Nicolae LAIEȚIU
Printre principalele proiecte și priorități ale Consiliului Județean Timiș pentru anul 2022 se află și realizarea unei „pseudo-centuri” de ocolire a municipiului Lugoj, pe modelul Timișoarei, formată din drumurile dintre comunele periurbane, care vor fi preluate în administrare de CJT.
Anunțul a fost făcut de către Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, în cadrul unei conferințe de presă având ca temă propunerea de buget al județului pentru anul 2022. „Am preluat pentru reparații și reabilitare mai multe drumuri comunale, deși avem deja o rețea vastă de peste 1.300 de kilometri. Sunt două idei foarte importante la care noi ținem. Aceea de a continua pseudo-centura Timișoarei și de a începe lucrul la o pseudo-centură a Lugojului, care are o centură realizată în partea de est, dar în partea de vest nu găsim o posibilitate eficientă de ocolire a celui de al doilea municipiu din județ. În acest sens avem deja câteva idei de a construi această pseudo-centură folosind drumurile comunale existente între localitățile periurbane din jurul Lugojului. Iar primul exemplu este preluarea la Consiliul Județean a drumului comunal dintre Coșteiu și Jabăr. Am discutat în acest sens cu ambii primari, de la Coșteiu și de la Boldur, și ambele administrații publice locale sunt de acord cu predarea acestui element de infrastructură”, a spus Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.
Tot nu inteleg, desi am mai intrebat: De la Jabar, incotro? Si pe unde? Poate stie cineva mai multe amanunte.