Lugojul visurilor noastre (11) Lugoj, capitală culturală a românilor bănățeni

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Constantin-T. STAN

Există sintagme, expresii, propoziții care, într-un anumit context social sau istoric, într-un timp mai scurt sau mai lung, pătrund definitiv în conștiința oamenilor, exprimând o anumită realitate. De multe ori, preluate și rostite de mii de ori, perpetuate și migrate aidoma folclorului, acestea ajung să fie alterate, denaturate și chiar răstălmăcite, intenționat sau fără voie. Astfel, aproape fiecare lugojean a ajuns să creadă că Lugojul a fost cândva „capitală culturală a Banatului”. Dintotdeauna, metropola Banatului a fost, din toate punctele de vedere, Timișoara: ca pondere a populației, potențial economic și, evident, cultural. La Timișoara, mai cu seamă după Marea Unire, se întretăiau principalele rute economice și culturale. Acolo poposeau marile trupe teatrale, muzicale, în burgul de pe malurile Begăi soseau să încânte publicul marii artiști ai epocii. E drept, în multe cazuri, poposeau și la Lugoj, și el oraș de rangul I, capitală de comitat, mai apoi reședință de județ (Caraș-Severin, imediat după Unire, apoi Severin, în ultimii ani în care istoria a fost darnică cu destinul orașului nostru).

Cifrele conscripțiilor efectuate în ultimele două veacuri exprimă o configurație de netăgăduit. Dincolo de nucleul, venit din străfundurile istoriei, al indigenilor (frătuții, românii mai vechi, lângă care s-au așezat, în epoca Imperiului Habsburgic, bufenii, coloniști originari din Oltenia), în Banat s-au naturalizat, întemeindu-și un cămin trainic, maghiari, germani, evrei, alsacieni, lorieni, boemieni. Cu timpul, Lugojul a dobândit un caracter cosmopolit, diferitele entități habitaționale locale exprimând, numeric, proporții relativ egale. Astfel, potrivit conscripţiei din anul 1786, efectuate pe criterii confesionale, Lugojul Român avea 1.039 de case, în care locuiau 1.209 familii creştine, totalizând 5.095 de persoane, şi două familii evreieşti (7 persoane). Lugojul German figura cu 203 case, în care locuiau 364 familii creştine (1.446 de locuitori) şi 5 familii de evrei, cuprinzând 35 de persoane.

Prima conscriere bazată exclusiv pe criteriul naţionalităţii a fost realizată în 3 decembrie 1849, după constituirea Voivodinei Sârbești și a Banatului Timișean, reformă administrativă care a inaugurat așa-numita eră a absolutismului. Pentru Lugojul German (230 de case), datele statistice indicau 1.154 de cetăţeni germani, 287 maghiari, 360 români, 27 sârbi (câțiva slovaci ș.a.) şi 152 de evrei. În Lugojul Român (1.077 de case) locuiau 5.146 de români, 2.029 de germani, 453 de maghiari, 189 de sârbi (slovaci ş.a.) şi 496 de evrei. Potrivit recensământului efectuat în anul 1900, structura etnică a populaţiei Lugojului (15.457 de locuitori) avea următoarea configuraţie: maghiari: 3.932; germani: 6.241; români: 5.564; sârbi: 153; alte naţionalităţi, nespecificate: 236. În privinţa confesiunii, statistica prezenta următoarele cifre: romano-catolici: 7.439; greco-catolici: 1.054; greco-ortodocşi: 4.761; reformaţi: 789; evanghelici: 437; mozaici: 1.622. Din punct de vedere ocupaţional, predominau meseriaşii (31%), urmaţi de economi (agricultori), reprezentând 18%, şi comercianţi (8%).

Lugojul se asemăna, în privința structurii populației, cu Aradul. Caracterul cosmopolit nu a diluat (sau omogenizat) identitatea culturală a etniilor conviețuitoare. Dimpotrivă, s-a manifestat, cu intensitate, o adevărată „luptă identitară”, pentru conservarea limbii și a tradițiilor culturale. La Timișoara, românii, minoritari (printre care și o mână de intelectuali), la fel ca în celelalte mari cetăți transilvănene, erau obligați să părăsească cetatea când se însera. În schimb, la Lugoj s-a format și s-a exprimat plenar, de-a lungul timpului, o avangardă puternică a românismului, definită de o întreagă pleiadă de avocați cu har, „înarmați” cu condeiul și elocința verbului. Vechii călăreți lugojeni, care șarjau cu sabia și sulița, vestiți în Evul Mediu (consemnați în mărturiile lui Nicolae Olahus), au devenit, în secolele XIX-XX, prin urmașii lor, intelectuali de frunte ai Banatului, unii chiar ai Europei: mari avocați, pledanți în Procesul Memorandului sau contribuenți la demersurile diplomatice pentru înfăptuirea marelui deziderat național, Marea Unire (Coriolan Brediceanu, George Dobrin, Ștefan Petrovici, Caius Brediceanu), medici (Constantin Rădulescu Jr, marele chirurg al Bucureștilor, vestit în întreaga Europă), Dimitrie Dima Nedelcu (fondatorul catedrei de stomatologie la Universitatea din Pesta), farmaciști (Gheorghe Rădulescu, farmacistul Curții Regale din Pesta).

Lugojul, orașul celor trei graiuri (cum, inspirat, era caracterizat într-o gazetă din secolul trecut), a rămas un burg de profundă trăire și respirație românească. Interferențele cu entitățile habitaționale alogene au avut darul de a-i spori această dimensiune în cel mai nobil spirit european, configurând, pe harta Europei, un adevărat pol al multiculturalismului, al armoniei interetnice și interconfesionale. Lugojul este și a fost dintotdeauna o capitală culturală a Banatului, însă a românilor bănățeni.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.