La Lugoj, a fost înfiinţat Centrul Regional de Comunicare şi Cercetare al Revoluţiei Române din Decembrie 1989

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Municipiul Lugoj s-a remarcat la Revoluția din Decembrie 1989 ca fiind cel de-al doilea oraș liber de comunism din România, după Timișoara.

La 29 de ani de la evenimentele din 1989, Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 (IRRD) a deschis, la Lugoj, un Centru Regional de Comunicare şi Cercetare, dedicat studierii şi informării publice privind Revoluţia Română din Decembrie 1989, respectiv cele petrecute în municipiului Lugoj în decembrie 1989 şi nu numai. Deschiderea centrului a avut loc vineri, 7 septembrie, în cadru festiv, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu”. Deși a fost anunțat că va participa la eveniment, Mihai Fifor, ministrul Apărării Naționale, nu a amai ajuns la Lugoj, fiind plecat împreună cu prim-ministrul Viorica Dăncilă în Spania. Au fost prezenți și au salutat deschiderea Centrului IRRD de la Lugoj: Emilian Vasile Cutean, secretarul general al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, senatorul Cristian George Sefer, preşedintele Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din Decembrie 1989, deputatul Radu-Adrian Pau, vicepreşedintele Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din Decembrie 1989, senatorii Eugen Dogariu şi Adrian Diaconu, Nicolae Oprea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş, cercetătorul Constantin Corneanu, directorul executiv al IRRD, Dorel Vișan, membru al Colegiului Naţional al IRRD, preotul revoluționar Ioan Brânzei, din Timișoara. Nu a lipsit de la eveniment liderul revoluționarilor lugojeni, Petrică Balint, membru al Colegiului Naţional al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989.

Festivitatea a fost deschisă de către primarul Francisc Boldea, care a evidențiat foarte buna colaborare cu revoluționarii lugojeni și a anunțat că municipalitatea are pregătite încă douăzeci de hectare de teren pentru a fi acordate în lunile viitoare revoluționarilor.

„Până am venit primar, revoluționarii au bătut la porți închise. Sunt de peste 10 ani primar și de la început am stabilit o relație foarte bună între noi. Am promis că o să-i ajut (pe revoluționari – n.r.) și la 84 dintre cei care au certificat de revoluționar le-am dat câte un hectar de teren, conform Legii 341. Nu e un merit al meu! Este un merit al lor (al revoluționarilor – n.r.)! Iar pentru alți 20, care au fost validați, avem pregătit terenul și în lunile următoare o să-i punem în posesie, așa cum ne-am angajat de la început cu cele 104 hectare de teren pregătite pentru toți cei care, atunci, în decembrie 1989, au făcut cel mai frumos lucru care se putea face”, a spus primarul Francisc Boldea.

Secretarul general al IRRD, Emilian Vasile Cutean, a dat citire mesajului transmis de Ion Iliescu, președintele IRRD, cu prilejul deschiderii Centrului Regional de Comu-nicare şi Cercetare de la Lugoj, menționând că „prin acest centru Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 dorește să se implice și să vină cât mai aproape de cei care, în decembrie 1989, și-au asumat această răspundere”.

„Rolul centrului IRRD de la Lugoj este, pe de o parte, de a culege informații și mărturii despre evenimentele din decembrie 1989, iar pe de altă parte, de comunicare a informațiilor pe care noi le deținem despre evenimentele de atunci. E un fel de relație reciprocă între IRRD și cetățeni”, a declarat Emilian Vasile Cutean, precizând că, deocamdată, sediul Centrului se află la Asociația „16 – 21 Decembrie 1989”, însă, în viitor, va funcționa într-un spațiu pus la dispoziție de către Primărie, instituție cu care Institutul Revoluției Române din Deecembrie 1989 a încheiat și un protocol de colaborare.

Mircea ANGHEL

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.