
Acest proiect, realizat între cele două licee, respectiv „Coriolan Brediceanu” şi Liceul „Poitier” din oraşele înfrăţite Lugoj şi Orleans, se numeşte „Matematica fără limite”. În acest sens, joi, 30 ianuarie 2020, va avea loc un concurs, iar vineri câştigătorii vor primi diplome.
Din partea română, de proiect s-au ocupat Maria Păcuar, prof. limba franceză (partea managerială) şi Adriana Mariş, prof. matematică (partea ştiinţifică). Oaspeţii francezi sunt 14 elevi, din clasele VII-XI, conduşi de doi profesori, Bruno Laplanche şi Stephane Berthelot, ambii de matematică.
Prima parte a proiectului se va încheia la data de 2 februarie, iar proiectul propriu-zis se va finaliza la primăvară, când „brediceniştii” vor întoarce vizita colegilor din Franţa. Programul va fi unul mai lejer, ca atât elevii francezi, cât şi cei români să poată vizita şi câteva obiective turistice. Adevărul este că, indiferent cum s-a numit unitatea şcolară, liceu sau colegiu, aici s-a muncit foarte serios, făcând din unitate una etalon a învăţământului românesc (şi nu numai!).
Dovada elocventă este că, din rândul „profesorilor”, face parte şi „olimpicul” din clasa a XII-a, Sergiu Novac, multiplu premiant la toate participările sale. Şi când te gândeşti că este un matematician de geniu (spun asta cu toată responsabilitatea şi convingerea), care mai are foarte multe de spus şi arătat.
Mircea ANGHEL
Lasă un răspuns