Lugojeanul Gabriel Olariu a anunțat data primei curse cu pasageri de pe aeroportul din Caransebeș

Lugojeanul Gabriel Olariu, care a preluat aeroportul din Caransebeș, a anunțat data la care primii pasageri vor ateriza pe aerogara în care omul de afaceri va investi, pe parcursul a mai mulți ani, în jur de 100 de milioane de euro. Este vorba despre 20 noiembrie 2020, dată la care primii pasageri vor ateriza la Caransebeș, cu ajutorul unei curse charter de la București.

„Pe 20 noiembrie avem programată prima cursă charter de pasageri Caransebeş-Bucureşti, aducem turişti pe Muntele Mic. De asemenea, vom avea zboruri de shopping, tot pe ruta Caransebeş – Bucureşti, adică oamenii pleacă vineri dimineaţa la cumpărături şi se întorc vineri sau duminică seara”,

a declarat Gabriel Olariu. Omul de afaceri a mai precizat că aici se vor pregăti piloţi, se pregătesc mecanici pentru avioane şi tot aici va fi prima şcoală de operatori de drone din România.

Aeroportul dispune de o pistă de 2000 metri lungime, 3 hangare, clădire cu birouri. În incintă a fost efectuată renovarea terminalului de pasageri pentru a deservi aviației generale. În incinta aeroportului funcționează Liceul Tehnologic privat „Max Ausnit”, unde elevii au parte de pregătire conform EASA pentru a deveni tehnicieni mecanici în aviație. După terminarea liceului elevii obțin licența EASA part 66 cu posibilitatea obținerii licenței Part 145. Aeroportul este aflat la 3 km de centrul municipiului, pe malul râului Sebeș, în mijlocul unui câmp larg. În prezent există un drum asfaltat, cu 2 benzi de circulație ce leagă orașul de aeroport. Centura Caransebeșului se află la 200 de metri de incinta aeroportului.

(N. S.)

 


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.