Maratonul lenei, în Muntenegru. Participanţii au voie doar să mănânce, să bea şi să stea pe internet, iar la final pot câştiga 300€

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Ion Creangă i-a dedicat o poveste. Muntenegrenii un concurs. Vorbim despre lene, o „calitate” care va fi premiată cu 300 de euro în cadrul Campionatului Naţional din Muntenegru.

Pe durata competiţiei, participanţii nu au voie să facă altceva decât să mănânce, să bea, să stea pe internet şi să doarmă. Cine rezistă cel mai mult va fi medaliat.

I-am putea spune tabăra leneşilor, şi nu ar fi o insultă pentru că în acest camping din Muntenegru, relaxarea este, câteva zile pe an, ridicată la rang de virtute.

O dată pe an, aici are loc campionatul naţional al leneşilor. Regulile sunt dintre cele mai simple. Cel care rămâne cel mai mult timp întins în pat, câştigă.

Titlul de cel mai leneş om din Muntenegru vine la pachet cu un premiu de 300 de euro şi este disputat, cu fiecare an care trece, de tot mai mulţi concurenţi.

„Este pentru prima dată când intru în competiţie. M-am înscris ca să petrec timp alături de alţi oameni, să cunosc oameni noi, evident, dar şi premiul îmi face cu ochiul. Aş vrea să câştig, de aceea am şi venit”,

spune Marko Vuckovic, concurent. În 2020, maratonul odihnei a fost a-nulat din cauza pandemiei, dar în 2019 câştigătorul a reuşit să rămână în pat şapte zile.

Regulile sunt extrem de simple. Mâncarea şi apa sunt asigurate de organizatori, iar concurenţii au voie să se ridice fără să fie sancţionaţi doar ca să meargă la toaletă.

Concursul se organizează din 2011 şi este gândit ca o ironie la adresa muntenegrenilor care fug de muncă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.