
Din ce în ce mai multe familii sărace sunt împovărate de grija traiului de zi cu zi, situația lor fiind agravată de criza provocată de pandemia de COVID-19.
Foarte mulți copilași care își doresc să învețe nu au posibilitatea, în aceste vremuri grele când școala s-a mutat online, să învețe de pe o tabletă, un calculator sau un laptop. Mai mult, mulți dintre aceștia merg la culcare cu burtica goală sau își fac temele la lumina lumânării.
În acest sens, Asociația ARTA PROIECTELOR INOVATOARE ÎN SĂNĂTATE, EDUCAȚIE ȘI TURISM (A.P.I.S.E.T.), demarează o campanie de strângere de fonduri pentru o familie nevoiașă cu 2 copii, din Municipiul Călărași, județ Călărași.
Este vorba despre Nicoleta, o mămică cu 2 copilași ( o fetiță de 6 ani și un băiețel de 2 ani ) care întâmpină mari dificultăți în creșterea micuților pentru că ea nu poate să lucreze întrucât nu are cu cine să îi lase în grijă pe copii, iar soțul lucrează pentru un salariu modest, insuficient pentru a satisface necesitățile pe care le au.
Nicoleta ne-a contactat cu disperarea unei MAME, care dorește ca ambii copilași să aibă o șansă la educație, fiind convinsă că numai prin educație, cei mici au șansa la o viață mai bună, dar și cu rugămintea de a o ajuta deoarece mare parte din salariul tatălui se duce pe cheltuielile casnice legate de întreținere, curent, abonament telefon etc., suma de bani care rămâne în urma acestor cheltuieli nefiind suficientă pentru familie.
Nicoleta își dorește o tableta pentru cei doi copilași, în special pentru fetița de 6 ani care deja merge la școală.
Asociația A.P.I.S.E.T., în pragul sărbătorilor de iarnă, și-a propus să adune și anul acesta, oameni cu suflet cald pentru a le face Crăciunul mai frumos acestor copilași ce merită o viață mai bună.
În cazul în care doriți să răspundeți pozitiv îndemnului nostru de a ajuta această familie, puteți face o donație în bani, în contul asociației A.P.I.S.E.T. afișat mai jos, sau puteți cumpăra dvs. sau dona: o tabletă, hăinuțe de iarnă pentru cei mici, jucării, alimente, rechizite, dulciuri etc.
IBAN: RO40BTRLRONCRT0381927901, deschis la Banca Transilvania
CUI: 37202424
Cei interesați să facă o mică bucurie sunt rugați să ne contacteze la numerele de telefon 0752.231.573; 0752.231.577 sau pe adresa de e-mail apisetaproapedetine@gmail.com pentru a putea stabili detaliile organizatorice.
Vă mulțumim!
Cu apreciere,
Dr. Simona Vlădica
Presedinte Asociatia Arta Proiectelor Inovatoare in Sanatate, Educatie si Turism (A.P.I.S.E.T.)
Telefon: 0752231573
E-mail: apisetaproapedetine@gmail.com
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns