Meserii uitate, meserii de viitor! Pictura

Dan TIMARU

Pictura nu este numai o meserie – este DAR și HAR

Pictura este una dintre cele mai vechi expresii artistice. Nu se știe cu exactitate cărui om din îndepărtata existență  i-a șoptit muza să împodobească pereții peșterii în care locuia cu desene, dar cu siguranță că atunci s-a născut pictura și al ei maestru, pictorul. Pictura rupestră datează din timpuri preistorice și se crede că aceste picturi murale au fost opera celor mai respectați membri ai tribului, bătrâni și șamani. Dar de la pictura rupestră la pictura zilelor noastre au trecut zeci de mii de ani și pictorii au lăsat în urma lor valori inestimabile care bucură privirea și înalță sufletul.

Talentul de a mânui creionul sau penelul, la unele persoane, este înnăscut și descoperit pe parcursul timpului, dar în pictură, ca și în celelalte arte, trebuie să existe un echilibru între știință, muncă și talent.

Se spune că pictura este sufletul artistului exprimat în culori. Privind picturile realizate de Dorina Zah, descoperim că pictura ei este o poezie tăcută pe care artista o scrie cu penelul.

Valiza cu vise și pictura Dorinei Zah 

„M-am născut în anul 1968, la Lugoj. Mi-am  desăvârșit studiile liceale la Liceul Industrial „Coriolan Brediceanu” Lugoj. Desenul a fost pasiunea mea, drept pentru care am urmat Şcoala Populară de Arte, la Lugoj, având ca profesor coordonator pe Păscuţa Iovan. Aici am pătruns în tainele artei desenului și, implicit, a picturii. Pentru că trebuia să am și o meserie cu diplomă la bază, am  absolvit Colegiul de Institutori, specializarea desen, la Universitatea de Vest Timişoara. La îndemnul profesoarei mele de la colegiu, Rodica Banciu, am decis să urmez Facultatea de Arte la Universitatea de Vest Timişoara – specializarea conservare – restaurare. Mărturisesc că fără insistența doamnei profesoare nu aș fi făcut acest pas. Probabil nu aveam încredere în mine și în talentul meu. Dumneaei, privindu-mă cu ochiul specialistului, a intuit potențialul de care dispuneam și de care nu eram conștientă. Nici azi nu știu exact cine sunt ca artist, cu toate că lumea îmi apreciază lucrările. La facultate am intrat cu bursă și studiul de specialitate mi-a deschis calea spre iconografie. Acolo m-am întâlnit pentru prima dată cu pictura bisericească. Se pare că structura mea sufletească s-a pliat pe această specializare. Ca să poți executa acest tip de pictură, trebuie să ai o anumită stare și, dacă mă întrebați, pot să spun că sunt o persoană religioasă.

Încă din timpul studenției am participat la o expoziție la Galeria Pro Arte, Lugoj, prezentând icoane realiza-te de mine. Am început să fiu contactată de preoții din zonă, care doreau să le execut icoane cu o anumită tematică. După terminarea studiilor, doi ani am predat desenul la un liceu din Lugoj, dar nu mă simțeam împlinită. Mă mistuia o neliniște și nu mă regăseam în această ocupație. Simțeam că pot mai mult, așa că am abandonat învățământul și m-am dedicat picturii. Am ales o altă îndeletnicire – pictarea bisericilor și a icoanelor. Aveam multe comenzi. Este o muncă adesea istovitoare. Nu e ușor să stai cocoțat pe schelă, ore întregi, cu mâinile sus și cu gâtul în poziții incomode, adesea nefirești. Când pictez, intru în transă, nu percep trecerea timpului și nici oboseala sau foamea. Mă focalizez pe ceea ce fac. Abia când cobor de pe schelă, realizez că sunt frântă de oboseală, că mă dor  toate  mădularele. Nu mi-e frică de înălțime,  cu toate că există  niște riscuri.  Odată,  s-a rupt o scândură sub piciorul meu și era cât pe ce să ajung jos fără voia mea și mult mai repede decât mi-am propus. Am rămas atârnată, dar m-am redresat. Nu s-a întâmplat nicio nenorocire, pentru că și noi, pictorii, avem un înger păzitor. Din întâmplările deosebite din viața mea aș alege una hazlie. În timpul studenției, eram trimiși în practică, la restaurări de monumente. Așa se face că am ajuns la Micești, o localitate din Argeș, unde trebuia să restaurăm picturile de pe pereții exteriori ai unei bisericuțe. Ni s-a părut ciudat că am fost cazați chiar în incinta cimitirului, într-o încăpere, unde în mod sigur,  era capela cimitirului. Urmele de ceară topită erau dovada bănuielilor noastre. Un coleg a lipit ziare în geam ca să nu mai vedem mormintele când ne culcam și toți cinci, cât număra echipa noastră, ne îmbărbătam la venirea nopții. Nu ne-a deranjat niciun strigoi, dar era gata să murim de cald, ziua, când lucram la restaurarea picturilor din exteriorul bisericii. Ne protejam cu cearșafuri ude ca să nu facem insolație. Am ca amintire și o fotografie, printre morminte, de la locul cu pricina.

După terminarea facultății, am lucrat doi ani ca profesor de desen, apoi am abandonat catedra și m-am dedicat picturii. Lucrez în biserici, dar și în atelier. De exemplu, medalioanele care alcătuiesc iconostasul nu au dimensiuni mari și se asamblează ulterior în biserică. Am pictat o biserică la Victor Vlad Delamarina, singură. E drept că nu era o biserică mare,  dar să pictezi o boltă cu o pensuliță nu e o treabă deloc ușoară. Pictura bizantină este expresia liturgică vizuală a credinței ortodoxe și a vieții sfinților. Sfintele icoane trebuie redate, respectând dogma în amă-nunt. Nu te poți abate de la ea, așa că pictorul nu poate să-și dea drumul fanteziei sau inspirației de moment. Din acest punct de vedere, artistul este forțat să rămână în anumite tipare. Doresc foarte mult să deschid o expoziție cu pictură laică. Am deja o tematică intitulată Valiza cu vise. Și pentru că a venit vorba de vise, trebuie să mărturisesc că unul din visele mele este refacerea Galeriei Pro Arte. Să se deschidă din nou artiștilor, unde să putem expune și să facem cunoscut publicului larg creațiile noastre. Lugojul a fost cândva capitala culturală a Banatului, dar nu a mai rămas aproape nimic din ceea ce a fost. Sper din tot sufletul ca noua administrație să reașeze din nou orașul pe harta culturii. Bineînțeles că în valiza mea cu vise sunt multe lucruri pe care mi le mai doresc. Le voi exprima în lucrările mele pe care vă invit să le vizionați atunci când voi avea un loc special unde să le pot expune. Munca unui artist este răsplătită de aprecierile celor din jur. Am muncit mult și am o vastă experiență profesională. Am avut multe expoziții interne și internaționale, iar lucrările executate se numără cu zecile. Sunt membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Timişoara, secţia Pictură Religioasă. Aceasta ar fi cartea mea de vizită care însumează ani mulți de muncă făcută cu dăruire, sacri-ficiu și cu multă pasiune.

Cei care doresc amănunte despre activitatea mea, îmi pot trimite mail la zah_dorina@yahoo.com, sau mă pot contacta telefonic la numărul +40 (0)728.040.500.

Zah, studenta cazată în cimitir