Într-un magazin din Lugoj au fost descoperite mai multe produse de contrabandă

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook,
ne poți citi pe
Telegram și Google News

Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Lugoj au desfășurat, marți, activități pentru depistarea persoanelor care efectuează comerț cu produse care provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

Astfel, în incinta unei societăți comerciale (magazin) de pe Splaiul Morilor din Lugoj au fost găsite mai multe cutii de carton ce conțineau țigarete, alcool etilic şi tutun vrac, fără a fi marcate, fiind susceptibile că provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Procedându-se la inventarierea bunurilor, au fost identificate: 10.860 de ţigarete de diferite mărci; 40 litri alcool etilic, fără a fi marcat; 550 grame tutun vrac.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, dacă este depăşită limita cantitativă de 10.000 de țigarete”, faptă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, cu modificările şi completările ulterioare.

„Întreaga cantitate de țigarete a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. De asemenea, cu privire la cantitatea de alcool etilic și tutun vrac deținute în vederea comercializării, s-a procedat la sancționarea contravențională a administratorului societăți comerciale cu suma de 20.000 de lei conform art. 449 alin. 3, din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, fiind dispusă totodată și sancțiunea complementară a confiscării produselor”,  a anunțat IPJ Timiș.

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care își dă cu părerea!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.