Mare sărbătoare în Orașul Castanilor. Zilele Orașului Făget

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Nicolae SILADE

Zilele Orașului Făget, eveniment organizat de Primăria Făget și Consiliul Local Făget, Casa de Cultură a Orașului Făget, în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș, se desfășoară începând de duminică, 14 august, până marți, 16 august 2022, în Parcul Central Regele Mihai.

Vor fi, așadar, trei zile de sărbătoare, cu muzică și voie bună pentru locuitorii din Orașul Castanilor și numai. Pentru că, suntem siguri, întreaga Țară a Făgetului va fi prezentă la acest eveniment de amploare, care include concerte  de muzică populară ale unor artiști consacrați, tradiționala Rugă Făgețeană, muzică pentru tineret și concerte folk.

Manifestările vor debuta duminică, 14 august, la ora 19.30, pe scena din Parcul Central Regele Mihai, unde DJ Heigl, DJ Alia și DJ Victor Stan vor întreține atmosfera, în cadrul unei seri speciale pentru tineret.

Programul va continua luni, 15 august, de la orele 19, cu Ruga Făgețeană. Între artiști de muzică populară care vor încânta spectatorii vor evolua Oltilia Radu, Dan Necșa, Mircea Cârțișorean, Georgiana Necșa Chira, Vanesa Jarja, Costel Bambu, Mihaela Ivanciuc, Alessandra Lazăr, Theea Ploscariu, Beatrice Chipereanu, Miriam Stan și Florin Todor. Un spectacol aparte va fi susținut de Ansamblul Folcloric „Făgețeana” al Casei de Cultură din Făget.

Ziua de marți, 16 august, va fi dedicată folkului și va începe la ora 18, tot în Parcul Central Regele Mihai. Dintre artiștii pe care Primăria Făget i-a invitat să susțină spectacole, îi amintim pe Mircea Vintilă, Marius Bațu, Cristian Buică, George Popovici și Vasile Gondoci.

Partenerii media ai evenimentului sunt: Ziarul Actualitatea, Curierul de Făget și Televiziunea Autentic TV.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.