HISTORY Channel marchează Centenarul Încoronării prin difuzarea documentarului „Maria – Inima României”

(București, 6 octombrie 2022) Pentru a marca 100 de ani de la Încoronarea Reginei Maria și a Regelui Ferdinand, HISTORY Channel prezintă în transmisiune specială documentarul-eveniment „Maria – Inima României” sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 22:00.

Documentarul prezintă publicului povestea extraordinară a rolului politic și a interesantei vieți private a Reginei Maria a României. Nepoată a Reginei Victoria, ea s-a căsătorit cu Prințul Moștenitor al României în 1893. Vom vedea cum a condus țara în timpul ororilor Primului Război Mondial, până la victoria de la Conferința de Pace de la Paris din 1919. Filmul nu evită aspectele mai puțin strălucitoare ale vieții Reginei. Fiul său, Carol, și-a disprețuit părinții și când a devenit Rege a alungat-o pe Maria de la curte. Iar când comuniștii au ajuns la putere, au șters-o din istorie.

Filmul prezintă povestea unei foarte importante epoci din istoria României, văzută din perspectiva Reginei Maria, aflată în centrul luptei pentru realizarea Marei Uniri din 1918 și pentru crearea României moderne. Destinul său, al uneia dintre cele mai cunoscute femei din Europa epocii interbelice, a fost influențat de evenimente întâmplate în palatele regale din România, în saloanele Parisului, pe străzile New York-ului, la Kremlin și chiar în Vestul Sălbatic. Filmul este narat de actorul Marcel Iureș.

„Cine poate rezista astăzi în România unei femei curajoase și frumoase care a dublat dimensiunea națiunii sale adoptive? Aceasta a fost Regina Maria, în urmă cu un secol”, a declarat John M. Florescu, producătorul executive al documentarului.

Documentarul a fost realizat pe parcursul a 2 ani cu filmări în 9 țări și o documentare realizată în 14 arhive naționale. Oferă șansa publicului de a auzi vocea originală a Reginei și de a vedea filmări și imagini originale ale epocii, colorizate cu ajutorul tehnologiei moderne și prin implicarea unei echipe interdisciplinare de experți pentru a surprinde cât mai exact realitatea acelor vremuri.

Filmul „Maria – Inima României” este o producție independentă Chainsaw Film Productions și se bucură de susținerea Academiei Române și a Institutului Cultural Român.

Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, a declarat după lansarea oficială a documentarului: „Acest film nu doar că o readuce pe Regina Maria în atenția noastră, ci o readuce la viață, exact așa cum a fost ea și cum noi românii ar trebui să fim. Acesta este un film de referință”.

Difuzat în 42 de țări, inclusiv pe HISTORY Channel și HISTORY2, filmul „Maria – Inima României”, alături de documentarele „Regele care l-a păcălit pe Hitler/Războiul Regelui” și „Regele Mihai: Drumul către casă” face parte din „Turneul Național de Educație Istorică”, un eveniment itinerant susținut de HISTORY Channel, însumând proiecții gratuite ale celor 3 documentare în 25 orașe din România, acoperind astfel istoria României din anii 1860 până în prezent.

„Regina Maria – Fapte și vorbe”, un podcast original HISTORY Channel despre rolul istoric al Reginei Maria

HISTORY Channel a lansat și un podcast special despre viața și rolul istoric al Reginei Maria. Mini-seria audio „Regina Maria – fapte și vorbe” are 5 episoade și este realizată de istoricul Mihaela Simina, îmbinând două componente de conținut interconectate: citate (inclusiv inedite) care aparțin Reginei Maria a României și evocări ale unor întâmplări și evenimente la care Regina a luat parte.

Podcastul evocă momente importante din viața Reginei Maria, de la copilăria sa la momentul în care a ajuns în România, evidențiind detalii inedite despre prezența istorică a Reginei la Conferința de Pace din Paris, precum și momentele grele ale Războiului, consemnate de aceasta în bine-cunoscutele sale jurnale. Mini-seria conchide cu detalii din culise mai puțin cunoscute de la ceremonia Încoronării de la Alba Iulia.

Mihaela Simina este istoric, autor și publicist cu o cunoaștere aprofundată despre istoria Familiei Regale a Românei. Licențiată în istorie, specializarea relații internaționale, Mihaela Simina este coautoare, alături de Adrian Cioroianu, a volumelor „Maria a României. Regina care a iubit viața și patria” (2015), și „Mihai I al României. Un rege cu onoare, loialitate și credință” (2016), ambele apărute la editura Curtea Veche Publishing, parte din colecția „Regii și Reginele noastre”; editor al albumului Regina Maria. Flori de portocal, Libris Editorial, Brașov, (2018). În prezent este autoare a rubricii „Accent pe istorie” în săptămânalul Dilema Veche și colaboratoare a revistei Historia.

Podcastul Regina Maria – fapte și vorbe este disponibil gratuit pe toate rețelele majore de streaming (Spotify, Apple Podcasts, Google Podcasts) precum și pe contul oficial de YouTube al HISTORY Channel

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.