Meserii uitate, meserii de viitor! Florăresele din Lugoj

Share Button

Dan TIMARU

Florăresele de altădată – Florăresele din zilele noastre

Florile sunt spectacolul naturii, pe care ea îl oferă omenirii. Diversitatea florilor, culoarea și parfumul lor au fascinat omul încă din antichitate. Florile au fost prezente la majoritatea evenimentelor importante din viaţa acestuia. Dacă la început plantele erau folosite doar pentru hrana animalelor, cu timpul ele încep să fie utilizate ca simboluri pentru ofrande şi ritualuri funerare. Începând  cu secolul al XIII-lea, se amenajează grădini private în castele. Acestea sunt grădini cu plante ornamentale – flori şi bazine cu apă, constituind un paradis privat. În peri-oada Renaşterii, se creează primele grădini botanice, iar florile se transformă într-un element decorativ esenţial în casele nobililor. De acum înainte,  florile vor fi permanent prezente în viaţa cotidiană. Meseria de florăreasă este veche, de secole, şi constituie o sursă de existență a celui care o practică. În România trecutului, această meserie era practicată de femeile sărace. Astăzi, această ocupație are un alt statut, iar cel care o practică este înnobilat de importanța și simbolul produsului vândut. După mai bine de două decenii, lugojeanca Sorina Popescu își deapănă amintirile din lumea florilor.

Între pasiune și comerț

„Florile m-au fascinat din copilărie. Bunica mea avea în curtea casei un strat cu flori, pe care zilnic îl îngrijea, iar eu o ajutam. De fapt, cred că mai mult o încurcam, dar cert este că dragostea  pentru  flori a fost sădită în inima mea în anii copilăriei. Întâmplarea face ca mult mai târziu, pe strada noastră, un vecin să se ocupe de cultivarea și comercializarea florilor. Gheorghe Calber, venit de undeva din jurul Brașovului, a pus pe picioare o afacere cu flori, iar eu m-am simțit atrasă de această îndeletnicire. Vecinul cultiva florile în trei solarii. Comercializa flori din producție proprie, dar și din achiziții. Îl vizitam adesea și admiram florile sale. Am început să îl ajut, iar când mi-a propus să lucrez pentru el, am acceptat cu plăcere.

Dintre toate florile, cele mai dragi îmi sunt trandafirii, dar mă deranjează conotația lor politică

Lucram la Calapoade, și cum pe vremea aceea fabrica nu mergea prea bine, am demisionat. Doi ani am lucrat doar în grădină, nu numai la cultura florilor, dar și a legumelor. Lucram împreună cu o altă fată, Irina, și ea o novice în meserie. În această perioadă, am învățat multe, pot spune că aproape totul despre flori. Floarea necesită o atenție deosebită și totodată, multe cunoștințe. Desigur că fără a îndrăgi această meserie, nu poți face mare lucru. Din zori și până seara târziu, trebuia să stau în apropierea ei. De multe ori mă apuca miezul nopții în grădină. Vecinul avea lângă solarii o fântână, din care o pompă trăgea apa și udam dimineața în zori sau seara, după ora zece, când se potolea arșița zilei și se răcorea pământul. Este o muncă istovitoare, dar care îți aduce nenumărate satisfacții. Imaginați-vă că după săptămâni de muncă intensă, vezi plantele înflorind. O mare de culori îți inundă sufletul. E minunat! Cultivam cale de grădină, garoafe, trandafiri, lalele, gladiole, creasta cocoșului, lugojene, ochiul boului, crizanteme, zambile și narcise. Dintre toate florile, cele mai dragi îmi sunt trandafirii. Mă deranjează conotația lor politică,  pentru că simbolul și simbolistica lor nu are nimic comun cu politica. Desigur că și în horticultură există și neîmpliniri, pentru că nu tot ce semeni și răsare. Mai sunt și pierderi. Și floarea, ca și omul, se poate îmbolnăvi. Trebuie să știi să o și tratezi. Nu tot ce investești aduce câștig. Uneori mai și pierzi.  Iarna,  cultivam în solar cale. Trebuia să încălzim locul și să supraveghem în permanență temperatura. După doi ani de grădinărit, am trecut la vânzarea florilor. Comercializarea lor implică alt efort și chiar sacrificii. În gerul iernii sau sub arșița verii, trebuie să stai în piață și să convingi cumpărătorii să îți cumpere marfa.

„Acum douăzeci de ani, eram cam singurii florari  pe piața din Lugoj”

Mergeam cu mii de fire la Reșița sau la Caransebeș. Lumea cumpăra, astăzi nu mai e ce a fost. Clienții se vaită că florile sunt scumpe. Le mai las câțiva lei, dar pe gratis nu le pot da. Plătesc taxe și impozit pe venit, pentru că de zece ani lucrez pe cont propriu. Vreau să am și eu o pensie la bătrânețe, iar ei nu prea înțeleg asta. Dacă acum douăzeci de ani eram cam singurii florari  pe piața din Lugoj, acum au apărut o serie de vânzători de flori. Concurența este mare și adesea apar tensiuni între vânzători sau chiar între autorăți și comercianți. Îmi aduc aminte că prin 2002, administrația pieții de atunci a dispus mutarea noastră în primul rând al pieței. Era prin ianuarie și locul în care trebuia să ne mutăm nu avea acoperiș. Pe vremea aceea, era piața veche. Situația era complicată, pentru că atât noi cât și florile eram expuși gerului. Dacă sub acoperiș protejam florile cu nailoane și alte improvizații, aici era imposibil să supraviețuim. Ne-am răzvrătit, am făcut scandal, dar fără folos. Am ajuns cu jalba la primărie și, în cele din urmă, primarul din acea vreme, Marius Martinescu, ne-a ascultat doleanțele și ne-a adus sub acoperiș. Și așa, viața noastră era destul de amară. Cum poți vinde flori într-o locație neîncălzită? Am trecut și prin această încercare și uneori mă și mir cum am rezistat atâția ani cu frigul în oase. Eram tânără și lupta pentru existență te motivează să reziști. Dar acesta nu este singurul incident din activitatea mea. În piața nouă, proiectantul a dispus ca cele opt mese destinate florilor să fie așezate în primul rând, ceea ce ar fi însemnat să stăm claie peste grămadă, să nu avem spațiu de mișcare, să ne certăm toată ziua între noi ca nebunii, să ne furăm unul altuia clienții etc. Ar fi fost un fel de balamuc. Iar am ajuns la primărie cu reclamația. După ce ne-am jeluit primarului Francisc Boldea, acesta a dispus reașezarea mese-lor, patru în față și patru în spatele halei, cu spațiu mare între ele, apoi am tras mesele la sorți. Acum e liniște.

Tinerii nu se mai apleacă spre îndeletnicirea asta care apropie omul de natură și frumos

Ne vedem fiecare de treabă, dar pandemia asta a dat lucrurile peste cap. Nu se mai țin evenimente și vânzările au scăzut drastic. Cui să vinzi dacă nu mai sunt nunți, bote-zuri, banchete de absolvire și alte multe petreceri care au rămas doar amintiri? Ne descurcăm cum putem. Nu pot să nu recunosc că timp de peste douăzeci de ani mi-am câștigat existența cu această îndeletnicire. Nu pot spune că nu a fost rentabilă. Mi-am cumpărat și un apartament și cred că în viitor lucrurile vor reveni la normal. Speranța moare ultima! Meseria de florăreasă nu mai este nici ea ce a fost. Tinerii nu se mai apleacă spre această îndeletnicire care apropie omul de natură și frumos, și care, din păcate, se stinge. Prea puțină lume cultivă flori în grădina proprie. Florile se aduc din Olanda sau din alte părți ale Europei și florăreasa a devenit o simplă vânzătoare. Ca să țin pasul cu concurența, cumpăr și eu marfă de import, dar o și produc. Pentru că eu sunt florăreasă și așa voi și rămâne. Florăresele se trec, îmbătrânesc, dar florile rămân ca să încânte ochiul și să bucure sufletul omului”,  spune Sorina Popescu, florăreasă cu pretenții.

668

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.