Învățătura de minte [1242]

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Nelson Mandela, omul și fostul președinte al Africii de Sud, povestește: «După ce am devenit președinte, mi-am rugat escorta să iasă la prânz la un restaurant. Ne-am așezat și fiecare dintre noi ne-am întrebat ce vrem. La masa din față era un bărbat care aștepta să fie tratat. Când a fost servit, i-am spus unuia dintre soldații mei:

„Du-te și roagă-l pe acel domn să mănânce la masă cu noi!”. Soldatul s-a dus și i-a transmis invitația mea. Omul s-a ridicat și-a luat farfuria și s-a așezat chiar lângă mine. În timp ce mânca, mâinile îi tremura mereu și nu își ridica fața de la mâncare. Când am terminat, mi-a făcut cu mâna fără să se uite, i-am strâns mâna și a plecat. Soldatul mi-a spus: „Madiva, omul acela trebuie să fi fost foarte bolnav, deoarece mâinile nu i se opreau din tremurat când mânca”.

La naiba, nu, motivul său este altul! Așa că i-am spus:

„Omul acela era custodele închisorii la care am fost. După ce m-a torturat, am țipat și am plâns cerând niște apă și a venit să mă umilească, râzând de mine și în loc să-mi dea apă, mi-a urinat în cap. Nu e bolnav, i-a fost teamă că eu, acum președinte al Africii de Sud, îl voi trimite la închisoare și-i voi face exact ce mi-a făcut el mie. Dar eu nu sunt așa, această conduită nu face parte din caracterul meu, nici din etica mea. Mințile care caută răzbunarea distrug statele, în timp ce reconcilierea construiește națiuni. Iesind pe ușa libertății mele, știam că dacă nu las în urmă toată furia, ura și resentimentele, tot prizonier aș fi și acum.»

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.