Locuitorii județului Timiș folosesc tot mai mult internetul înainte de a cumpăra

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Sursa foto: https://unsplash.com/photos/aafOjsh-9jU

Anul trecut, românii au folosit mai mult internetul pentru comenzi online, peste 43% dintre utilizatorii cumpărând diferite produse din fața calculatorului sau de pe telefon. Astfel, printre principalele activități online ale românilor se numără acum folosirea rețelelor sociale, comunicarea prin e-mail, căutarea de informații despre diferite produse și servicii, dar și audiția muzicală și comenzile online.

Timișorenii urmează și ei această tendință. Cei mai mulți se conectează la internet de pe telefonul mobil și preferă să caute informații online despre un produs folosind un smartphone, dar când se decid să cumpere, finalizează comanda de pe un calculator.

În medie, la nivel național, valoarea unei cumpărături online făcută anul trecut de pe calculator este de 243 de lei, iar a unei comenzi de pe smartphone este de 210 lei, se arată într-un studiu realizat de GPec. Cele mai comandate produse prin intermediul telefonului sunt articolele pentru copii, hainele și cosmeticele.

Când se informează despre anumite produse de care au nevoie și vor să cumpere online, timișorenii țin cont de prețul de vânzare, de notorietatea magazinului și de timpul estimat pentru livrare. Contează însă foarte mult și modul în care pot să comunice cu un consultant de vânzări al magazinului. Cei mai mulți așteaptă un răspuns din partea unui reprezentant în aceeași zi în care au trimis un mesaj.

„În ziua de azi, clienții nu mai vor să colinde prin magazine, caută totul online și ar vrea ca și problemele lor să poată fi rezolvate cât mai repede, telefonic sau prin chat ori e-mail. Noi avem consultanți și în showroom-uri, dar și online, astfel încât clienții vor primi imediat toate detaliile de care au nevoie și foarte puțini dintre ei mai simt nevoia să vină personal să vadă produsele, într-un magazin fizic”, precizează reprezentantul SensoDays.

Deși folosesc tot mai mult internetul pentru a comanda online, cei mai mulți români aleg să plătească ramburs, la livrare (peste 80%). Anul trecut, valoarea totală a comenzilor online la nivel național a depășit 3,5 miliarde de euro, în creștere cu 30% față de anul anterior. Asta înseamnă o medie a cumpărăturilor zilnice de aproximativ 10 milioane de euro.

Pentru 2020, specialiștii estimează că piața românească de e-commerce va depăși probabil pragul de 5 miliarde de euro.

Despre admin 6578 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.