Inginerul, pub-ul şi cultura pusă la „colţ”

Share Button

Ingo Glass, artist plastic de talie internațională, spunea într-o seară la Colțul de Cultură: „Colţul de Cultură de la English Pub este un «Cabaret Voltaire» al României”, ne-a declarat Dan Haica

– Dane, vorbeşteşte-ne despre metamorfoza care te-a transformat din inginer, în om politic, om de afaceri pentru ca, în final, să devii un fel de Mecena, bineînţeles, respectând proporţiile.

– Am trăit prima jumătate a vieții în Timișoara, iar a doua parte în Lugoj. Am ajuns în Lugoj ca inginer constructor, detașat temporar din Timișoara, pe o funcție de conducere. Revoluția m-a „prins” în Lugoj, unde am fost numit viceprimar de către prefectul Cârpan, la propunerea Consiliului Local, alături de Sorin Straja (Stragea, n.a.) – primar.

Am  ales să mă retrag din politică și viața publică la sfârșitul mandatului. Dar, în acei ani de după Revoluție, ca viceprimar, am colaborat excelent cu Silviu Oravitzan, care se ocupa de Galeria de Artă, sprijinindu-l în organizarea unor expoziții de mare anvergură, aparținând unor artiști plastici renumiți (Călărășanu, Câlțea etc.).

După un sfert de veac, Silviu avea să-mi „întoarcă” ajutorul, organizând prima sa (și poate ultima) expoziție într-un spaţiu neconvențional: Colțul de Cultură de la English Pub. Cu un astfel de artist în portofoliu, locul a fost agreat apoi și de alți mari artiști plastici: Viorel Toma, Ștefan Pelmuș, Suzana Fântânaru, Petru Galiș, Sorin Nicodim, Eugen Keri, Mihai Olteanu, urmaţi de artiști din noua generație: Flora Răducan, Rafael Mateiaș, Laura Pokker, Viorica Buga, Adrian Sandu, Adrian Sabău, Marius Bacriu, Lucia Kola,  Gabriel Visney.

L-am lăsat la urmă, intenționat, pe Constantin Răducan. Pentru că „Tică” a fost un personaj foarte important în istoria Colțului de Cultură. Prima expoziție de artă plastică i-a aparținut. Și Clubul de Jazz de la English Pub s-a născut în urma sugestiei (maestru)lui.

– Ai renunţat la Timişoara pentru Lugoj. Ce a însemnat acest pas pentru tine? A fost un avantaj sau un dezavantaj?

– Faptul că am fost timișorean şi am devenit lugojean a ajutat mult la realizarea unei „punți” culturale între cele două focare de cultură banățene. Prieteni vechi, timișoreni, s-au im-plicat în viața Colțului de Cultură lugojean. Dan Buruleanu, Mihai Zegrea, Lucian Ionică, Valentina Sarosi – fotografi cu recunoaștere națională și internațională – au expus fotografie de calitate la clubul nostru.

Karl Weiss a venit din Londra cu o expoziție senzațională. Am organizat și un concurs de fotografie pentru lugojeni, la care au fost prezentate peste 100 de lucrări valoroase. Tot vechii mei prieteni timișoreni m-au ajutat și în organizarea concertelor live. Johnny Bota (Bega Blues Band) mi-a recomandat și intermediat multe dintre trupele care au concertat la Club.

Dar primul concert de jazz autentic l-a avut ca protagonist pe Eugen Gondi, prietenul apropiat al lui C. Răducan. Iar primul concert live de la clubul nostru a fost susţinut de un lugojean: Freddy Stauber, alături de Cezar Costescu & Band. Au urmat multe concerte live, cu interpreți din SUA, Canada, Austria, Serbia, Ungaria și, bineînteles, România.

– Se pare că aici au avut loc mai multe întâmplări culturale decât în spaţiile special amenajate pentru astfel de evenimente. O mare parte din „vină” – hai să recunoaştem! – îţi revine, deoarece ai avut (şi mai ai) ştiinţa de a atrage un public select, asemeni artiştilor pe care i-ai „pus” la „colţul de cultură”. Este adevărată afirmaţia mea?

– Nu sunt eu cel în măsură să apreciez aceste fapte. Ceea ce pot să afirm cu certitudine este că, în medie, Colțul de Cultură lugojean a găzduit circa 50 de evenimente în fiecare an (evident, mai puține în primii ani de activitate). Deci artă vizuală, muzică, dar și mul-tă… carte.

Scriitori de marcă și-au lansat cărțile la noi: Ioan T. Morar, Radu Paraschivescu, Mircea Mihăieș, Adriana Babeți, Robert Șerban, Marius Ghilezan, Marius Chivu, Cornel Ungureanu, Adriana Cârcu, Andrei Ruse, Nina Ceranu și mulți alții… Lugojenii au fost și ei prezenți: Nicolae Silade, Ioana Duda, Daniela Radu, Mircea Anghel, Cristian Ghinea, Cornelia Mariș… Desigur că nu-i putem aminti pe toți, cu…scuzele noastre de rigoare.

Permite-mi ca în finalul discuţiei noastre amicale să-l citez pe Ingo Glass, artist plastic de talie internațională, fost lugojean, acum trăitor prin cele străinătăţuri, care spunea într-o seară la Colțul de Cultură: „Coltul de Cultură de la English Pub este un «Cabaret Voltaire» al României”. Şi ce poate fi mai măgulitor decât atât?

– Aşa e, Dane! Îndrăzneşte cineva să te contrazică?

Interviu realizat şi consemnat de
Mircea ANGHEL

 

2208

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.