Începe modernizarea cartierului Herendești-Bocșei

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

În anul 2017 Primăria Municipiului Lugoj a obținut o finanțare europeană  de 5, 5 milioane de Euro pentru trei zone defavorizate din Lugoj cu înființarea unui Grup de Acțiune Locală (GAL) și aprobarea unei strategii de dezvoltare a acestor zone.

Una dintre aceste zone este Cartierul Herendești Bocșei, cea care beneficiază de o sumă împortantă pentru investiții respectiv circa 2,2 miloane Euro fonduri nerambursabile.

Investițiile vizează construirea a 50 de locuințe sociale, lucrări de realizare a canalizării în cartier, amenajarea de  trotuare și zone pietonale, amenajarea de locuri de joacă și a unui teren de minifotbal.

Pentru toate acestea au fost întocmite documentațiile și fișele de proiect, depuse și evaluate la GAL și trimise mai departe spre aprobare la  ADR Vest. După aprobarea lor se va trece la punerea lor în practică în cursul anului 2021.

Concomitent cu aceste demersuri municipalitatea  a realizat un proiect important care este complementar cu investițiile ce se vor desfășura prin intermediul GAL Lugoj.

Este vorba de reabilitarea prin asfaltare cu fonduri de la bugetul local a străzii Herendeștiului, stradă ce străbate acest cartier, una dintre străzile circulate din oraș și aflată în prezent într-o stare precară.

„Începând de săptămâna viitoare vom interveni pe această stradă pe o lungime de 1841 m cu un strat de legătură din asfalt de 6 cm și cu un strat de uzură de 4 cm. Legătura se va face printr-un strat de geocompozit textil. Acolo unde piatra cubică este deteriorată vom interveni pe 50 de cm în adâncime cu un strat de 30 cm de fundație din balast și unul de 20 cm de piatră spartă. Lățimea de lucru este de 7 m. Este prevăzută și execuția a două podețe transversale pentru captarea apelor, podețe ce vor fi executate cu dale, respectiv 8 elemente de 1,2 m fiecare. Dincolo de aceste detalii tehnice ale drumului, imi exprim speranța că vom reuși să transformăm din temelii această zonă defavorizată a municipiului iar oamenii care locuiesc aici să poată să beneficeze de condiții civilizate de locuit. Aduc pe această cale mulțumiri și celor două entități cu activitate în zonă respectiv Fundația ”Surorile de caritate Ioana Antida și Biserica Pâinea Vieții, care s-au implicat la demersurile municipalității prin GAL respectiv  și a celorlalte persoane din zonă de asemenea implicate în activitatea GAL și să-i asigur pe cetățenii din cartier că ceea ce am inceput în 2017 prin consultarea lor, se va pune în practică în curând.”

a declarat prof. ing. Francisc Boldea, Primarul Municipiului Lugoj.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.