Lugojul, orașul bicicletelor și al fetelor frumoase. Pedalând prin Lugojul de altădată cu Victor Ardelean

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Dan TIMARU

Cunoscut de întreaga țară drept oraşul bicicletelor şi al fetelor frumoase, Lugojul, din păcate, nu mai respectă tradiția. Fete frumoase mai se găsesc, dar numărul bicicletelor a scăzut drastic. Sunt alte vremuri, lugojenii au trecut de la două roți la patru, iar comoditatea s-a așternut peste liniștitul oraș de pe cele două maluri ale Timișului.

Este drept că, în urmă cu decenii, bicicleta era o necesitate și că ea, între timp, a devenit doar un mijloc de agrement. Un alt factor care a contribuit esențial la reducerea bicicliștilor a fost și dispariția fabricilor ITL, Filatura de Mătase naturală, Fabrica de calapoade, MONDIAL,  IURT, IUPS, unități industriale în care lucrau odinioară mii de angajați.

Întorcându-ne în istorie, trebuie să ne amintim că primul club de ciclism a fost  înfiinţat la Lugoj înainte de 1900, că oraşul nostru se poate mândri cu unul dintre cele mai vechi cluburi de ciclism din ţară, înfiinţat la 1897, iar prima cursă ciclistă a avut loc în acelaşi an.

După Marea Unire, la Lugoj s-a înfiinţat prima organizaţie turistică, în august 1932, ca parte a Touring Clubului din Banat. În acelaşi an, la 25 septembrie, sub conducerea profesorilor Piţu din Lugoj şi Gh. Repede din Caransebeş, membrii clubului au făcut prima excursie pe traseul Lugoj – Caransebeş – Ruschiţa (cariera de marmură) – Tăul Ursului – Luncani – Tomeşti – Margina – Făget – Lugoj.

Bicicletele puteau fi folosite doar cu permis de conducere şi numere de înmatriculare

Important de reținut este și faptul că bicicletele puteau fi folosite doar cu permis de conducere şi numere de înmatriculare! Desigur că la numărul mare de biciclete se impunea să existe și ateliere, unde aceste vehicule pe două roți să poată fi reparate și întreținute. Din pleiada de maistori iscusiți ai vremurilor  noastre făcea parte și Victor Ardelean, cu ajutorul căruia vom pedala prin amintirile Lugojului de altădată.

Dl. Victor Ardelean provine dintr-o veche familie de lugojeni, atestată documentar de prin anul 1753, când au contribuit material la renovarea bisericii ortodoxe din Lugoj. Bunicul său se ocupa de comerțul cu vite și exporta animale  în Imperiu, la Viena, în Italia și Israel. După instaurarea puterii populare, acesta nu a vrut să intre în colectiv și a cedat toate proprietățile statului.

Familia sa a trecut prin toate necazurile acelor vremuri. Bunicul, rămas singur după moartea soției, își crește singur cei patru copii. Dar să ascultăm povestea vieții lui Victor Ardelean povestită chiar de el însuși:

„Părinții mei au fost oameni simpli. Considerați drept chiaburi, și-au făcut cu greu drum în noua lume. Tata s-a căsătorit cu o fată din vecini și așa am apărut eu pe lume. Am absolvit școala primară și cea gimnazială la Lugoj, după care m-am înscris la o școală profesională în Timișoara. Am devenit sculer-matrițer. Ulterior, am urmat și cursurile serale ale Liceului Brediceanu. Pasiunea spre reparații biciclete am moștenit-o de la un unchi de al meu din partea tatei, Ardelean Cornel, care avea un atelier pe lângă Expresul de altădată. Îl vizitam destul de des și am prins drag de această meserie. Este adevărat că și eu aveam destule noțiuni tehnice și îndemânare ca să pot face față acestei îndeletniciri.

Am prins perioada de vârf al mersului pe bicicletă în Lugoj. Cred că erau peste 10.000 de biciclete în oraș. La ora schimbului din fabrici, șoselele erau invadate de oameni pe bicicletă. Nu erau nici atâtea mașini, plus că raționalizarea benzinei nu permitea nimănui să se plimbe pe patru roți, așa că lugojenii se deplasau mai mult pe două roți. Fie că mergeau la muncă, la cumpărături sau la relaxare, lugojenii nu foloseau alt mijloc de transport.

O bicicletă bună nu era chiar ieftină. Bicicleta era un cadou de lux pentru copiii familiilor cu bani. Deci în atelierul unchiului meu era mult de lucru. M-am îndrăgostit de această meserie pe care o practicam după orele de program. Am muncit în diferite locuri, în funcție de oportunitățile care se iveau.

Împreună cu un prieten, Cseke Richard, am hotărât să deschidem un atelier de reparații biciclete la mine acasă. Era în anul 1986. Capitalul era zero, așa că începutul a fost greu. Prima dată am găsit un cadru aruncat, pe care l-am recondiționat și echipat cu cele necesare. O bicicletă în vremea aceea costa în jur de 600 de lei, aproape un salariu. Un prieten avea nevoie neapărat de un mijloc de transport, așa că i-am vândut-o la o sumă modică. Acesta a fost începutul care ne-a motivat să continuăm.

Luni de zile am adunat bani și am investit în piese de schimb. Plecam prin orașele din apropiere să cumpărăm fel și fel de chilipiruri. Îmi aduc aminte că după o astfel de incursiune la Arad, cele patru genți ale noastre burdușite cu ferotanii cântăreau fiecare peste 20 de kilograme. Am ajuns cu greu la gară și ne-am urcat în tren.

După un timp, a venit conductorul și uitându-se la biletele noastre ne-a întrebat: „Unde mergeți, măi băieți?” „La Lugoj – am răspuns noi”, iar el ne-a anunțat că noi eram în trenul de Ilia…, așa că am coborât în grabă, aruncând gențile grele ca de plumb pe peron. Norocul nostru a fost că tocmai acolo trenul nostru făcea cruce cu alt personal care se întorcea la Arad.

Am făcut transbordare în mare grabă și am revenit la Arad, apoi am reușit să ne urcăm în trenul care mergea la Lugoj, unde am ajuns dimineața, rupți de oboseală. Nu era niciun taxi în gară, așa că am luat-o pe jos. Până acasă, gențile ne-au smuls mâinile din umeri, dar eram fericiți pentru că misiunea s-a încheiat cu succes. Lucrurile astea nu se uită ușor.

Munceam dimineața în fabrică, iar după-masa o petreceam în atelierul propriu. Făceam lucrări de calitate și clientela a crescut. Între timp, unchiul meu ajuns la o anumită vârstă nu mai făcea față comenzilor, așa că ne trimitea clienți.  În anul 1990, prietenul meu a plecat definitiv în Germania.

La scurt timp, m-a invitat la el și pentru că lucra la un atelier de reparat biciclete l-am însoțit de câteva ori și am învățat multe lucruri noi. Acolo tehnologia era mult mai avansată, așa că după ce piața românească s-a umplut de biciclete second-hand aduse din Germania, eu eram deja pus la punct cu toate noutățile din domeniu. Informația tehnologică este foarte importantă în orice domeniu de activitate și te pregătește pentru noutățile care apar.

Am fost contactat de firma Tohan și am făcut revizii la bicicletele importate din Ungaria

Am fost contactat de firma Tohan care producea biciclete și mi s-a propus să fac revizia bicicletelor care se vindeau în comerț. Așa era pe vremea aceea. După o anumită perioadă de la vânzare, bicicletei Tohan cumpărată din magazin i se făcea un control tehnic și garanția se mai prelungea încă un an. Ulterior, după vreo nouă ani, probabil din spirit de economie, s-a renunțat la acest procedeu. Am fost solicitat vreme de cinci ani să fac revizii la biciclete UnoWest, biciclete importate din Ungaria.

Relația cu clienții a fost una amicală. Au fost și cazuri în care omul venea cu bicicleta care necesita mai multe remedieri, dar el dorea doar una. Unui client căruia i-am centrat roata, i-am atras atenția că pedala bicicletei stă să cadă. Omul nu a fost de acord să o repar, pe motiv că o face el acasă, dar când a încălecat biciclete a rămas fără pedală. Sigur că am rezolvat problema rapid și omul a plecat mulțumit.

Altă dată am reparat o bicicletă și proprietarul nu a mai venit să o ia. L-am tot sunat, dar nu mi-a mai răspuns nimeni. După trei ani a venit un cetățean și a revendicat-o. Omul fusese la pușcărie și chiar s-a mirat că am mai păstrat-o. A vrut să-mi plătească staționarea, dar nu am acceptat.

Meseria pe care o practic este pe cale de dispariție. În familie nu am avut cui să o las moștenire pentru că am doar o fată, care este medic, iar cu tinerii pe care am încercat să-i învăț nu mi-a ieșit. S-au plictisit repede și m-au părăsit. Lipsa acută a unor meseriași în diferite domenii de activitate este resimțită la nivel național.

Am vizitat întreprinderi unde șeful de atelier avea peste șaptezeci de ani, iar echipa lui avea părul alb. Nu vine nimic din urmă și asta va crea mari probleme industriei în viitor. Școlile profesionale s-au desființat iar meseriașii pe care îi mai avem pleacă în occident.

Reîntorcându-mă la tema noastră, bicicleta, fără a aduce elogii vremurilor trecute, trebuie să recunosc că bicicleta Tohan-Zărnești era de foarte bună calitate. Exceptând aspectul, care nu era prea atractiv, piesele erau de foarte bună calitate. Am făcut testul durității materialelor din care erau făcute piesele și pot spune cu mâna pe inimă că puteau concura cu cele produse de firma Shimano.

După ce patentul a fost vândut chinezilor, nu mai putem vorbi de acest lucru. La ora actuală există biciclete performante, de proveniență străină, al căror preț nu este la îndemâna oricui. Tineretul nu mai face mișcare și, uitându-mă în jur, observ adolescenți cu grad mare de obezitate.

Ca un sfat pe care mi-l permit să îl dau lugojenilor este să se întoarcă la mersul pe bicicletă, care înseamnă sănătate. Nu uitați că acela nu este lugojean care nu știe să meargă pe bicicletă sau nu știe să înoate în apele liniștite ale râului nostru Timiș!”

1 comentariu

  1. Alti reparatori s-au reprofilat pe reparat biciclete electrice sau alte asemenea. Iar cu disparitia biciclistilor, nu sunt de acord. Sunt inca destui. Ce-i mai rau este ca conduc in stare de ebrietate sau unii nu au nici un fel de reguli de circulatie. Merg pe sens unic invers, merg pe trotuare, pe treceri de pietoni. Nu-i ia nimeni la intrebari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.