În 12 februarie 2020 am ajuns pentru prima oară în satul Luncanii de Sus[1], aparținător zonei etnografice a Făgetului. Aflasem despre acest sat că este unul cu o bogată istorie etnografică datorită vechimii sale[2], că este un sat cu un număr foarte mic de locuitori[3] și că este situat într-o zonă pitorească, destul de greu accesibilă. Știam că în vecinătatea Luncanilor de Sus se află mănăstirea cu același nume, retrasă și mai puțin cunoscută, situată la aproximativ 7 km de sat. Și mai știam că localitatea are ceva aparte: păstrează încă obiceiul zoritului în cadrul ritualului de înmormântare[4].
Mă aflam în plin demers al redactării cercetării mele de doctorat[5], lucrare pentru care culegeam informații din această arie geografică. Îmi propusesem să intervievez puținii localnici aflați acolo despre ritualul nunții, fiind convinsă că voi descoperi și despre acest aspect informații interesante, episoade nepăstrate poate în cadrul ceremonialului nupțial al zilelor noastre, dar rămase în memoria colectivă a oamenilor. Novice în cercetările de teren, am plecat cu un chestionar alcătuit din întrebări prestabilite[6], urmărind în același timp ca discuțiile cu interlocutorii mei să se desfășoare liber pentru ca aceștia să nu se simtă constrânși și să îmi dea cât mai multe informații.
Mă confruntam cu zona greu accesibilă pe măsură ce înaintam pe drumul ce se cufunda în dealurile din zonă. Nimerisem o zi ploioasă și acest aspect îmi îngreuna cercetarea de teren. Mai mult, nu căutam pe cineva anume, ci plecasem doar cu idea de a intervieva o persoană cât mai vârstnică, crezând că de la astfel de oameni pot obține informațiile valoroase de care aveam nevoie. Înaintam cu mașina, dar totuși vedeam doar case ce păreau a nu mai fi locuite. Mi-am spus în sinea mea că cei aproximativ 38 de locuitori care știam conform statisticilor de acum aproape 20 de ani că încă locuiesc acolo, este posibil să se fi stins din viață sau să se fi relocat.
Norocul a fost însă de partea mea atunci când, pe ulițele pustii, am întâlnit totuși un localnic: era tatăl primarului comunei, locuitor al satului învecinat, dar bun cunoscător al întregii zone. Bătrânul a fost la fel de surprins să mă întâlnească. Se întâmplă rar ca necunoscuți să străbată străzile satului. Ne-am dat ,,ziua bună” și i-am spus scopul venirii mele în zonă. Era exact persoana de care aveam nevoie pentru a nu-mi abandona cercetarea. L-am poftit în mașină și m-a condus spre casa celei mai vârstnice femei din sat: Viorica Munteanu, pe atunci de 80 de ani. Mamă a trei copii care locuiesc în vecinătate, la Tomești, tanti Viorica a fost o viață casnică, a lucrat la câmp, cu vitele. S-a dedicat gospodăriei și soțului, care a plecat de ceva vreme la cele veșnice. Mi-a povestit că refuză să se mute cu ai ei copii care o tot cheamă să locuiască împreună. Nu vrea însă să plece din casa în care a venit noră, vrea să părăsească lumea aceasta în satul ei natal.
Am scos aparatul de înregistrat nu înainte de a ne împrieteni și de a-mi spune că îmi relatează cu mare drag tot ce-și mai amintește. Am pornit aparatul și am început să depănăm amintiri împreună când … tanti Viorica primește o vizită ! Era tanti Aurora, vecina de peste drum. Văzuse din a ei casă o persoană străină și venise să vadă despre ce e vorba. Prietenoasă, vorbăreață și mai sprintenă datorită vârstei mai tinere, tanti Aurora Beșelău avea 65 de ani. Casnică, încă lucra la fân, la vaci, la oi. Mi-a povestit că provine din Poieni, sat al unei comune învecinate, dar tradițiile Luncaniului de Sus a ajuns să le cunoască de multă vreme deoarece foarte de tânără s-a măritat în acest sat.
Să vă țină Dumnezeu sănătoase tanti Viorica și tanti Aurora! Mi-ați oferit un interviu prețios pe care doresc să îl transmit mai departe și din care le voi reda fragmente importante în cele ce urmează :
* * *
CC: Până la ce grad de rudenie se păstrau legăturile de neam aici în sat? Mai precis, până la ce grad de rudenie nu aveau voie oamenii să se cunune relogios?
VM: Până la al trilea!
CC: De ce? Se puteau naște copii bolnavi, sau…?
VM: Da! Să puceau, da uită că la noi s-o făcut treburili așcea, da nu merźeau bińe. Părincili le măi dă voie, că șci cum îi cu dragostea, că să nu dăspartă copiii care-s îndrăgostiț, să nu ce baźi.
CC: Copilul nașilor se putea căsători cu copila finilor, sau invers?
VM: Nu, nu-i voie păntru că nașu-i al doilea părince a copilului.
CC: Îmi povestiți despre obiceiuri de nuntă ortodoxe din satul dvs?
VM: Da! Doară noi ni-s ortodocși!
AB: Păi ortodocși, noi cu părincili, cu popa cum să zâśe, noi cu ăla ńe-am născut, cu ăla murim. Un Dumńezău, că nu iestă altu, gecât unu.
CC: Dar existau și familii de altă religie decât cea ortodoxă aici, în sat?
AB: Penticostali!
CC: Între ortodocși și tineri din alte culte se înfăptuiau căsătorii?
AB: La noi aiśea nu.
CC: Dar căsătoriile dintre un băștinaș și cineva provenit dintr-o altă zonă a țării se înfăptuiau după obiceiurile locale?
AB: Olteni, maramureșeni nu-s veńiți aiśi, aiśi or venit numa bănățănii noșci care ge când mi-s io aiśi, cu geașcea nunți, cu obiśeiuri din Banat am crescut. Bănățan, pur bănățan! Cum să spuńe ,,bănățan în țoalili[7] mele”!
CC: Unde avea loc căsătoria, la fată sau la băiat?
AB: Care dă unge era copilu, dă unge era fata. Care cum să duśea! Dacă să duśea fata noră, făceau în comuna ei, dacă să făśea invers, făśea în comună șî la bisărica lui.
CC: Tinerii luau singuri hotărârea de a se căsători?
AB: Înăince vreme nu! Măi șî fuźeau, să măi duśeau, făśeau ei ge ei. Să năcăjau[8] pă părinți șî atunśi nu măi țâńeau legătura!
CC: Care erau motivele pentru care părinții interveneau în căsătorii?
AB: Păi Dumńezău le măi șcie defeccile, că defeccile erau motivili. Ș-a părințâlor, ș-a copilului, ș-a fecii.
VM: Pă timpuri să uitau că să fie…
AB: Să fie avere, nu atâta frumusăță!
VM: Să fie oameni buni, după loză[9]!
AB: Cum o zâs copilu, că: ,,Însura m-aș însura / Da’ bogată nu m-aș lua / M-aș lua una săracă / Când îi dau un pumn să tacă”. Că haia bogată șcia să-ntoarcă năpoi, da aia săracă zâśea că n-are unge. Sau: ,,Pintr-o holdă[10], pintr-o vacă / Io trăiesc c-o nătăntoacă[11] / Pă holdă s-o umple spinii / Pă vacă s-o mânśe câńii / Nătăntoaca ie-o dracu / Să-m’ dezleźe mie capu’!” când să geșcepta feśioru șî vegea că o dat greș, pă urmă i-era śiudă.
CC: Se puteau face două nunți în aceeași duminică?
AB: S-or făcut! Șî o murit șî mortu’ șî dacă o fost nunta să să facă, s-o făcut.
CC: Cum erau numiți aici în sat tinerii de însurat și fetele de măritat?
AB: Flăcăi șî colibari, c-aiśea o fost la colibă. Aiśi o fost primu’ sat acu tri suce ge ani șî or vińit nișce refugiaț ș-or făcut colibi șî s-or măi înmulțât, s-or măi dus în vale, șî până la urmă or rămas colibari. Dacă în fabrică să duśeau șî lucrau ge-aiśea, strigau unii după alțî: ,,Ei colibarii, ăsta-i ge la colibă ge la mińe!” Așa s-o spus aiśea ș-acu tăt colibari le zâśe.
CC: Cum se pieptănau fetele în perioada dinaintea căsătoriei? Aveau semne care să le deosebească de femeile căsătorite?
AB: Cu ciśi[12], n-ai găsât o fată cu păru’ tăiat! Aia era fată, șî-ț era măi mare dragu s-o perii[13], cu ciśi. Să făśea fontă gin șiptă[14] roșie, albă, cum vreai șî să puńea în coadă la fece! Era cu una, două ciśi pă space!
CC: După ce se căsătoreau, ce purtau pe cap?
AB: Cârpă[15] șî conśi[16], s-o făcut conśi. Erau o frumusăță la creșcerea mé, da noi nu le-am măi păstrat.
VM: Am avut cârpă d-aia mare cu śiucuri, am dat-o la steaguri, când să făśeau steagurili la nunți.
CC: Feciorii se deosebeau de cei căsătoriți?
AB: Să deosebeau! Cămeș aveau faińe, frumoasă, atunśi ieșâseră costumili, pantalonii. Ăla era feśior care avea cămeș faińe șî costum, nu blugi ca acu’!
CC: Erau hore în sat la dvs.?
VM: Erau! Din tri în tri săptămâni erau źiocuri în sat, abia apucam.
CC: În ce perioadă a anului se organizau? Și vara și iarna?
AB: Vara nu să prea atâta făśeau că era ge lucru. Măi dăgrabă primăvara, toamna, iarna …
CC: Dar hora în ce zi a săptămânii se ținea?
VM: Duminica!
CC: Și feciorii ce obligații aveau în organizarea horei?
AB: Păi făśeau źiocu’. Ei puńeau bani, plăceau muzica, puńeau taxă. Când era rugă[17] era fiśior cu fată, avea fată tomnită: ,,Gata, noi înśepem ruga!” El plăcea lu’ fată. Dacă era fata logogită, dacă o făcut o tomńeală cu fiśioru, o źiuca numa el, el îi plăcea la intrare acolo-nuntru.
VM: Șî restu’ plăceau la părece. Bărbatu cu muierea plăceau o taxă, fiśioru o taxă, fata o taxă.
AB: Un fel dă intrare!
CC: Unde se țineau horele?
VM: La cămin!
AB: Năince vreme măi prin șuri[18]… Să făśea gard ge frunză ca să nu poată să intre śińe vré șî la ușă-acolo dacă plăceai, intrai.
VM: Șî ruga să-nśepea pă timpuri la bisărică, înśepea părincili.
CC: Când se organiza ruga aici?
VM: La śinspreśe august.
CC: Unde stăteau și ce făceau fetele înainte de a se prinde în joc? Cum erau introduse în joc?
VM: Își făśeau grup ele, grup feśiorii, ș-atunśea veńeau șî să luau unii pă alțî.
AB: Veńeau cu mama, cu bunica, nu sângure.
CC: Și le invita cineva la joc?
AB: Da, atunśi când înśepea muzica ăla băiat lua fata aia, ăla pă aia. Șî tińeretu’ care erau căsătoriț, nu źiucau fiecare valma[19], numa dacă făśeau schimburi, śereau voie. Dacă nu, fiecare źiuca partenera ge viață, nu așa!
CC: Deci la horă și la rugi se puteau cunoaște între ei cei tineri?
AB: Da, pi la źiocuri, pi la angajări când erau angajați…
CC: Dar șezători, târguri aveați?
VM: Când am veńit io aiśi să făśeau șăzători, da cum? Ca să-ș’ toarcă muierea śe avea ge tors șî ńe strânźeam așa sara, ńe duśeam până la 4 gimińeața! Da încoaśea număi …
CC: Până prin ce an au existat șezători?
VM: Până când o trăit soacră-mia d-o putut să lucré, ea o murit în ’88 … tăt s-or măi țânut!
CC: Îi zicea șezătoare sau clacă?
VM: Ńe duśeam la șezătoare, ńe duśeam șî la clacă. Aia unge lucram la muierea care ńe strânźea, făśea pancove[20], mâncam, ș-atunśea răcie[21] ńe puńea cât-un pahar șî cu cântace, șî cu hurezace, gângeai că-i nuntă. Pancovili să puńeau într-un troc[22] dă lemn, așa scobit[23], cum era pă timpuri.
CC: Șezătorile cam la ce distanță de timp se organizau?
VM: Să țâńeau dă sara după śe-ț făśeai acasă tăt lucru, atunśi ce duśeai la muieri acasă.
CC: Și iarna, și vara?
VM: Iarna, numa’ iarna. Vara numa’ dacă ńe duśeam, ńe-mprumutam pă la sapă, că să vină șî ea la mińe șî io la ea.
AB: Claca-i dacă ce duśi la śińeva să aźiuț, nu-ț trăbă bani, lucri dă pomană. La clacă făśeau clacă la gunoi, făśea mâncare, un prânz, beam o răchie …
CC: Feciorii veneau pe la șezători ca să mai cunoască fete?
AB: Păi veńeau. Fecile să duśeau cu buniśii ș-atunśi să strânźeau șî copii.
CC: Ați avut momente ale anului în care fetele încercau să-și ghicească ursiții?
VM: Nu, la noi nu s-o obișnuit, gecât la Sântoager[24] să făśea leșâie[25] cu salcă lungă.
AB: Da aia să culeźea numa dă pă nișce cleanțuri[26]. Maica mé, bunica mé Aurora, o strânźea aia numa’ la Sântoager. Ș-atunśi când leșâia fata pă cap śe zâśea în zâua ge Sântoager, sara: ,,Toagere, sântoagere / Dă cogița iepii tăle / Na cogița fecii mele”. Ca să crească codița șî păru’ ca la cal. Să nu piśe, c-aia-i păzâtă ge Domnu’ Iisus șî ge Maica Domnului c-ai văzut ge când Maica Domnului s-o rugat ca să-i ducă la Domnu’ Isus o cunună fără spini, s-o rugat ge salcă șî ge-atunśi să spuńe că salca-i aplecată.
CC: Deci obiceiul era pentru ca să îi crească părul?
AB: Da!
CC: Dar Sântoader când se sărbătorea?
VM: Aia îi la o săptămână în Postu’ Mare. Îi sâmbăta prima.
CC: Dar pentru ca să-și ghicească fetele ursiții exista vreun ritual?
AB: Busuiocu’ să puńea sub pernă. Dă la părincili, când umblă popa cu cruśea, atunśea ia ge-acolo busuioc șî să-l pună sub perină șî cu care copil visază, cu ăla să mărită.
CC: Cum erau priviți feciorii și fetele care nu se căsătoreau?
AB: Cam bârfice, cum îs bârfitori ș-acuma. Că o avé śeva defecțiune, îi prăpăgit[27], îi bețâc. Îi zâśea ,,źiuńe źiuńelat”.
VM: Șî când înśepea o fată ruga șî o pringea alialaltă rugă nămăritată zâśeau că-i ,,baba ruźii”.
CC: Seara, feciorii obișnuiau să meargă pe la casele fetelor?
AB: Să duśeau pă la Sf. Ion, pă la Anu Nou, ńe băceam pă la Sărbători cu ńeauă, vara erau copiii la coasă…
CC: Înainte de a merge în pețit tatonau terenul?
AB: Păi cam puńeau ei vizoru’, binoclu’ pă câce-o fată șî ,,Na, gata! Aia-o luăm. Aia-i fată bună, aia-i fată harnică! Ia-ntreab-o să veḑ śe zâśe, ș-atunśi ńe duśem șî noi.” Gi śe crez că să duśeau bătrânii șî părințî la birt, la źioc? Că źiocu’ nu-i a lu’ hăl ge źioacă, a lu’ hăl ge să uită! Că hăl’ ge să uită vege defeccili a lu hăi gin źioc.
CC: Cu cine se duceau să tatoneze terenul, singuri sau cu feciori de seama lor?
AB: Care avea unchi, care avea nepot, cu ńeamurile, nu să duśeau sânguri în vizită.
CC: Când se mergea în pețit? Existau momente, zile specifice?
VM: Întră posturi era măi mult, iarna după Sărbătorili dă iarnă șî Lăsatu Postului ge Pașci. Șî să uitau fecili în calendari să vadă când îi întră posturi c-atunśi îș capătă[28] măritatu’.
CC: Cine pețea fata: feciorul singur sau împreună cu părinți, neamuri, prieteni?
AB: Dacă copilu’ n-avea mamă, tată să duśea cu altśińeva, cu unchi, c-o mătușă, oricum sângur nu.
CC: Ce discuții aveau loc cu acest prilej?
AB: Să fie fata bună, să fie harnică, s-asculce. ,,La moară n-om mâna-o, da s-o duśe ge-o trăbui, la lucru n-o puńem, da dacă vré să mânśe …”
CC: Cine primea zestre, fata sau feciorul?
VM: Unge să duśea, dacă el să duśea źińere primea el, dacă să duśea fata noră, primea ea.
CC: Cine din rândul familiei stabilea zestrea?
AB: Mama cu tata. Șî dacă nu să-nțăleźeau șî copiii plecau gi soarta lor, gi voia lor, nu măi căpătau nimic, părințî opreau tăt śe or tomnit[29] să le deie, plecau cu haina gi pă ei!
CC: Mai exact, ce conținea zestrea?
AB: Animale, care-or fost bogaț pământ, lepegeie[30], plicoviță[31] gi lână gi oaie, stran[32] făcut iară ge lână țăsut în război, la mobilă s-or măi aźiutat, bani or pus dac-or avut părințî bani.
CC: Când se trimitea zestrea?
AB: La o anumită perioadă, depingea dă posibilităț!
CC: Astăzi se mai oferă zestre în satul dvs?
AB: Nu! Și-or avut părințî, nu le măi trăbă!
CC: Cum își dădeau seama pețitorii dacă erau primiți sau refuzați?
AB: Le spuńeau: ,,N-o dăm, îi prea cinără, las-o să măi crească”, era śeva motiv. Altu care era cu tupeu îi spuńea pă loc, care nu, îi măi spuńea cu timpu’.
CC: Dacă fata era din alt sat, cum se deplasau pețitorii până la casa fetei?
AB: Păi când s-or ivit mășânili să măi duśeau cu mășânili, măi plăceau mășâni. Era autobuz, era cursă, era tren, dacă era aproape să duśeau pă piśioare cum îi aiśi, śe le măi trăbuia? Cum îi la noi la sace erau scurtături, păstă geal treśeau.
CC: Ce se întâmpla dacă se rupea pețitul?
AB: Alțî niśi nu măi spuńeau c-or fost pețâtori ca să nu să facă ge rușâńe. Alțî măi direct spuńeau ,,or fost șî n-o vrut să să ducă”. Erau bârfe!
CC: Se mai practică azi pețitul în satul dvs?
AB: Nu, nu le măi trăbă pețâtori! Cam dă la Revoluție, atunśi o fost marea schimbare.
CC: Dar logodna? Cum se mai numea?
AB: Tomńeală!
CC: Cam cu cât timp înainte de nuntă avea loc tocmeala?
VM: Cam tri săptămâni. Să zâśem tomńeala am avut-o la Crăśiun șî nunt-am avut-o la tri săptămâni.
CC: În ce zi a săptămânii se făcea tocmeala?
VM: Să făśea șî sâmbăta sara șî să făśea șî duminica.
CC: Cine participa la tocmeală?
VM: Ńeamurili, fraț, surori, śińe era măi aproape.
CC: Unde avea loc aceasta?
AB: La fată să faśe tomńeala, că să śere în căsătorie.
CC: Se ofereau cadouri la tocmeală?
AB: La tomńeală să dăgeau bani. Dăgea pentru fată ș-atunśi nu pucea să să măi schimbe că era o rușâńe. Atunśi când or fost bani, o fost śeva sigur.
CC: Dacă se desfăcea logodna, ce se întâmpla?
AB: Păi era rușâńe. Ori că fiśioru n-o trăbuit fata era rușâńea fecii, ori că fata i-o găsât śeva la fiśior șî n-o vrut să să ducă! Ge care s-auza era o rușâńe.
CC: Banii cu care s-a tocmit fata se dădeau înapoi?
AB: Da, trăbuia să deie îndoiț care s-or întors.
CC: Ce obligații erau între fecior și fată în perioada dintre logodnă și nuntă?
VM: Fata trăbuia să îi coasă cămeașa ge juńe.
AB: Șî trăbuia să-i coasă batista.
CC: Cum se desfășoară astăzi logodna în satul dvs?
AB: Acuma nu-i măi nimic sigur, nu să măi țâńe.
CC: Câte zile țineau nunțile aici în sat?
AB: Șî tri! Am fost la nuntă gi tri zâle. Prima dată la fată s-o făcut! Dup-aia când s-o dus noră noi am fost cerfe[33]. Șî la socrii mari atunśi dân nou ńe-am sculat, ńe-am strâns cu muzica, ńe-am îmbrăcat, ńe-am luat steaguri, în steaguri ńe puńeau câce-un clopot ge-ăla mare, câce-o śizmă. Nouă ni să spuńea cerfarii lu fată atunśea. Ńe duśeam șî nu ńe lăsau să ńe băgăm, trăbuia să rupem porțâli….Prima zî o fost la fată tăt timpu, a doua cu cerfe la băiat, la el să găta nunta șî a tria măi mult apropiațî, familia.
CC: În ce perioadă a anului și în ce zile se organizau nunțile?
VM: Tăt duminica să făśea. La mińe o fost iarna.
AB: Depinge cum aveau posibilitățâli, afară gi post.Ș-atunśea nu puceau faśe nuntă, că altu n-avea răcie. Or amânat ș-un an, ca să poată faśe omu cum trăbă.
CC: Era vestită nunta în biserică prin strigări?
AB: Spuńea când s-apropia nunta.
CC: Porțile caselor se împodobeau?
AB: Să-mpodobeau năince, nu cu mult, atunśi când să apropia în săptămâna aia, să puńea afiș șî să puńeau flori, făśeau cunună, să puńea iegeră, aia era vestita nunțî, iegera. Tătă lumea, ńeamurili gin sat să duśeau după iegeră pă coastă.
CC: Cine putea fi ales naș la nuntă?
AB: Păi care-l aveau! Nu să schimba nănașu, ca acu. Nănașî care-or fost ș-or trăit, tăt ăia, ge la șceamp cum să spuńe.
CC: Ce condiții trebuia să-ndeplinească nașii?
AB: Să boceză, să cumpere material, să deie banu’.
CC: În ce condiții puteau fi schimbați nașii?
AB: Dac-or murit nănașî, dacă divorțau. Numa cu aprobare să puceau schimba nașî.
CC: Câte perechi de nași se alegeau?
AB: O păreche. La noi năince vreme n-o fost cu-atâța nănaș.
CC: Care era rolul nașilor în săptămâna dinaintea nunții?
AB: Să să pregăcească cu lumini șî flori pă lângă lumini.
VM: Șî când să duśeau la bisărică nănașu trăbuia să plăcească cheia bisăriśii, ca să intre, altfel nu le dăgea voie.
CC: Exista steag la nuntă? Cine îl purta?
AB: Stegariu care să ducă steagu trăbuia să fie om fain, brav șî fără patima beuturii. Să fie om corect, să nu să facă ge rușâńe.
CC: Cine împodobea steagul și când?
AB: Ńeamurile care șciau să-l facă. Când îl făśeau, cântau ,,Trandafir în colțu mesî / Să źioacă steagu miresî”. Șî când era gata steagu’, atunśi să ieșa cu el afară hurezau[34] șî-l źiucau[35]. Să făśea c-o săptămână aproape înăince.
VM: Io când l-am făcut în tătă zîua trăbuia la răsăritu’ soarelui să ies cu el afară șî să-l źioc, în tri zâle, pân-a nu pleca la nuntă. La mirel să faśe steagu șî mama mirelului trăbuia să źioaśe steagu’.
CC: Cum arăta acesta?
AB: Tăiai prima dată o rudă[36] lungă ge brad. Atunśi aia era înfășurată cu tricoloru șî c-o brășiră[37] cu mărźele. Ș-atunśi pă ea să puńea iegeră. În vârf să puńeau izvoańe[38], să făśeau cârpe ge bircă[39], cu śiucuri pe ge lături șî hârcie creponată.
CC: Se puneau bani pe steag?
AB: Nu, numa la masă șî când să źiuca źiocu miresî.
CC: De ce se făcea steag la nuntă?
AB: Era fala nunțî, aia nuntă nu era nuntă dacă nu era steag.
CC: Când era purtat prima dată steagul în ritualul nunții?
AB: Când plecau nuntașî, la plecarea nunțî. La bisărică, după nănaș, ăla nu lipsa. Când erau pă drum cu steagu’, atunśi strigau ńevestele după stegar: ,,Frunză verge gi frăgari / Dulśe-i gura la stegari / Dulśe c-am țucat-o eu / Stegărițâ-i pare rău.”
CC: În timpul nunții când nu se juca, unde se păstra steagul?
VM: Îl puńeau în streșână. Îl legau la pauză.
CC: După nuntă, ce se întâmpla cu steagul?
VM: Îl stricau, rămâńea unge rămâńea fata, dacă să duśea noră, ea-l strica.
AB: Îl strica șî dagea cârpile prin sat.
CC: Cine chema la nuntă?
VM: Givăru’[40] cema!
CC: Câți givări erau?
VM: Doi, erau a lu fată ș-a lu copil.
CC: Cu cât timp înainte se chema la nuntă?
VM: Păi depinge, dacă făśeau nuntă mare, cam c-o lună-năince ca să să pregăcească oaminii.
CC: Cum era îmbrăcat givărul?
AB: Avea două șcergare[41] cosuce frumos. Șî purta dolie[42]. Dolia îmbrăcată frumos șî cu flori șî cu mărźele.
VM: Cu-aia dăgea la oameni să beie.
AB: Pă dolie era șî șipta cu tricoloru’.
CC: În ce zi a săptămânii se chema la nuntă?
VM: Tăt duminica, că să găsască lumea acasă.
CC: Câți nuntași participau la o nuntă?
AB: Depinge dă starea omului. La noi nu s-o făcut ge suce. Trizăśi, patruzăśi, hăl mult dacă erau śinzăśi gi păreci. Care-or fost înstăriți ș-or avut śeva funcție, da! Depingea ge buzunar.
CC: Care erau cele mai importante persoane participante la nuntă?
AB: Nănașî șî moașa, socrii, stegariu, giverii …
CC: Ați auzit de ,,apă ne-ncepută” și avea ea vreo însemnătate la nuntă?
AB: La nuntă nu! Prima dată când scăldai copilu’, ce duśeai ș-aduśeai proaspătă. Apa aia trăbuia să fie ńenśepută, să nu iei gin ea, niśi să bei. Ca să să păzască copilu’ ge bube, ge boli.
CC: Dar unde se arunca apa în care se spălau mirii?
VM: Mirii nu să spălau, mireasa stropeșce ș-atunśi șofeiu[43] îl duśe în grăgină la un pom.
AB: La o ultoańe[44].
CC: Ce era ultoanea?
AB: Ultoańe să fie, ori ge măr, ori ge păr. Să duśea mirelu’ cu mireasa, cu nuntașî șî cu muzica în grăgină șî să suśea[45] ș-acolo roată ge tri ori. Cum să suśea, cum turna până să găta[46] apa.. Deci ge tri ori o turna șî o puńea acolo la ultoańea aia. Ca să rogească șî ei să facă copii ca ultoańea.
CC: Cu ce se îmbrăcau mirele și mireasa la nuntă?
VM: Io-n costum popular m-am îmbrăcat.
CC: Din ce era compus costumul popular al femeilor?
AB: Poale[47], cătrânță[48], spăśel[49], cămeașă. Era cătrânță cu ișloźi, cu fir brodat. Șî să purta brășiră. Pă timpuri să țăsau gi mână, la război, gin câńepă. Câńepă curată! Să puńea câńepa, să culeźea ge două ori, să puńea la uscat, să melița[50], să torśea.
VM: Pă cap să purta cârpă. La nuntă era cunună. În piśioare io când m-am măritat or fost opinśi dup-aia (1964) s-or făcut bocanśi.
CC: Dar costumul bărbătesc cum era?
VM: Iar-așa: cămeașă, izmeńe[51] gi câńipă larźi făcuce, laibăr[52], iarna sfetăr[53], căput[54] ge lână. Pă cap pălărie dacă era vara, iarna căśiulă, clăbăț[55] ńegru ge miel, în piśioare bocanśi sau śizme.
CC: Aproximativ din ce an s-a înlocuit la nuntă costumul popular cu rochia și costumul?
VM: Cam după șapcezăśi.
CC: Unde avea loc petrecerea de nuntă?
AB: Aveau căș’ mari, două căș’ șî cu ușă, ș-atunśi scoceau paturili, să puńeau mesâli pe gi lături, în mijloc să lăsa loc să źioaśe, că dacă n-aveau atâcea persoańe…
CC: În ce ordine se așezau nuntașii la masă?
AB: Mirii să puńeau lângă muzicanți, nănașî, moașa …
CC: Dar pe drum, cum se forma alaiul?
AB: Muzicanții măi pe gi lături[56]. Mireii, stegariu, givării erau tăt în față.
CC: Ce dialog avea loc la poarta miresei?
VM: Când să scoată mireasa, givării scoceau pă altśińeva. Dacă nu le plăśea, striga mirile pântr-un fiśior ,,Nu-i asta, alta, măi frumoasă”!
CC: Dar ce scoteau prima dată?
VM: Scoceau câce-o babă.
AB: Dup-aia o fată măi mică, atunśi o floare.
CC: Când scoteau mireasa adevărată?
AB: Abia a patra oară! Ș-atunśi să bucurau ,,Asta-i a noastă, asta am căutat-o!”
CC: Cu ce o asemănau pe mireasă, cu o căprioară, cu o floare?
VM: Cu floare care-i măi frumoasă șî-nfloare.
CC: Mireasa era cumpărată cu bani?
AB: Să plăceau bani, să plăcea źiocu miresî.
CC: Dar când o scotea din casă se plăteau bani pentru ea?
AB: Măi dăgeau șî bani.
VM: Bani păntru mireasă să dăgeau în ocolu’[57] bisăriśii când să źiuca mireasa la cununie. Când era gata cununia, ieșa în ocolu’ bisăriśii, ș-o źiuca śińe vrea. Șî śińe n-o fost cemat la nuntă o źiucau șî-i puńeau bani.
CC: De câte ori se juca ,,jocul miresei”?
VM: Ge două ori, să źiuca șî noapcea.
CC: Care era diferența dintre cele două jocuri?
VM: În ocolu’ bisăriśii o fost liber tătă lumea să źioaśe. Șî noapcea când o fost źiocu’ miresî, atunśi numa śińe-o fost cemat.
AB: Șî prima dată o źiuca nănașî.
CC: Ați auzit de ,,nevestească”? Ce era ,,nevesteasca”?
VM: Aia să cânta când legau zăvoanili[58]. Când erau să pleśe la cununie îi lega zăvoanili nănașu’. Așa să zâc la cârpili care să pun la mireasă. Să puńe-a lu’ fată prima dată, dup-aia să puńe-a nașâlor, dup-aia să puńe-a mirelui păstă.
AB: Să puńeau nișce cârpe, ca un fel ge perdele, da’ cârpe specifice nunțî. Șî-n ocol când o scoceau la șofei să cânta ,,Hai-na șî dai-na fecioară”: ,,C-atunśi ai fi, fiico, fată / Când înfloare salca-o dată / Șî răcita mere dulśi / Ș-atunśea șî nińi atunśi”!
VM: Ge mătasă, cum erau pă timpuri.
AB: Le puńeau la fată ca la givăr cingeiele, ș-atunśea-nśepeau să cânce. Până noapcea când să peria cu conśi, atunśi să luau ălea. Atunśi să lăpăda[59] ge rochiță ș-atunśi îș lua haińe ge ńevastă. Îș luau sumnă, îș lua cârpă pă cap să vadă cum îi stă cu conśi, îș lua cămeașă, atunśi era în rându’ lu ńevastă. Deci pâna la stricarea la miezu’ nopțî, până când să găta aproape, atunśi intra ge la domnișoară, ńevastă. Era periată[60], era oglindă, să puńea la copil pă źenunche, la mirel, șî să peria, el trăbuia să țână ge oglindă să să uice, ș-atunśi o-mbrăcau.
VM: După nuntă, la sărbătorili mari, erau tăce ńevestili periace-așa cu conśi vârf. Șî măi era śeva când am fost io cinără, trăbuia să să uice mireasa pă fereastă după mirel când vińe cu nunta la ea, să-i vadă fața. C-atunśi să șcia că samănă copiii pă el.
CC: Deci zăvoanele se legau înainte de a pleca la cununie?
VM: Când erau gata ge legat, plecau la bisărică la cununie.
CC: La nuntă se cântau zorile?
AB: Alea, zorili, la morți. Îs diferice nunta cu zorile. Zorile-i un fel ge trezâre a mortului.
CC: Cine ajuta la învelitul miresei cu conśi, la transformarea ei în nevastă?
AB: Muierili hăle bătrâńe.
VM: Śińe-o avut tată șî mamă.
AB: Ca să nu fie defecțiuni întră copii, să nu moară gintră ei śińeva, śeva.
CC: Ce mâncăruri mai aparte se serveau la masa mare de nuntă?
AB: Măi nou năince vreme la creșcerea noastă era renumită carńea ge oaie.
VM: Io șciu c-a mei tăiau vițăi, acasă.
CC: Cunoașteți vreun obicei când mirii mergeau la un măr dulce?
VM: Mireasa îș puńe mărźelile în cloambă[61] ș-atunśi să suc roată șî mirili vińe șî taie cloamba șî mireasa o ia. Da’ să fie măr dulśe.
CC: Când avea loc acest moment?
VM: Când era gata nunta, atunśi merźeau la măr.
CC: Mireasa era îmbrăcată deja în costum popular?
VM: Da, șî-ș țâńea cătrânța șî trăbuia să piśe[62] la ea-n poală[63].
CC: Creanga trebuia să aibă un anumit număr de muguri?
VM: Aia nu s-o numărat.
CC: Mirele era supus la probe în fașa casei miresei?
AB: Nu puńeau mirelu’ la lucru. La noi cu nuntașî pă drum făśeau. Eram io num o țâră[64] șî mă duśeam pă drum ș-or suit oala cu śenușă-n nuc. Atunśi or dat cu pușca în oala cu śenușă șî zburau penile pă nuntaș. Ș-atunśi or pus păstă drum un drod[65] ș-acolo tulei[66] șî dăgeau foc la tulei șî nu ńe lăsau să treśem. Atunśi doi inș erau c-o capră[67] ge lemńe șî cu firizu șî tăiau lemńe acolo năincea lu’ nuntaș cu ghințî în sus să nu ńe lasă să treśem, să nu s-apropie nuntașî.
VM: Să facă circ, să râdă. Măi scoceau babili șî melița să meliță câńepă. Spuńeau că ei nu-s cu nunțâle, ei îs cu lucru’! Śe caltă la ei?
AB: Făśeau comegii[68] înăince!
CC: Ce daruri se ofereau mirilor?
VM: Să dăgeau materiale gi costume, pânzuri, cârpe frumoasă, bircuri cum erau pă timpuri. Birca era foarce scumpă. Dânașcea dăgeau la mireasă, la mire. La mirel îi dăgea mireasa cămeașa ge juńe. Aia șciu c-am făcut șî io când m-am măritat. Aia i-o strâga când striga tătă lumea darurili. Cămeașa ge dar!
CC: Dar bani?
VM: Nu, nu să prea dăgeau, nu erau bani în timpu ăla.
CC: Cine oferea primul?
VM: Nașu’! Era primu la tăce! Șî la cheia bisăriśii, tăt el era să plăcească!
CC: Nașii, socrii, givării, stegarul primeau daruri mai deosebite de la miri?
VM: Căpătau câce-o cămeașă. Când să dăgeau darurili strigau ,,Asta să fie a lu stegari, asta să fie a lu givări”. Cămeașă ge bărbat cum ieșâsă gin prăvălie[69]. Numa’ la bărbaț să dăgea, la ășcia măi importanț. Familia care organiza dăgea.
CC: Cine erau cerfele din a doua zi de nuntă?
VM: Cemațî lu fată, care zâśeau că-s fără preț. Numa cemațî lu fiśior erau cu preț. Ge-aia zâśeau cerfe. Îi prețuiau măi mult pă ăia care erau a lu mire, ca pă ășcialalț!
CC: Ce obligații aveau după nuntă mirii față de nași și invers?
VM: Nașî puńeau la masă bani. Ș-atunśea mirii dăgeau banii la naș năpoi. Acu ge-un timp dă vreme am auzât că rămân la miri, da pă timpuri așa să dăgeau năpoi. Șî nașî să-i îndrume pă miri!
Cristina CRIȘTIU,
Doctorandă a Școlii de Științe Umaniste,
în cadrul Universității de Vest din Timișoara
__________________________________
[1] Luncanii de sus este un sat în comuna Tomești din Județul Timiș, Banat, România. Se situează în estul județului, într-o zonă izolată de la poalele munților Poiana Ruscă. În trecut a existat un singur sat: Luncani. La începutul anilor ’50 din secolul al XX-lea, acest sat s-a desprins în Luncanii de Sus și Luncanii de Jos.
[2] Prima atestare documentară a Luncanilor datează din 1365.
[3] La recensământul din 2002, satul Luncanii de Sus avea 38 de locuitori.
[4] Acest ritual presupune ca la moartea cuiva, atunci când defunctul este încă în casă, un grup de femei, care nu sunt rude apropiate ale sale, să se așeze în zori de zi afară, lângă casă sau sub fereastră și cu fața spre Răsărit, să cânte cântecul numit ,,Al Zorilor”. Zorile se strigau la revărsatul zilei, în fiecare dimineață, până la înmormântare.
[5] Lucrarea, între timp finalizată, se numește Elemente de substrat perpetuate în spectacolul nunții tradiționale din zona etnografică Făget, județul Timiș.
[6] Pentru întocmirea întrebărilor chestionarului, am avut ca model următoarele surse bibliografice: Ioan Viorel Boldureanu (coord.), ,,Ghiduri de interviu și chestionare – folclor și etnologie” (Elemente etnografice și semnificații etnologice în obiceiurile din ,,Banatul timișan”, B. Ciclul vieții – Nunta), în Atlasul etnografic al județului Timiș, Vol. I, Timișoara, Editura Eurostampa, 2013, p. 143; Ion Căliman, ,,Chestionar de cercetare în teren” (Familia și satul-aspecte generale, Ceremonialul nunții), în Pragurile lumii albe, Lugoj, Editura Nagard, 2011, p. 303-308, 317-326; Otilia Hedeșan, ,,Interviu 1 cu Maria Ionescu-Baba Ruța, realizat de Vasile Tudor Crețu în 13-21 iunie, 1975”, (p. 22-36) în Folclorul. Ce facem cu el?, Timișoara, Editura Universității de Vest, 2015, p. 22-36; Otilia Hedeșan, ,,Fragmente din jurnalul de teren. 2. Uina Aurica” în După teren. Exerciții de etnologie în Torac: metodologia cercetării de teren, Novi Sad, Editura Fundației, p. 3-22.
[7] țoale, țoală, s.f. – háine, háină.
[8] să năcăjau, a (se) năcăjî vb., Tranz., Refl. – supărau, a se supăra.
[9] loză, să se caute lóza, víța, s. colectiv ̶ strămoșii din generațiile trecute, care împreună cu cei rămași în viață alcătuiau neamul unei familii; acesta constituia originea tânărului/tinerei care urma să se căsătorească.
[10] holdă, holge s.f. ̶ parcelă de pământ situată în afara satului pe care o lucrau țăranii.
[11] nătăntoc, -oacă, -ośi, -oaśe adj. ̶ nepriceput, tont.
[12] cică, cíśi s.f. ̶ coadă împletită.
[13] să perie, a (se) periá, vb. I, Tranz., Refl. ̶ să pieptene, a (se) pieptăna.
[14] śiptă, śipcă, śípśi s.f.– panglică.
[15] cârpă, -e s.f. – batic.
[16] conśi, -uri s.n. ̶ poboabă de pus pe cap din zona Banatului, componentă a costumului popular, purtat de femeile măritate; în context poate fi și coc.
[17] rugă, rúźi s.f. – sărbătoarea satului organizată cu ocazia hramului bisericii; se sărbătorea prin muzică și dans (mai nou la căminul cultural din localitate), cu participarea întregii comunități locale, chiar și a invitaților din alte sate.
[18] șură, -i – loc acoperit cu minim o deschidere laterală pentru depozitat.
[19] valma adv. ̶ amestecat, încurcat.
[20] pancovă, -e s.f. ̶ turtă coaptă.
[21] răchie, răcie, s. defect. de pl. ̶ țuică de prune.
[22] troc, -uri s.f. ̶ covată scurtă și lată, făcută de obicei dintr-o singură bucată de lemn găurit.
[23] scobit, -ă,-ți,-te adj. ̶ găurit.
[24] Sâmbăta Sf. Teodor este marcată și de o serie de ritualuri populare. Fetele obișnuiau să meargă la pădure înainte să răsară soarele, în locuri curate; de unde scoteau rădăcini de iarbă mare în locul lor punând sare, făină sau alte produse. Fierbeau apoi acasă aceste rădăcini iar cu infuzia rezultată se spălau pe cap în credința că le va crește părul mare și frumos. Când se pieptănau rosteau: ,,Toadere, Sân’ Toader, / Dă cosiță fetelor cât coada iepelor / Și chică pruncilor cât coama cailor.” Fetele care nu ajungeau la pădure se mai puteau spăla cu fiertura unui sop de fân din ieslea cailor pentru a avea părul frumos și bogat și pentru a fi plăcute feciorilor. În alte case femeile mergeau la miezul nopții în grajd și smulgeau păr din coama iepelor sau a cailor pe care le aruncau în cazanul cu leșie spunând ca și în momentul obținerii lor din coama calului: ,,Murgule, murguțle, dă-mi codița ta și ți-o dau pe-a mea!”, formulă repetată în ambele moment de câte trei ori. În același cazan cu leșie puneau și iarba mare, culeasă în vinerea lui Sântoader, cunoscută în popor și ca ,,vinerea Domnului”. Atunci când culegeau planta fetele se rugau zeului cabalin să le dea un păr frumos și sănătos. Spălatul părului se făcea în noaptea de vineri spre sâmbătă sau în zorii zilei de Sântoader. Fetele își împleteau cozile la răsăritul soarelui sub amenințarea că dacă nu respectă ritualul întocmai ,,vor împleti cosița albă”, adică nu vor fi niciodată pețite. Uneori, după ce-și spălau cosițele, tinerele așezau ligheanul sub pat, puneau busuioc și puțin păr sub pernă, în speranța că-și vor visa ursitul. Pe de altă parte, feciorii își tăiau pletele și le ascundeau într-o scorbură de răchită, să le crească părul des precum răchita.
[25] leșie, s. defect. de pl. – soluție alcalină (folosită la spălatul rufelor, în diverse procese industrial etc.) obținută prin dizolvarea în apă a sodei sau a hidroxidului de potasiu sau prin fierbere cu apă a cenușii de lemn.
[26] cleanțuri s. defect. de sg. ̶ (în context) dealuri.
[27] prăpăgit, -ă, -iți, -ite – sărac, amărât.
[28] căpătau, a căpăta, vb., I, Tranz. – primeau, a primi.
[29] or tomńit, a (se) tomńi vb., IV, Tranz., Refl. ̶ au rezervat în avans, a (se) stabili.
[30] lepegeu, lepegeie s.n. ̶ cearșaf țesut din bumbac.
[31] plicoviță, pricoviță, -e s.f. ̶ pătură de lână.
[32] stran, stranuri s.n. ̶ pătură țesută din lână.
[33] cerfe, cerfari s. defect. de sg. ̶ oameni mascați în personaje de nuntă care făceau parte din spectacolul de a doua zi; sensul de bază al cuvântului este de ,,încălțări rupte”.
[34] hurezau a hureza, vb. I, Tranz. ̶ chiuiau, (a) chiui.
[35] źiucau, a (se) źuca, vb. I, Tranz., Refl. – dansau, a (se) dansa un dans.
[36] rudă, ruge s.f. ̶ bucată lungă și dreaptă de lemn, cu un diametru de 4-5 cm, folosită la confecționarea steagului de nuntă.
[37] brăśiră, brăśire, brăśíri s.f. ̶ brâu, cingătoare.
[38] izvon, -oańe ,-uri s.n. ̶ clopoțel.
[39] bircă s. defect. de pl. ̶ material colorat din care se fabricau baticuri.
[40] givăr, -i s.m. ̶ persoana importantă care în unele sate (și) chema la nuntă și care o conducea.
[41] șcergar, șcergare s.n. ̶ bucată dreptunghiulară țesută din material textil împodobită cu broderii sau cu franjuri.
[42] dolie, -ii s.f. – vas în formă de sticlă din lemn sau piele frumos ornată, în care se punea țuică, cu care se invita la nuntă.
[43] șofei, -ie/-uri s.n. ̶ vas înalt asemănător unei găleți, confecționat din lemn.
[44] ultoane s. defect. de sg. ̶ altoi, pom tânăr, dulce (măr, păr etc).
[45] suśea, a (se) suśi, vb. IV, Tranz., Refl. ̶ întorcea, a (se) întoarce.
[46] să găta, a (se) gătá, vb. I, Tranz., Refl. ̶ se termina, a (se) termina.
[47] poale s. defect. de sg. ̶ componentă a costumului popular feminin bănățean, înlocuitoare a fustei.
[48] cătrânță, -e s.f. ̶ șorț țesut cu modele naționale, componentă a costumului popular.
[49] spăśel, -uri s.n. ̶ ie, bluză.
[50] să melița, a se melița, vb. I, Tranz. ̶ se prelucra, a se prelucra, a zdrobi cânepa și inul de părțile lemnoase.
[51] izmeńe, izmană s.f. – pantaloni tradițonali purtați în zi de sărbătoare.
[52] laibăr, lăibărúță s.n. ̶ vestă din piele de animal cu precădere miel sau din lână toarsă (la costumele populare).
[53] sfetăr, -e s.n. ̶ bluză de lână cu nasturi.
[54] căput, căpúce, căpúturi, s.n. – haină bărbătească în formă de manta.
[55] clăbăț, clăbéță, -uri s.m. ̶ căciulă bărbătească de iarnă, aparținătoare a costumului popular.
[56] pe gi lături loc. adv. – pe lateral, la margine.
[57] ocol, -uri s.n. ̶ curte.
[58] În multe sate din zonă ,,cârpile mari ale miresei” mai poartă și denumirea de ,,zoboni”, ,,zăboni”, ,,zăvoni” sau ,,zăvon”, ,,zodie”, ,,zagie” și sunt legate acesteia de către nănași și soacra mare, iar în unele sate și de către prietenele din copilărie, neamuri sau vecine ale ei.
[59] lapezi, a (să) lăpăda, vb I, Tranz., Refl. ̶ arunci, a arunca.
[60] periat, -átă, -áți, áte adj. – pieptănat/ă.
[61] cloambă, -e s.f. ̶ bucată de fier încovoiată, (în context creangă).
[62] să piśe, a picá, vb. I, Tranz. ̶ să cadă, a cădea
[63] poală, s. defect. de pl. – partea de la talie în jos, mai largă, a unor veșminte, fustă; partea de jos și din față a unei fuste, a unui șorț etc. adusă în sus și ținută cu mâna sau prinsă în brâu, formând o adânciturăîn care se pot aduna ori duce anumite lucruri.
[64] țâră, o țâră adv. – un pic.
[65] drod, -uri s.n. ̶ sârmă.
[66] tuleu, tuléi s.m. ̶ știulete de porumb.
[67] capră, -e s.f. – stativ special în formă de X pentru tăiat lemne.
[68] comegie, -ii s.f. ̶ glumă.
[69] prăvălie, -ii s.f. ̶ magazin alimentar.
Distribuie:
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Lasă un răspuns