Meserii uitate, meserii de viitor! Tâmplăria Albert Kiss

Share Button

Dan TIMARU

Tâmplarul și meseria sa biblică. Există o legătură între lemn și om. Amândoi respiră, iar conviețuirea lor înseamnă VIAȚĂ!

Lumea este într-o continuă schimbare și noi profesii apar în mod constant. Economia modernă are datoria de a crea cât mai multe locuri de muncă și în domeniile noi, dar există  multe îndeletniciri apărute în urmă cu mii de ani, care încă își găsesc locul pe piața muncii actuale. Una dintre aceste meserii, considerată a fi biblică, despre care se vorbește de mai bine de 2.000 de ani,  este tâmplăria. Conform istoricilor, încă de pe vremea lui Cristos, forma-rea unui tâmplar dura mai mulţi ani. Odată încheiată uce-nicia, tânărul putea primi comenzi de mobilier de uz casnic şi nu numai, devenind membru de vază al comunităţii. Meseria de tâmplar cere multă îndemânare, simț estetic și cunoștințe de geometrie. Cu alte cuvinte, un tâmplar este un muncitor care face mobile și alte obiecte din lemn, proiectează și întreține construcții din lemn, precum și părțile lor componente. Din punct de vedere al esteticii, tâmplarul este un artist. Un astfel de artist al modelării lemnului este și lugojeanul Albert Kiss.

Mobilierul primei alimentare cu autoservire din Micro I eu l-am făcut

„M-am născut în anul 1941, la Târgu-Mureș. Ardealul era sub ocupație, așa că eu am certificat de naștere emis de autoritățile din vremea aceea, în limba maghiară. În lipsa tatălui, căzut pe front, primii ani din viață i-am petrecut mai mult pe lângă bunicul din partea mamei, care era dulgher. Am îndrăgit lemnul de mic copil, pentru că în locurile natale, pădurile începeau din capătul grădinii. În anul 1950, mama mea, recăsătorită, se mută la Lugoj, pentru că soțul ei a fost detașat cu serviciul în Banat. Un an mai târziu, am venit și eu. Aici am învățat românește. Pe vremea aceea, la Lugoj, conviețuiau în bună înțelegere, români, maghiari, germani și alte naționalități, așa că m-am integrat destul de ușor în noua colectivitate. După terminarea celor șapte clase elementare, m-am înscris la o școală profesională de tâmplărie din Arad. Acolo era o fabrică de mobilă care pregătea tâmplari în acest domeniu. După terminarea școlii, am fost repartizat la Lugoj, dar pentru că în acel moment nu erau locuri la Fabrica de mobilă, m-am angajat la Calapoade. La început, am lucrat la întreținera mașinilor de tâmplărie și la gater, iar mai apoi am trecut la echipa de tâmplari, la meșterul Ștefan Ghelber. Am plecat militar și când m-am întors, m-am angajat la Fabrica de mobilă. În anul 1971, am trecut la OCL, unde am rămas până în 2000, când m-am pensionat. Instituția respectivă avea 114 unități – restaurante, birturi, alimentare, magazine cu diferite profiluri de activitate, iar noi, tâmplarii, trebuia să executăm mobiliere și diferite lucrări de întreținere. Mobilierul primei alimentare cu autoservire din Micro I eu l-am făcut. De atunci nu a existat magazin OCL în Lugoj unde eu să nu fi muncit.

Am făcut și un sicriu cu geam de sticlă. Rudele voiau să-l mai vadă pe defunct

Am avut o echipă cu care am executat lucrări în tot Lugojul. În anul 1980,  atelierul de tâmplărie  s-a mutat undeva, pe lângă Restaurantul Dinamo, actualul Centru Luca. Tot acolo, am avut și eu o hală închiriată, unde, cu jumătate de normă, executam lucrări de tâmplărie. Am cumpărat mașini de la OCL și, pentru că aveam Carte de mesteșugar, legea îmi permitea să dețin un atelier cu 30 de muncitori. Lucram din zori și până în noapte. Iarna confecționam comenzile, iar vara montam ușile, geamurile sau rulourile la casele oamenilor. Nu se mai termina lucrul. Pe vremea aceea, nu apăruseră geamurile și ușile de termopan. Lemnul era materia primă. Confecționam uși, geamuri și rulouri în regim privat, iar pentru OCL tot ce era nevoie pentru bunul mers al instituției. Trebuia să asigur salariile oamenilor. Când lucrările executate nu acopereau fondul de salarii,  executam rapid câteva zeci de sicrie și problema era rezolvată. Țin minte că am executat și un sicriu la cerere, cu geam de sticlă. Rudele de etnie rromă voiau să mai vadă defunctul și în criptă, când li se făcea dor de el.

Toate construcțiile pentru 1 Mai, 23 August, Ziua Recoltei noi le făceam

Toate construcțiile din lemn –  tarabe, mese sau bănci, care erau necesare pentru sărbătorile acelor vremuri –  1 Mai, 23 August sau Ziua Recoltei, noi le făceam. Pe mesele făcute de noi, poporul muncitor a băut bere și a mâncat mici. Dar nu numai oamenii muncii se bucurau de bunătățile epocii de aur. Îmi amintesc că, după ce terminam de amenajat locația, echipa primea de la laboratorul OCL două lăzi de bere și o tavă mare cu mici. Imediat, apăreau directorii și alți șefi, care participau cu tot elanul lor muncitoresc la ospăț. Eu îi apostrofam, întrebându-i: voi ce ați muncit de vă așezați la masă? Așa am fost toată viața mea. Am spus omului adevărul în față.

După evenimentele din decembrie 1989,  am avut mult de lucru. Colegul nostru Pătru, măcelar la OCL, după ce Nacu, șeful miliției, l-a eliberat din arest, a spart cu ceata lui de revoluționari vitrinele de la mai multe magazine. Am pus peste 2.000 de metri pătrați de sticlă de 6 milimetri. Cheltuielile le-a suportat statul. Noi am fost cu munca.

Cei care au spart vitrinele au primit certificat de revoluționar. Noi, cei care am reparat stricăciunile, n-am fost eroi

Cei care au spart vitrinele au primit certificat de revolu-ționar. Noi, cei care am reparat stricăciunile, nu am fost considerați eroi. Că așa-i la noi: Cine-i harnic și muncește, ori e prost, ori nu gândește! Glumesc, desigur, pentru că generația mea a construit o viață în-treagă, nu a distrus. După ce a căzut regimul comunist,  oamenii nu au știut ce să facă cu libertatea. În unele cazuri,  libertatea s-a transformat în anarhie. Societatea zilelor noastre ar fi mult mai bună dacă nu s-ar politiza totul. Se face politică până  și în farfurie. Nu că politica nu ar avea rostul ei, dar cei care o fac sunt puși pe căpătuială. Nu sunt politicieni înnăscuți, ci făcuți. Când era un singur partid, măcar știam direcția în care mergem, acum ne învârtim în jurul cozii. De 30 de ani, batem pasul pe loc. Se distruge prin incompetență și nepăsare și ce mai avem. Nu mai sunt minți luminate care să hotărască pentru binele omului de rând. Desigur că și în trecut s-au făcut greșeli, dar au fost oameni care s-au opus cu diplomație și au mai îndreptat lucrurile. În zona unde stau eu, strada Făgetului, prin anii 1970, se dorea dărâmarea caselor particulare și construirea unui nou cartier de locuințe.

Inginerul Tomin a salvat casele și grădinile a mii de oameni din Lugoj

Inginerul Tomin a reușit să oprească înfăptuirea acestui proiect, motivând că spațiul dintre strada Făgetului și strada Libertății cuprinde o serie de grădini care asigură aprovizionarea pieței cu legume. Desființarea grădinilor ar fi dus la dispariția multor produse de pe piață și populația ar fi avut de suferit. Documentația pe care a prezentat-o inginerul Tomin, susținută personal la București, a salvat casele și grădinile miilor de oameni. Asta nu înseamnă că regret comunismul, dar nu pot să nu recunosc că atunci era o anumită disciplină. Colegii mei erau oameni harnici și cu bun simț. Mihai Bruhovici, timp de douăzeci de ani, a fost omul meu de încredere. Dacă nu eram eu la atelier și venea cineva  să ceară chiar și un pumn de cuie, acesta îi refuza spunându-le: nu dau nimic până nu vine nacialnicul, adică șeful. Îmi aduc aminte de el cu plăcere. Mulți dintre colegii de muncă nu mai sunt azi în viață. Au rămas doar amintirile unei lumi care nu mai există. Generația mea se stinge. Am cam rămas singur, dar îi mulțumesc  lui Dumnezeu  pentru  tot ce mi-a dat.

În altă ordine de idei, constat că astăzi nu mai avem meseriași. O serie de nepricepuți ocupă locuri, unde, de fapt, se cere neapărat o înaltă calificare. Cartea de meșteșugar se elibera după ce o comisie te examina. Și eu am fost examinat la rândul meu, la Timișoara, și apoi am făcut parte dintr-o astfel de comisie. Nu mai sunt solicitat de mult să evaluez cunoștințele profesionale ale tâmplarilor. Cred că atestarea meseriașilor se face după alte criterii și nicidecum în funcție de cunoștințe și competențe. M-am pensionat în anul 2000. Dacă până atunci nu am avut parte de niciun accident, în  prima zi de pensie mi-am subțiat un deget la abricht (mașină de rindeluit). Nu a fost prea grav, dar putea fi. Ghinion!, cum ar spune președintele Iohannis.  În timpul serviciului nu am permis oamenilor mei să bea și ei mi-au respectat dorința. După program, a fost altceva. Cred că pe vremea aceea era mai multă disciplină. Nu am avut probleme cu șefii, pentru că ce mi-au spus ei dimineața să fac, eu până seara am făcut. Aveam voință, aveam putință și mai ales aveam cu ce. Nu ne lipseau materialele, iar pentru bani,  oamenii munceau pe rupte. Astăzi, tâmplăria a intrat în-tr-o altă eră. Sunt alte materiale care au înlocuit lemnul. Nu cred că aceste materiale sunt mai rezistente în timp și cred cu tărie că lemnul va reveni în casele noastre. Există o legătură specială între lemn și om. Amândoi respiră, iar conviețuirea lor înseamnă viață!”, spune Albert KISS, tâmplar cu vechi state de plată în lumea lemnului.

818

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.