Micii sportivii ai CSȘ Lugoj au obținut opt medalii și un titlu național, la Naționalele de lupte pentru juniori IV

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Rezultate deosebite pentru micii luptători ai Clubului Sportiv Școlar Lugoj, care, la ediția din acest an a Campionatului Național Individual pentru juniori IV (9-11 și 12-13 ani), lupte greco-romane și lupte libere, masculin și feminin, găzduit de Târgu Mureș, weekend-ul trecut (8-10 octombrie 2021), a obținut opt medalii (una de aur, trei de argint și patru de bronz) și un titlu național.

Cele mai bune rezultate au fost obținute de secția de lupte greco-romane, pregătită de antrenorii Avrămuț Todorescu și Laurențiu Macarei. Sportivii de la această grupă au cucerit patru dintre medaliile competiției, plus titlul național, la care se adaugă încă o medalie obținută de o luptătoare, la stilul feminin, pregătită de aceeași antrenori.

Ayan Istfan a fost medaliat cu aur la categoria 23 kg și a primit titlul de campion național, Ale-xandru Gross a obținut medalia de argint la categoria 60 kg, iar medalia de bronz a revenit sportivilor Darius Magu, la categoria 59 kg, Casian Opriș, la categoria 50 kg și Luiza Kokai, la categoria 72 kg.

La secția de lupte libere, coordonată de antrenorii Valentin Cim-poneriu și Ionuț Eneșca, sportivii lugojeni și-au adăugat în palmares încă trei medalii. Flavius Popa, la categoria 25 kg, și Dragoș Mărgineanțu, la categoria 66 kg, au urcat pe treapta a doua a podiumului, fiind medaliați cu argint, iar Valentin Cimponeriu, la categoria 50 kg, a primit medalia de bronz.

Și un anunț important din partea FRL:

„Din cauza situației epidemiologice actuale, vă aducem la cunoștință că Federația Română de Lupte a decis amânarea Finalei Campionatului Național Individual de Seniori și Echipe Seniori ce urma să aibă loc la Reșița, în perioada 29-31 octombrie 2021”.

Denisa GREGA

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.