
Lorena OTESCU
Cum a luat naștere Radio Vest?
Radio Vest a fost primul post privat de radio din această parte de țară. De altfel și denumirea de Radio Vest îl localizează în acest areal. Dar ca să înțelegem mai limpede situația în care a luat naștere acest post de radio, trebuie să așezăm lucrurile într-un context.
La schimbarea de regim prin lovitura de stat din decembrie 1989, revoluționarii, între ghilimele, pentru că au fost niște revoltați, nu niște revoluționari, au cerut, printre altele, printre revendicările pe care și le strigau în Piața Operei din Timișoara, că vrem televiziune liberă.
Pentru cei care s-au născut după 1989, e greu să înțeleagă că înainte de 89 a existat o singură televiziune, Televiziunea Română, care avea un program destul de redus, numai de două ore zilnic, program care era supus cenzurii Partidului Comunist Român și Securității.
Așadar, Radio Vest s-a născut dintr-o necesitate și o frustrare, luate la pachet. Frustrare pentru că foarte mulți dintre cei care trăiesc în această parte de țară aveau antene colective pe bloc, cu care prindeau în compensare alte posturi de radio și televiziune, respectiv de la Budapesta și de la Belgrad.
Astfel că erau deja informați că există și o altfel de viață și o altfel de posibilitate de a ajunge la informații, astfel încât au vrut să aibă și informații din țară.
Nu a fost deloc ușor pentru că în acele momente tehnologia informației nu era atât de dezvoltată și nici tehnologia comunicării. Un grup de tineri, atunci entuziaști, au realizat niște programe de televiziune pe care, cu ajutorul unor salariați, le-au ridicat în eter.
Ăsta a fost nucleul televiziunii libere Timișoara, din care am făcut parte și noi, cei care ulterior am constituit Radio Vest, pentru că nu am primit licență pentru televiziune.
Intenția noastră era să avem și televiziune și radio. Întâmplarea a făcut că noi eram entuziaști, eram cunoscători ai jurnalismului în general și voiam să avem și radio și televiziune, dar nu aveam capital. Singurul nostru capital era cel intelectual.
Încet, încet am constituit societatea Radio Vest SRL pentru că, așa cum spuneam, Consiliul Național al Audiovizualului nu ne-a dat licență pentru televiziune. Și trebuie menționat că noi, grupul acesta, care am constituit ulterior Radio Vest, am ajutat chiar și Consiliul Național al Audiovizualului să alcătuiască caietul de sarcini pentru obținerea de licență pentru ulteriorii, viitorii solicitanți de licență. Nu știau nimic, nici ei.
Așa cum spuneam, tehnologia informației era destul de incipientă. Și atunci am primit licență pentru Radio Vest și am dat drumul la radio destul de târziu, pentru că acest Consiliul Național al Audio-Vizualului a găsit ca procedură normală să acorde licențele solicitanților în funcție de alfabet, în ordine alfabetică, astfel Timișoara, fiind cu litera T, a avut de așteptat, deși noi, sau în ciuda faptului că noi aveam dosarul cu numărul 1 pentru solicitarea licenței. Și, nota bene, ajutându-i să alcătuiască acest caiet de sarcini pentru alți solicitanți.
La 24 ianuarie 1995 a fost prima zi de emisie, era și unirea Principatelor Române, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Întâmplarea a făcut ca să primim licență și să emitem în acea zi și ne-am bucurat că are o semnificație în plus. Cam ăsta a fost începutul Radio Vest.
Desigur că după aceea am realizat o grilă, o grilă de programe. Radio-ul și-a propus să fie diferit de radio-ul public și a fost nevoie să căutăm oameni.
Am făcut o adevărată școală de radio, am inițiat un concurs la care au participat peste 50 de solicitanți, am ales vreo 17-18, cam atât, jumătate, din care am selectat cinci, cred.
A fost o triere foarte dură, nu existau facultăți de jurnalism atunci. Devenea jurnalist un absolvent de studii superioare, dar îndeosebi cei de la filologie, pentru că era un curs auxiliar de presă. Și trebuia să-i școlim.
Redacția unui radio diferă mult de redacția unei reviste sau a unui ziar, a unui cotidian, pentru că aici totul este live. Dacă la un ziar în redactarea articolului te poticnești sau îți vine o altă idee, poți să refaci, poți să revii până l-ai predat și a plecat la tipografie, în radio nu.
În radio te-ai bâlbâit a zburat în eter și cu asta basta. Totul era live, totul era în direct și grila a fost alcătuită în așa fel încât să difere de radio-ul național, dar să fie un post atractiv pentru că, trebuie să menționez, singura sursă de finanțare era publicitatea, care trebuia încastrată între piesele muzicale și din care asigurai salariile și toate costurile unei astfel de întreprinderi.
Am făcut o grilă atractivă care cuprindea în primul rând informații, apoi anumite dezbateri sociale și politice și muzică. Dacă în sectorul muzical mai existau niște oameni care mai avuseseră contact cu muzica, pentru că erau discoteci și acolo DJ-ii puteau să fie mai în tangență cu muzica, pe partea cealaltă, la știri, a fost mai greu, pentru că genul de presă, știrea, este cel mai concentrat și cel mai greu de realizat.
Dacă într-un reportaj te poți desfășura pe câteva pagini, o știre trebuie să aibă elementele necesare, cele cinci întrebări la care trebuie să răspundă, cine, ce, când, cum, unde, și trebuie să fie concentrată în câteva cuvinte, câteva rânduri.
O informație trebuie să fie foarte concretă, foarte concisă și foarte directă și, bineînțeles, autentică, veridică și credibilă. Am intrat în undă, am câștigat experiență și am început să fim ascultați. Am angajat apoi oameni care să facă vânzarea de spațiu publicitar și așa a început să se dezvolte Radio Vest, ajunsesem să fim cel mai ascultat post de radio.
Din păcate, cum tehnologia era incipientă atunci, frecvența noastră pe care emiteam, 88,7, nu era coordonată cu țările vecine și am avut areal limitat de acoperire. Ulterior am încercat să ne extindem și am mai câștigat licență și în alte 9 orașe, la Blaj, Cugir, Sebiş de Arad, Câmpia Turzii, Zalău și încă vreo câteva.
Sigur că era mai ușor să vinzi spațiu publicitar. Problema se punea însă că aveam nevoie de spoturi. Nu existau case de producție și atunci, în cadrul studioului nostru, am realizat și un studio de producție publicitară.
S-au specializat trei colegi de-ai noștri în producție publicitară, în realizarea scenariilor, și Marian Odangiu, Violeta Ficard și Alina Ciobanu. Ilie Stepan realiza, propriu-zis, producția audio.
Astfel ne-am dezvoltat și am putut să facem față. Era un radio comercial, formatul nostru era muzică și informații, pentru că nu există obligația radio-urilor private să facă și cultură. Asta e menirea radio-ului public.
Câte persoane au luat parte la proiectul acesta?
Fondatorii radio-ului am fost eu, Marian Odangiu, Ilie Stepan, Andrei Burdușa și Mircea Radu. Cinci persoane.
După care, desigur, că au venit și ceilalți angajați, ajunsesem la un moment dat să avem 28 de angajați, numai la sediu, în Timișoara, pentru că celelalte posturi înființate de noi au avut independență și și-au angajat personalul de acolo.
Între care erau redactorii de știri și DJ-ii sau realizatorii de emisiuni muzicale.
Ați avut o relație bună cu Marian Odangiu și Ilie Stepan?
Da, sigur că da, pentru că noi ne-am asociat în primul rând pentru că eram prieteni. În al doilea rând pentru că amândoi sunt doi foarte buni profesioniști. Marian Odangiu este un scriitor redutabil și critic literar. Ilie Stepan este, după părerea mea, cel mai important lider al unei formații rock din Timișoara, Pro Musica, și compozitor.
Sigur că ne-au unit relațiile de prietenie, apoi cele profesionale și am făcut treabă bună împreună. Ceilalți doi au dat și ei o mână de ajutor, în sensul că pe Andrei Burdușa, fiind cel mai tânăr dintre noi, l-am desemnat să fie managerul stației și lucrurile acestea au continuat până în 2005, când unul dintre asociați, primul, Andrei Burdușa, deci managerul, a cedat acțiunile lui unui alt asociat, iar Marian Odangiu a avut niște probleme de sănătate, a fost nevoit și el să vândă, iar eu și cu Ilie Stepan am fost ultimii, în 2006, care am cedat acțiunile.
Așa că, după ce am cedat acțiunile, Radio Vest s-a și transformat, schimbându-și denumirea în West City Radio. Și acum funcționează dar tot pe aceeași frecvență, dar nu a reușit să aibă acoperire generală.
Acum este simplu să înființezi un post de radio, poți să deschizi un post de radio și pe internet, dacă ai un minim necesar tehnologic. Atunci însă nu, nu se putea, se transmitea prin releu.
Îmi aduc aminte cum efectiv am fost implicați într-o muncă fizică. Am avut sediu la fosta cantină MV2, așa numita cantină a Politehnicii, din arealul Politehnicii Timișoara, și trebuia să înălțăm o antenă pentru a emite. Cel mai înalt punct din apropiere era Facultatea de Electrotehnică.
Până acolo, la 300 de metri de sediul nostru, locul studioului, a trebuit să întindem efectiv cablul peste clădiri, cu mâinile noastre, pentru că nimeni nu știa. Am luat și niște muncitori de la Politehnica, doar la întins cablul, apoi am pus acolo antena și emițătorul.
Sigur că a fost foarte greu, dar noi am fost niște pasionați și ambițioși și am vrut să ducem la bun sfârșit această luptă în care ne-am angajat, și ca o revendicare a revoluționarilor, dar mai ales pentru faptul că eram pasionați, ne plăcea foarte mult și am făcut din asta o profesie.
Ce părere aveți despre radioul de acum, din ziua de astăzi? Cum funcționează acum, despre conducerea lui de astăzi?
Nu mai știu nimic. Marian Odangiu a mai rămas vreo câțiva ani, mai realiza o emisiune la miezul zilei, dar după aceea a plecat și el definitiv, astfel încât nu mai știu. Din când în când îl mai ascult și cred că dintre cei vechi doar pe Stelian Grigorescu îl mai aud pe post, vocea emblematică a Radio Vest a rămas acolo.
Știi cum e, după ce ai pus atâta suflet în ceva, pentru că a fost copilul nostru, l-am crescut, a pornit în eter, te desprinzi foarte greu de el, am făcut efortul să nu mai fim implicați, să nu ne mai interesăm de soarta lui.
Deși îmi pare foarte rău, pentru că a fost o perioadă destul de lungă, din 1995 până în 2006, 11 ani, și de cele mai multe ori era chiar principala noastră casă. Am fost aproape zi și noapte acolo.
Ne plăcea cum crește, ne plăcea să ne implicăm și vedeam că eforturile noastre nu sunt degeaba. Însă vine un moment în orice afacere când trebuie să te retragi, trebuie să-i lași pe alții.
V-ați gândit, după ce ați cedat acțiunile, la un alt proiect?
Nu, pentru că am știut cât de greu s-a construit acesta, apoi se așezau și anii în cartea noastră de identitate și ne-am văzut fiecare de drumul nostru, pentru că, pentru mine cel puțin, a fost o mare risipă.
Eu m-am întors la uneltele scrisului, la poezie, Marian Odangiu avea deja un alt job la revista Orizont și era referentul filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor. Ilie Stepan a continuat să compună.
Am avut fiecare proiecte individuale după aceea.
(va urma)
Lasă un răspuns