Un student din echipa de fotbal a Universităţii California clachează puternic după ce a dat un autogol într-un meci important de etapă. În pauză, fuge disperat şi se ascunde la vestiare; este găsit acolo de antrenor, cu pătura-n cap şi hohotind de plâns.
Acesta se apropie de el şi încearcă pe orice cale să-l încurajeze: „Lasă, Roy, băiatule, nu dispera, meciul nu e încă jucat!”. „Totul e pierdut – zice băiatul – v-am făcut de ruşine pe Dvs., echipa, Universitatea!”.
„Nu e nimic pierdut: trebuie să joci şi în repriza a doua, să îţi repari greşeala: dacă reuşeşti să dai un gol te-ai scos şi ai salvat şi echipa”.
„Vă mulţumesc pentru încredere, Mr. Coach, dar nu mă mai simt în stare să joc”. „Trebuie!, decide antrenorul. Echipa trebuie să fie completă, iar eu n-am de gând să operez nicio schimbare”.
Târâş-grăpiş, fotbalistul se lasă înduplecat, iar până la sfârşitul meciului marchează nu unul, ci două goluri, cel de-al doilea fiind cel decisiv.
Morala este uşor de prins din conţinut şi reţinut. Perseverare humanum est…
Distribuie:
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Lasă un răspuns