Garsoniere de închiriat în Timișoara: Prețurile au scăzut și nu prea. Cu cât se închiriază acestea în prezent

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Deși e drept că mai peste tot în țară chiriile au scăzut, în unele orașe scăderile sunt mai mici decât în altele. După ani buni în care prețurile cerute pentru chirii în orașul de pe Bega au continuat să crească, acum clienții cu răbdare pot găsi și garsoniere de închiriat în Timișoara la prețuri decente. Nu însă cu mult mai mici decât cele de până acum.

Dacă în urmă cu un an apartamentele de două camere aveau un preț mediu de 350 de euro pe lună, la fel ca în ultimul trimestru din 2019, acum prețul de pornire pentru acestea este de 180 de euro. E drept, însă, că în puține cazuri, acesta poate ajunge până la 600 de euro.

Cât despre garsonierele de închiriat în Timișoara, prețul de pornire, în prezent, conform ImoRadar24, este de 160 de euro și poate urca până la 400 de euro.

Cele mai scumpe chirii sunt în zone precum Braytim sau Piața Unirii.

Cele mai căutate zone

În topul preferințelor celor care caută să închirieze în orașul de pe Bega conduce detașat zona Medicină, aceasta fiind preferată mai ales de studenți, date fiind posibilitățile de recreere și transport. E drept, însă, că situația din prezent e cu totul specială, mai multe oferte aflându-se încă pe piață fără cerere, din moment ce mulți studenți au preferat să rămână în orașele de baștină din cauza pandemiei.

Pe locul doi în topul cerințelor se află cartierul Centrul Bancar, urmat de Bucovina, Soarelui și Tipografilor.

Te gândești să treci la statutul de proprietar? Iată care sunt cele mai scumpe cartiere și la ce prețuri te poți aștepta

Când vine vorba de a cumpăra, pentru că sunt români care au luat această decizie chiar și în vreme de pandemie, cel mai nou clasament al zonelor rezidențiale cu cele mai mari prețuri din oraș arată că zona Ultracentral – Medicină – Piaţa Unirii se situează pe primul loc de ceva vreme. Aici, un metru pătrat util are valoarea de peste 1.600 de euro.

Urmează o zonă aproape la fel de căutată, Central – Bălcescu – Take Ionescu – Piaţa Maria, unde metrul pătrat util este 1.400 de euro.

Locul trei în clasament este ocupat de arealul Complex Studenţesc – Dacia – Elisabetin – Olimpia – Stadion, aici metrul pătrat util valorând 1.380 de euro.

În zonele Torontanului și Circumvalațiunii, care se mențin și ele în top, prețurile variază de la 1.310 la 1.370 de euro pe metru pătrat.

Timișoara, la extrem

Dar care sunt prețurile de vânzare pentru apartamentele din Timișoara? La o simplă căutare pe ImoRadar24, vei vedea că se găsesc garsoniere și sub 30.000 de euro, dar acestea pot ajunge până la aproape 70.000 de euro.

În ceea ce privește apartamentele de două camere, poți găsi și la 42.000 de euro, dar și la 100.000, ba chiar și peste acest prag.

La 3 camere te poți aștepta la prețuri pornind de la puțin peste 50.000 de auro și ajungând și la 175.000 de euro.

Poți deveni proprietarul unui apartament cu 4 camere în Timișoara și cu mai puțin de 70.000 de euro, dar și dacă plătești un sfert de milion de euro sau chiar puțin peste această sumă.

Pentru 325.000 de euro poți deveni proprietarului unei locuințe cu 7 camere!

Sumele extreme nu ar trebui însă să te descurajeze, pentru că este vorba despre cazuri izolate.

Verifica vânzătorul, astfel încât să nu ai surprize neplăcute ulterior! Cum faci asta

Dacă ai luat decizia de a cumpăra, nu e momentul să răsufli ușurat. Întâi ține cont că recuperarea unei investiții în imobiliare este între 15-17 ani, perioadă de timp deloc arbitrară, ci care are în spate calcule de randament minim, care să justifice riscurile asumate.

Urmează alegerea imobilului, pe criteriile știute de tine. Apoi, vital este să verifici și dezvoltatorul, cel de la care vrei să cumperi apartamentul. Așa poți evita eventualele suprize deplăcute apărute ulterior și poți negocia corect și transparent, de pe o poziție ușor schimbată.

Află, prin urmare, dacă dezvoltatorul a mai livrat și alte proiecte imobiliare și află tot ce poți despre acestea. Adesea vei găsi forumuri de discuții, de unde poți afla informații prețioase. Poți afla despre calitatea produselor livrate, eventualele întârzieri etc..

Apoi, vezi dacă acționarii dezvoltatorului au fost implicați în alte companii care au falimentat sau au avut probleme cu legea, este sfatul experților Digi24.

Aceeași sursă atrage atenția și asupra unui alt aspect important: comportamentul de plată a obligațiilor fiscale sau dacă există procese deschise împortiva companiei respective de către furnizori sau diverși creditori.

Odată bifate toate acestea, ține cont și de faptul că situația financiară a dezvoltatorului este foarte importantă. Experții spun că trebuie să te ferești de companiile care au un grad foarte mare de îndatorare și o profitabilitate redusă, deoarece ele sunt expuse riscului de insolvență.

Nu uita că toate aceste informații sunt publice și ai dreptul să ai acces la ele. Le găsești printr-o simplă căutare pe Google a numelui dezvoltatorului, urmat de cuvintele „raport informații de afaceri”. Vei găsi informații prețioase legat de bonitatea companiei de care ești interesat. Vei ști dacă dorești sau nu să mergi la drum cu un astfel de dezvoltator.

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.