Învățătura de minte [1251]

Un cioban și un filosof, pe coama unui deal.

– De la oraș vii? întreabă ciobanul.

– De la oraș.

– Și ce lucri tu la oraș?

– Studiez.

– Apăi ce studiezi?

– Viața omului.

– Și ies parale din asta?

– Am un salariu.

– Așa studiu fac și eu când stau pe prispă.

– Eu am mers la școli ca să pot lua bani pentru asta.

– Apăi zâ-mi și mie cum ți-o ieșit la studii că e viața omului?

– E greu de spus, așa, în două vorbe...

– Încearcă în trei.

– Vezi tu, bade, ce fac eu e să mă gândesc cum poate fi omul fericit, și când e, de ce e…

– Dacă-i sunt sănătoși copiii și-l iubește muierea de ce n-ar fi?

– Cum să îți zic eu? se străduie filosoful… Ție ți-a venit așa vreodată un dor de ducă?

– Mi-a venit. Dar am zis că trece, și-o trecut.

– Dar când vezi ceva nedrept nu vrei să schimbi acel lucru?

– Ce e nedrept? dacă tot ce ne e dat de la Dumnezeu vine? Poate socoți doar tu că e nedrept.

– Nu știm dacă există Dumnezeu sau nu.

– Apăi știm cu sufletul, nu cu mintea.

– Nu știm nici dacă există suflet!

– Cum să nu știm? Când te doare că trece viața și te temi că nu te iubește muierea și că e nedreaptă lumea, unde te doare dacă nu în suflet? Ptiu, drace, că ai făcut atâta școală, mai iei și bani să studiezi viața și tare prost mai ești!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.