Jaf pe autostradă. Hoţii au furat toată marfa de peste 6 milioane de dolari

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Jaf ca în filme pe o autostradă din Marea Britanie. Un şofer de camion şi agentul de securitate care îl însoţea au fost legaţi şi abandonaţi pe autostradă, la Northamptonshire, în Marea Britanie, de hoţii care le-au furat TIR-ul plin cu produse Apple în valoare de peste 6 milioane de dolari.

Poliţia britanică a anunţat că se află în căutarea unor hoţi care au fugit cu produse Apple în valoare de peste 5 milioane de lire sterline (aproximativ 6,6 milioane de dolari), după ce au jefuit un camion în centrul Angliei.

Hoţii nu au fost prinşi nici la această oră, deşi furtul a avut loc pe o bretea a autostrăzii M1 din Northamptonshire marţea trecută. Hoţii i-au legat pe şoferul şi pe agentul de securitate, un bărbat şi o femeie, şi i-au abandonat la faţa locului, fugind cu camionul către o zonă industrială din apropiere, scrie Daily Mail. Acolo au transferat remorca pe un alt camion şi au condus circa 15 kilometri până în oraşul Lutterworth, unde cei 48 de paleţi cu produse Apple au fost încărcaţi într-un al treilea vehicul. Poliţiştii le cer acum oamenilor să raporteze imediat dacă primesc vreo ofertă pentru a cumpăra „orice produs Apple în circumstanţe neobişnuite sau care ştie pe cineva care vinde astfel de articole la preţuri reduse”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.