[Galerie foto + video] Ștrandul din Lugoj s-a deschis. Sute de lugojeni au fost prezenți

Ștrandul Municipal, pe vremea când era funcțional

Lugojenii s-au bucurat din plin astăzi de apă și de soare la Ștrandul Municipal, care în sfârșit și-a deschis porțile. Sute de lugojeni au venit chiar de dimineață, la ora 10, făcând chiar coadă la intrare. Nu a fost o inaugurare oficială, cu tăiere de panglică, însă Cristian Galescu, viceprimarul Lugojului, a fost prezent și a fost uimit de numărul mare de lugojeni prezenți într-o zi lucrătoare. Acesta a declarat că și toboganul, una dintre principalele atracții ale Ștrandului, va putea fi dat în folosința săptămâna viitoare.

  Da, într-adevăr , e prima zi în care am inaugurat ștrandul din Lugoj și pot să spun că la jumătate de oră după ce i-am dat drumul este foarte multă lume. Mă bucur să văd că oamenii sunt fericiți, impresiile lor sunt pozitive, se bucură de soare, se bucură de apă, se bucură de bazine și sperăm că așa va fi și de acum încolo, condiții cât mai bune pentru cetățenii din oraș. A durat ceva până s-a deschis Ștrandul, dar ne bucurăm că până la urmă l-am deschis, funcționează și așa va fi și de acum înainte. Estimăm că săptămâna viitoare vor fi finalizate și lucrările la tobogan. Mai sunt de montat scările de acces și după aceea el este funcțional”, a declarat Cristian Galescu, viceprimarul Lugojului.

Lugojeni de toate vârstele au fost prezenți astăzi la Ștrand pentru a se bucura de soare și de investiția municipalității. Unii dintre ei au fost fascinați și au spus că o asemenea bază de agrement nu au mai văzut în țară.

 E un lucru bun, frumos, am fost pe la mai multe ștranduri din țară, dar unul atât de frumos și de reușit nu am văzut. Am fost la Geoagiu Băi, la Curtici, la UMT, la Deta, dar nu arată ca ăsta. Chiar arată frumos. Și apa când o vezi așa limpede și curată, parcă te îmbie să intri în apă și să faci baie. Îmi place atmosfera, să fac baie și să stau la soare”, a declarat Lică Țăranu, unul dintre lugojenii prezenți la Ștrand.

Cei mai mulți lugojeni au salutat această reușită a administrației lugojene, în ciuda întârzierii finalizării ei. Totuși, dorința oamenilor este ca programul în care ștrandul este deschis să fie prelungit, nu doar până la ora 18.

Foarte frumos. Văd că deși este lumea la serviciu, sunt foarte mulți copii, foarte multă lume, îmi închipui ce va fi sâmbăta și duminica. Dar aș vrea ca programul să fie de la ora 9, până seara mai târziu. Comparativ cu altele locuri în care ați mai fost, cum vi se pare. E frumos, îmi place”, a declarat Florica Pop, o altă lugojeancă amatoare de soare și bună dispoziție.

Cei șase salvamari au fost prezenți la datorie și au fost cu ochii în patru pentru ca să nu se întâmple vreun incident.

Noi, echipa de salvamari, avem grijă ca lucrurile să decurgă normal, să supraveghem copiii, persoanele în vârstă și toți cei care vin la Ștrand. În principiu este foarte frumos, foarte multă lume. Chiar de la ora 10 au intrat pe porțile ștrandului , chiar au așteptat la coadă. În principiu e bine”, a spus Claudiu Toma, salvamar.

De astăzi și până luni inclusiv, intrarea la Ștrand este gratuită pentru toată lumea. Șezlongurile, mesele, umbrelele și colacii de asemenea sunt gratuite și se acordă în ordinea sosirii. Ștrandul dispune de trei bazine principale: unul de sărituri cu trambulină, unde adâncimea apei este de 3,4 m, un bazin de agrement, cu adâncime de 1,2-1,6 m  și un bazin pentru copii, a cărui adâncime este de 60 de cm. Începând de marți intrarea la Ștrand va costa 5 lei pentru copii și 10 lei pentru adulți. Preșcolarii au acces gratuit.

Galerie foto: Eugen Gherga

Video: Adelyze Adela

Alina DAMIAN


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Despre admin 7020 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.