Învățătura de minte [1251]

Un cioban și un filosof, pe coama unui deal.

– De la oraș vii? întreabă ciobanul.

– De la oraș.

– Și ce lucri tu la oraș?

– Studiez.

– Apăi ce studiezi?

– Viața omului.

– Și ies parale din asta?

– Am un salariu.

– Așa studiu fac și eu când stau pe prispă.

– Eu am mers la școli ca să pot lua bani pentru asta.

– Apăi zâ-mi și mie cum ți-o ieșit la studii că e viața omului?

– E greu de spus, așa, în două vorbe...

– Încearcă în trei.

– Vezi tu, bade, ce fac eu e să mă gândesc cum poate fi omul fericit, și când e, de ce e…

– Dacă-i sunt sănătoși copiii și-l iubește muierea de ce n-ar fi?

– Cum să îți zic eu? se străduie filosoful… Ție ți-a venit așa vreodată un dor de ducă?

– Mi-a venit. Dar am zis că trece, și-o trecut.

– Dar când vezi ceva nedrept nu vrei să schimbi acel lucru?

– Ce e nedrept? dacă tot ce ne e dat de la Dumnezeu vine? Poate socoți doar tu că e nedrept.

– Nu știm dacă există Dumnezeu sau nu.

– Apăi știm cu sufletul, nu cu mintea.

– Nu știm nici dacă există suflet!

– Cum să nu știm? Când te doare că trece viața și te temi că nu te iubește muierea și că e nedreaptă lumea, unde te doare dacă nu în suflet? Ptiu, drace, că ai făcut atâta școală, mai iei și bani să studiezi viața și tare prost mai ești!

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care își dă cu părerea!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.