dincolo de cele povestite, e un mister al vieții mult mai complex decât știm noi.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.