Interviu cu George Schinteie, unul dintre fondatorii Radio Vest (2)

Lorena OTESCU

(continuare din nr. trecut)

V-ați gândit, după ce ați cedat acțiunile, la un alt proiect?

Nu, pentru că am știut cât de greu s-a construit acesta, apoi se așezau și anii în cartea noastră de identitate și ne-am văzut fiecare de drumul nostru, pentru că, pentru mine cel puțin, a fost o mare risipă. Eu m-am întors la uneltele scrisului, la poezie, Marian Odangiu avea deja un alt job la revista Orizont și era referentul filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor. Ilie Stepan a continuat să compună. Am avut fiecare proiecte individuale după aceea.

Ce întâmplări, amintiri aveți din perioada aceea?

Întâmplări au fost foarte, foarte multe pentru că, așa cum spuneam, nu exista suport financiar. Și a fost destul de dificil. Noi ne-am angajat să extindem stația. Intenția noastră era să le legăm pe toate cele 10 stații și să transmitem un singur program de la Timișoara, iar în celelalte orașe unde aveam licență să le acordăm câteva ore pentru informațiile locale, pentru că așa era firesc și se cădea.

♦ Dar gândește-te că pentru fiecare locație de studio a trebuit să închiriem spații, pentru amplasarea antenei și a emițătorului. Și am întâmpinat destule greutăți. La Blaj, de pildă, am găsit un apartament cu patru camere, suficient pentru desfășurarea activității unui radio acolo.

♦ Am negociat chiria cu proprietarul, însă a fost un administrator al blocului care nu ne-a permis să punem antena sus pe bloc. Din considerente pe care numai el le știa, pentru că nu ar fi afectat câtuși de puțin rezistența blocului sau ceva de altă natură. Așa de mult au durat negocierile încât am ajuns acolo cu echipa de montare a antenei și n-a vrut nici în ruptul capului să-i lase să se urce pe bloc.

♦ Ca ulterior să aflăm că are și el un nepot, pe care și l-ar fi dorit angajat la noi. Cum însă habar n-avea de ceea ce se întâmplă în radio, tot intenționa să ne spună, și iar ezita.

♦ Atunci l-am atacat frontal și i-am spus că „este în beneficiul locuitorilor și uite, și al dvs, pentru că suntem în căutare de oameni, poate aveți și dvs. un fiu sau rude sau ceva”. Și atunci s-a mai luminat la față și a spus: „DA, aș avea un nepot” și ne-a dat acceptul să punem antena.

♦ Apoi, sigur că stațiile până să pornească, să emită, să-și câștige sursele de autofinanțare, tot apelau la sediu, la stația centrală. Mai întârziam cu chiria, mai aveam discuții cu proprietarii. La Câmpia Turzii de pildă, aveam un sediu al unei foste cooperative meșteșugărești și când am întârziat două luni cu plata chiriei, ne-au avertizat că ne taie cablul de transmisie de la studio până la emițător. Și acolo, tot așa, am tras cablul până la un bloc turn în apropiere.

♦ Sunt foarte multe amintiri. La Timișoara s-a întâmplat odată că s-a oprit emisia. A fost un scurtcircuit sau un șoc de tensiune și s-a oprit emițătorul, iar tehnicianul care se ocupa de emițător n-a mai găsit pe omul care deținea cheia de la încăperea de la Politehnică, unde avea acces. Trebuiasă spargem ușa, să intre.

♦ Altădată vântul a dărâmat pur și simplu antena. Sunt și peripeții de genul ăsta, dar pe care cu răbdare, le treci.

♦ Cel mai important lucru era că acest radio avea libertatea de a-și alcătui singur grila. Dispăruse cenzura. Asta nu înseamnă că DJ-ii sau realizatorii puteau să spună pe post orice. Era și autocontrolul. Da, era. Plus principiile deontologiei profesionale. Nu mai exista un control atât de rigid, cum a avut toată presa până în 1989, când secția de presă a Comitetului Central al Partidului Comunist nu se numea cenzură, dar în cadrul ei erau acele centre de presă și tipărituri, care controlau totul. Acolo era cenzura, acolo erau cei care vedeau toate materialele sau ascultau emisiunile, cenzurau și dădeau apoi ok pentru a ieși în eter.

♦ Asta am câștigat, libertatea și accesul la informație. Noi am căutat câtuși de puțin să fim obiectivi. Nu eram afiliați niciunui partid sau unei formațiuni politice. Nu făceam politică niciunei grupări. Și de aceea am și fost foarte repede iubiți de public.

♦ Și eram și prompți, pentru că aveam reporteri de teren peste tot, care transmiteau de la fața locului, așa cum îi numeam eu reporterii frenetici. Oamenii care au trecut pe la noi au reușit să-și facă din asta o carieră.

♦ Ne putem mândri cu faptul că de la noi au început, de altfel, Răzvan Simion și Dani Oțil. La noi au avut prima emisiune și acum sunt la Antena 1.

♦ Ovidiu Vărădeanu era reporter frenetic iar acum este la Prima TV, apoi Zoltan Varga, care ulterior a scris la Agenda și Agenda Zilei și scrie și acum la PressAlert, Bujor Popa, care a fost la ProTV, au trecut pe la noi pe la radio.

♦ Deci asta a fost și intenția noastră, să școlim oamenii și într-un fel să-i și fidelizăm să stea, să contribuie la dezvoltarea stației, dar să și învețe meserie și să-și facă din asta o profesie din care să câștige. Și iată că s-a întâmplat. Avem această bucurie că am reușit să școlim câțiva.

♦ Și sunt mulți, mulți alții pe care nu mi-i mai amintesc, care au fost așa, meteorici, pe la noi, dar care ulterior și-au găsit loc, un rost, fie în presa scrisă, fie în audio-vizual.

♦ E o mare diferență, spuneam, între audio-vizual și presa scrisă. Aici totul fiind live, trebuie să ai mare grijă, de ceea ce spui DJ-ii, realizatorii de emisiuni muzicale, să se limiteze la comentariile care au legătură cu mesajul piesei și să nu vorbească aiurea, pentru că omul închide radioul, are această posibilitate, nu îl mai ascultă.

♦ Și cu atât mai mult acum, când se prinde peste tot, acasă, în mașină, treci pe altă frecvență și asculți altceva. Am avut grijă de faptul acesta și cuvântul de ordine a fost profesionalism. Să fim cât mai profesioniști și credibili.

♦ Asta a fost povestea Radio Vest. Un post care s-a născut din nimic și care, iată, există și acum, firește cu altă siglă, dar noi am fost fondatorii lui și ne gândim cu nostalgie la anii aceia care erau și frumoși și grei, dar și cu o încărcătură emoțională și cu bucurii imense. Ca să nu mai spun că am reușit să aducem foarte mulți invitați străini, artiști, foarte mulți artiști.

♦ La momentele de aniversare a fiecărui an făceam adevărate spectacole în sala discotecii Park Place, pentru că era la parterul clădirii unde aveam noi sediul și unde realizam tot felul de concursuri. Toate emisiunile noastre aveau concursuri cu premii. De prima dată, în 24 ianuarie, am realizat un fel de asociație Prietenii Radio Vest. Și toți cei care câștigau concursuri sau treceau pe la noi sau erau invitați își notau anumite gânduri sau idei într-un jurnal.

♦ La un an, la aniversarea unui an, l-am invitat pe maestrul Ștefan Popa Popas, care a realizat portretele tuturor salariaților și am avut o expoziție în foaierul Teatrului Național, unde s-a esfășurat de altfel spectacolul de gală de aniversare a unui an. Și tot atunci, la un an, am dat un premiu primului născut în ziua de 24 ianuarie 1996 și am luat legătura cu maternitățile, pentru că s-au născut mai mulți în noaptea aceea, dar la ora 00 și câteva minute s-a născut cineva care, ulterior, la fiecare aniversare, era invitat împreună cu părinții lui, îl aduceau în brațe la Radio Vest.

♦ Iată, era una dintre amintirile care îmi scăpase. Făceam evenimente. Asta era important. Radio Vest era renumit și pentru evenimente. Și am ieșit în public.

♦ Sigur că atunci, la început, n-am avut nici concurență, dar ulterior s-au mai acordat licențe. Deodată cu noi a primit licență, dar a ieșit mai târziu în eter, Radio Europa Nova. După aceea au primit licență pentru Timișoara, pentru același areal radio-uri care emiteau din București, Radio ProFM și Radio Contact, și au început să ne ia din public și, respectiv, și din publicitate.

♦ Și lucrurile au devenit dificile, era destul de greu să facem față, pentru că radio-urile care emiteau de la București trimiteau publicitate de acolo și aveau acoperire exact pe raza noastră de acțiune. Când alergi de unul singur pe pistă e una, dar când alergi cu mai mulți este cu totul altceva, mai ales cu avantajele emisiunii generale de la București.

♦ Dar oamenii știau și făceau diferența. Bănuiesc că și acum este un post ascultat, n-am mai luat legătura cu ei, pentru că am și o oarecare mâhnire:

♦ Ulterior, după ce noi am plecat de acolo, actualul proprietar nici măcar nu ne-a trimis o invitație la cea de a 20-a aniversare a postului. Lucru foarte urât. Noi n-am fi făcut așa ceva dacă am fi cumpărat de la altcineva sau de la el. Mă rog, asta e, nu pot să-i pretinzi omului. Dar eu, unul, m-am simțit puțin lezat, nu știu cum s-au simțit colegii mei, nu pot vorbi în numele lor, dar nici măcar o invitație…

♦ Fondatorii unui post de radio rămân fondatori. Acum însă numai cei care au trăit pe atunci știu cine a fost fondator, acum pe nimeni nu mai interesează cine e fondator sau cine este în spatele radioului.