Lugojul visurilor noastre (8) Josif Constantin Drăgan, Universitatea, Prefectura și ciorile

Share Button

Constantin-T. STAN

În urmă cu mai mulți ani, la ceva timp după controversatul Decembrie ’89, Primăria Lugoj a scos la mezat vechea clădire a Prefecturii, fostul sediu al comitatelor Caraș și Caraș-Severin, apoi, după Marea Unire, palat administrativ al județului Caraș-Severin și, punct culminant al vocației Lugojului ca oraș de rangul I (capitală a unei unități administrative), între 1926 și 1948, reședință a județului Severin, în fruntea căruia s-a aflat, temporar, un prefect muzician: Titus Olariu (fiul protei ortodox din Făget), fost solist (bariton) la Opera Română din Cluj, Opera Populară din Viena și Teatrul de Stat Saxon din Dresda, licențiat în Drept și, ca și cum n-ar fi fost de ajuns, ofițer aviator.

Pe vremuri, în fruntea bucatelor erau instalați bărbați politici cu anvergură intelectuală și culturală, cu palmares profesional și cu integritate morală certificată. Pe pardoseala sălilor Prefecturii lugojene (edificată în 1843-1859) au pășit, de-a lungul deceniilor, personalități providențiale: comitele suprem Emanoil Gojdu, în 1861, și regele Ferdinand, în decursul memorabilelor sale vizite în Banat.

Între timp, clădirea, martoră a atâtor evenimente epocale, a fost înstrăinată cu multă ușurință, diligențele lui Josif Constantin Drăgan (ponegrit cu obstinație după Revoluție de pigmei de presă, pe care istoria locală i-a trecut deja la index) de a achiziționa imobilul și a-l transforma într-un spital studențesc eșuând, în confruntarea cu membrii unui consiliu local opac și obtuz la perspectivele pe termen mediu ale unui asemenea demers.

Ce ar fi însemnat, astăzi, administrarea clădirii sub autoritatea marelui fiu al Lugojului, dar și a parcului adiacent! Parcul cu platani din spatele Prefecturii a rămas la discreția cârdurilor de ciori, fără un proiect fezabil care să-i schimbe înfățișarea. Speriați de croncănitul strident al negricioaselor înaripate și de macularea aleilor cu pestilențialele reziduuri, edilii au maltratat, fără să stea prea mult pe gânduri, secularii platani.

Și la Versailles sau Schönbrunn se toaletează, periodic, copacii, dar cu meserie: adică cu știință, după anumite norme estetice (evident, înscrise într-un proiect aprobat de Primărie) care, în mod firesc, au legătură cu bunul-simț,  spiritul de armonie și echilibru ambiental.

Dintre ctitoriile lui Drăgan, care au marcat, pozitiv, viața socială, economică și culturală lugojeană, a mai rămas încă, să străjuiască aspirațiile lugojenilor de bună-credință, falnica Universitate, care, prin animația vieții academice, conferă culoare și prestanță Lugojului contemporan. Să sperăm că nimeni nu va permite vreodată înstrăinarea, pentru desfășurarea unor activități cu altă destinație, a unuia dintre selectele simboluri ale urbei noastre.

În fața Prefecturii străjuiau, în interbelic, semețe, două statui care reprezentau chipurile unor bărbați de seamă ce au înnobilat imaginea unui burg cosmopolit. Alexandru Mocioni, doctor în Drept al Universităţii din Graz, era cunoscut ca un eminent politician, apărător al drepturilor social-politice ale românilor bănăţeni. Desemnat candidat de deputat, Al. Mocioni a efectuat o memorabilă vizită electorală la Lugoj, rostindu-şi discursul-program într-o atmosferă entuziastă, ce va determina câştigarea sufragiilor alegătorilor lugojeni, din partea PNR, pentru un mandat în Dieta din Pesta, la alegerile din 10/22 aprilie 1869.

La Conferinţa Naţională din 1869, care a premers organizarea alegerilor dietale, Al. Mocioni susţinuse principiul organizării luptei politice în jurul unui partid politic care să reprezinte atât Banatul, cât şi Ardealul, deziderat înfăptuit plenar mai târziu, în 1881. Al. Mocioni era și un apreciat pianist și compozitor, prieten cu Franz Liszt (a compus una dintre primele sonate pentru violoncel și pian din istoria muzicii românești! – în acest context, ne gândim la lugojeanca Oana Unc-Marchand, de la Orchestra Națională a Franței, care, cândva, ar putea prezenta creația lui Al. Mocioni la Lugoj în primă audiție absolută), opusurile sale răsunând pe importante scene de concert europene.

Bustul lui Al. Mocioni era flancat de cel al liberalului Ion I. C. Brătianu. Minți bolnave, de troglodiți coborâți din tenebrele Evului Mediu timpuriu, le-au demontat și dus, probabil, la topit, încercând să șteargă din conștiințele semenilor urmele adânci, luminoase, ale istoriei naționale. A început campania electorală pentru Parlamentare. Cine s-ar putea apropia, fără să cadă în ridicol, de anvergura celor două personalități?

394

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.