Leul a început luna pe apreciere față de euro

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Iunie a fost o lună calmă pentru raportul euro/leu, cu un curs stabilizat în jurul valorii de 4,92 lei, tendința fiind una descendentă. Mult mai agitat a fost parcursul celorlalte monede majore, a căror medie se calculează în funcție de evoluția lor față de euro.

La sfârșitul lunii trecute, comparativ cu ultima ședință din mai, euro a crescut cu 0,69 bani, dolarul cu 10,64 bani, francul elvețian cu 0,59 bani iar lira sterlină cu 1,47 bani.

Evoluția euro din prima ședință din iulie a fost asemănătoare cu cele trei precedente. În cursul dimineții, reducerea aversiunii față de risc, s-a reflectat pe piețele externe printr-o scădere a cotației până la 4,922 lei. Tranzacțiile din cea locală se realizau în culoarul  4,925 – 4,928 lei, iar media a scăzut de la 4,9267 la 4,9261 lei.

Dolarul s-a apreciat joi până la 1,1838 unități/euro, maxim al ultimelor trei luni, după ce a înregistrat în iunie cea mai bună evoluţie lunară începând cu noiembrie 2016. Motiv pentru creștere a mediei monedei americane de la 4,1425 la 4,1555 lei.

Anunțul făcut de către Rezerva Federală că va începe să majoreze dobânda sa cheie începând cu anul viitor a declanșat un val de plasamente în dolari. Aceasta a făcut ca dolarul să câștige luna trecută circa 3% faţă de un coş de valute, evoluție la care au contribuit și temerile legate de apariția unui al patrulea val al pandemiei, odată cu răspândirea variantei indiene (Delta) a coronavirusului.

Piețele așteaptă publicarea vineri a raportului referitor la evoluţia pieţei muncii din Statele Unite, cu excepția sectorului agricol, după ce a fost anunțată o creștere a angajărilor din sectorul privat în iunie cu 692.000 slujbe noi.

Media  francului elvețian a alunecat de la 4,4913 la 4,4887 lei iar lira sterlină de la 5,7374 la 5,7244 lei.

Prețul gramului de aur a crescut de la 234,1742 la 237,0099 efect al aprecierii monedei americane în timp ce uncia fluctua între 1.772 și 1.779 dolari.

Joi, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,50%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,64% iar cel la 12 luni a crescut de la 1,75 la 1,76%.

În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat de la 4,5208 la 4,5187 zloți/euro iar cea maghiară de la 351,96 la 351,31 forinți/euro. La nivelul lunii trecute forintul s-a depreciat cu circa 1,1% iar zlotul cu aproape 0,9%.

Înmulțirea plasamentelor în monedă americană le-a redus pe cele în monede digitale.

Bitcoin scădea joi la 33.000 – 35.100 dolari iar ether la 2.090 – 2.280 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Radu GEORGESCU

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.