Ministrul Culturii vrea să modifice Legea privind dreptul de autor

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, cere organismelor de gestiune colectivă să publice documente privind banii colectaţi şi nedistribuiţi, dar şi artiştilor şi autorilor să spună public ce probleme au întâmpinat cu astfel de organisme şi îi îndeamnă pe utilizatori să împărtăşească relaţia pe care o au cu acestea.

Într-o declaraţie de presă făcută cu privire la modificările Legii dreptului de autor, Gheorghiu a explicat: „Organismele de gestiune colectivă (OGC) îşi uită cam des misiunea. În loc să fie mandatarele artiştilor, iar banii pe care îi încasează în numele lor să fie corect şi transparent distribuiţi, ajung să fie negociaţi la mica înţelegere sau chiar, mai grav, să nu mai fie distribuiţi. De ce? Pentru că actuala lege spune că după 3 ani, dacă sumele sunt nerevendicate, acestea revin Organismului de Gestiune Colectivă care îi foloseşte conform statutului. În realitate, banii aceştia ajung să fie gestionaţi în interesul personal al reprezentanţilor organismelor”.

Ministrul a dat exemplu, fără a nominaliza, două organisme de gestiune colectivă. Unul nu a repartizat, în ultimii 4 ani, 49 de milioane de lei, sumă care ar fi trebuit să revină titularilor de drepturi, în numele cărora i-a colectat. Un alt OGC nu a distribuit 23% din suma colectată, 11,6 milioane de lei. „Vorbim despre milioane de euro care ar fi revenit artiştilor şi autorilor”.

El a continuat: „Stimaţi reprezentanţi ai Organismelor de Gestiune Colectivă, vă provoc să mă contraziceţi şi să publicaţi următoarele informaţii: formulele de calcul pe care le folosiţi pentru distribuirea sumelor către titularii de drepturi; situaţia ultimilor 5 ani privind sumele nerevendicate, ce aţi făcut cu fiecare leu, plus procentul acestora din sumele total colectate; situaţia ultimilor 5 ani cu privire la indemnizaţia/ veniturile pe care membrii consiliului director o/le primesc”.

El îi invită pe toţi artiştii din România să iasă public şi să îşi spună povestea legat de organismele de gestiune colectivă. „Nu fiţi doar martori, acum este momentul în care putem să transparentizăm acest mecanism. Spuneţi-vă experienţa personală pentru ca realitatea să fie cunoscută publicului”.

În ceea ce îi priveşte pe consumatori, utilizatori, şi ei sunt îndemnaţi de ministru să împărtăşească relaţia pe care o au cu organismele de gestiune colectivă şi de câte ori „v-aţi întrebat unde se duc banii pe care acestea îi colectează”.

În completare, el a precizat că motivul îndemnurilor sale îl reprezintă faptul că amendamentul propus de Alina Gorghiu şi Lucian Romaşcanu „a fost votat în unanimitate de toate partidele politice în Comisia pentru Cultură şi Media a Senatului, pentru că au existat de-a lungul timpului foarte multe plângeri legat de abuzurile organismelor de gestiune colectivă”.

„Cea mai bună soluţie este ca sumele prescrise după 3 ani să revină titularilor de drepturi – 30%, în mod egal, pentru fiecare membru al organismului de gestiune colectivă şi 70%, către cea mai importantă formă de sprijin pentru artişti, Fondul Cultural Naţional – şi fiecare organism să îşi publice formulele de calcul folosite. Legislaţia va stimula organismele să îşi facă treaba şi să distribuie corect şi transparent, cu riscul de a mă repeta, banii colectaţi în numele artiştilor şi titularilor”, a încheiat el.

Despre admin 6584 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.