
De curând, am primit, cu dedicație, o carte de „memorii subiective”, purtând semnătura dlui. inginer Ștefan Blidariu, fost primar al orașului Bocșa și fost director al S.M.A. Bocșa.
Cartea are un titlu incitant: „Mereu în opoziție sau De la Gheorghiu-Dej la Iliescu și mai departe”, titlu pe care autorul îl explică încă din primele pagini ale cărții.
Și totuși, parcurgând cartea, eu aș fi dat un altfel de titlu, deși, l-am înțeles perfect și pe acesta. Însă, aș fi subliniat, aș fi evidențiat, cele două substative la care se face trimitere pe tot parcursul lecturii, cele care domină viața autorului: speranța și credința.
Volumul este bine construit, povestea curge frumos, iar autorul dă dovadă de un real talent narativ.
Astfel, aflăm că s-a născut la Topleț în 13 iulie 1950, Caraș-Severin, că a studiat la Orșova, Mehedinți, apoi la Timișoara. Despre toate aceste perioade își amintește cu drag și nostalgie și toate aceste amintiri sunt „clasificate” în 14 capitole și 66 de subcapitole, bine conturate.
Încă de la început putem observa că familia are un loc special în „memoriile” povestitorului, iar credința și speranța nu lipsesc din nicio etapă a vieții.
Anii copilăriei petrecuți la Topleț vor constitui cea mai frumoasă perioadă, „încât de multe ori amintirile acestor zile par rupte dintr-o filă de poveste”, mărturisește autorul. „Este încă surprinzător de aproape în memoria mea lumina acelor ani și întâmplările de un farmec aparte, încât de multe ori am senzația că totul a fost ieri. Din păcate, acele zile s-au dus pentru totdeauna, iar totul a rămas doar fum… Acolo unde am crescut noi, pe Borugi lângă Poiana Podului, natura ne-a oferit șansa să creștem uniți ca frații și liberi ca păsările cerului.” închizând această descriere a perioadei copilăriei în aceeași tonalitate: „Anii aceia frumoși au fost etape de formare a unui tânăr, de acomodare cu munca fizică și cu viața reală, fără complexe sau idei preconcepute.”
După acest prim capitol care este, la propriu, o veritabilă pagină de istorie a Banatului, în care autorul, prin consemnările făcute, aduce omagii Văii Almăjului, zonei Topleț-Mehadia-Orșova, dar și familiei – bunici, părinți copii -, precum și unor oameni, personalități ale zonei: dascălul Gheorghe Bălteanu și generalul Ioan Talpeș, își continuă amintirile cu perioada de liceu: Liceul „Ștefan Plavăț” din Orșova.
„De anii de liceu îmi amintesc cu plăcere, însă dominanta rămasă din acele timpuri frumoase era o senzație de permanentă criză de timp. Eram angrenat în prea multe activități și totuși, măsurând realizările acelei perioade, am obținut rezultate surprinzător de bune față de timpul disponibil.
Eram, în primul rând, elev de liceu, cu lecții care trebuiau studiate, cu teme de casă și cu profesori competenți și exigenți care considerau că liceenii trebuiau să învețe și iarăși să învețe. Lenin, marele mentor sovietic al sistemului bolșevic, lansase deviza «învățați, învățați, învățați», iar majoritatea dintre noi eram copii ascultători, învățam și speram, conform lozincilor din acei ani ai tinereții noastre, la un viitor de aur!
Ca lider U.T.C. al liceului, eram organizatorul direct sau indirect al tuturor acțiunilor cultural-sportive din liceu și pierdeam mult timp prețios, fiind implicat și în alte evenimente sau manifestări la care participam direct.
Ca nu cumva să rămân fără ocupație, mă străduiam să fiu un vrednic component al formației de dansuri și teatru. Cu dna. Maria Pavelka, profesoara de română, o femeie extraordinară, mă pregăteam individual pentru concursurile de recitări, la care am și câștigat câteva premii, unul chiar la faza județeană.
În timpul rămas liber, am cântat în corul liceului, am activat în brigada artistică și am practicat câteva sporturi.”
De altfel, primul contact cu orașul Bocșa l-a avut prin sport, în perioada de liceu: „…Păstrez și astăzi o amintire plăcută despre primul contact cu Bocșa, orașul în care valurile tumultoase ale vieții mă vor arunca ulterior, pentru mulți ani. Am ajuns acolo cu prilejul unui campionat de fotbal desfășurat între licee, participând la turneul zonal. Mi-a plăcut după plimbarea noastră prin Bocșa, aspectul curat din centrul orășelului montan, terenul de fotbal amenajat la marginea pădurii și aerul tare resimțit în timpul partidei. Am pierdut în finala disputată cu gazdele […]. Am dormit în internatul unui liceu din oraș și totul era minunat în acele zile frumoase din tinerețea mea, râdeam de orice glumă, totul părea a fi creat de Dumnezeu pentru a ne face pe noi fericiți.”
Cartea dlui. Ștefan Blidariu este o carte fără imagini desenate. Imaginile sunt create din condei, în cuvinte atât de frumos ticluite încât nu-ți dau răgazul să te plictisești. Dimpotrivă! Abia aștepți să citești mai departe, să urmezi firul narațiunii, să dai pagină cu pagină descoperind fragmente din viața unui om așa cum a fost. Iar unele subcapitole sunt adevărate pagini de proză scurtă.
Parcurgând pașii firești spre o anume carieră, în următorul capitol îl găsim pe autor student la Politehnica din Timișoara, iar prin povestirile istorisite cu plăcere și talent, introduce cititorul în viața studențească timișoreană din perioada comunistă, cu bunele și relele, cu bucuriile și greutățile acelor ani.
Întotdeauna, pe autor l-au călăuzit: Credința în Dumnezeu, -amintindu-și mereu cuvintele tatălui său: „Învață, fă bine tot ce faci și nu uita niciodată că singurul tău stăpân pe pământ ești tu și nimeni altul. Deasupra ta permanent este însă Dumnezeu, singurul care poate face într-o clipă ce nu putem face noi într-o viață. Fă bine, dacă vrei să vezi bine.”- și Speranța, deoarece, „atunci când oamenii sunt sub vremi, iar vremurile sunt tulburi, îți rămâne speranța, […]speranța că întotdeauna ziua de mâine va fi mai bună și mai frumoasă decât cea de azi.”
După absolvirea facultății, tânărul inginer este repartizat în diverse locuri – zone ale țării -, dar, indiferent pe unde îl poartă pașii, se întoarce mereu acasă la Topleț, la Bozovici, iar familia îi este mereu aproape.
Acest periplu prin diverse localități îl duce spre Bocșa, iar în capitolul VII autorul consemnează cum vara anului 1981 îi aduce postul de director al Stațiunii pentru Mecanizarea Agriculturii din Bocșa (S.M.A). „O nouă viață, alt oraș” spune autorul, iar în paginile ce urmează este prezentată Bocșa anilor ’80, oameni, fapte, proiecte, lucrări, bucurii, reușite, greutăți și dezamăgiri. Și, ca să ne facem o idee despre cum era orașul Bocșa în 1981, când tânărul inginer Blidariu a fost numit într-o funcție importantă aici, voi reda un fragment din excepționala prezentare făcută de primarul Andrei Rus și consemnată de autor: „Directore, ai noroc că ai venit aici! Bocșa este un oraș nou și prosper. Avem tot ce-și pot dori cei douăzeci de mii de locuitori. O uzină puternică de construcții metalice cu mii de angajați, o întreprindere minieră, una de exploatarea lemnului și alta de mobilă și altele mai mici, dar importante. Agricultura din Bocșa domină județul prin ceea ce oferă. Avem un milion de păsări la Avicola Bocșa, cea mai bună fermă de vaci olandeze din județ la I.A.S. și cea mai bună legumicultură și viticultură în zonă. Sper să avem în curând și cea mai bună mecanizare.”
După cum spuneam, autorul Ștefan Blidariu era și un pasionat sportiv, iar la Bocșa a contribuit și la dezvoltarea mișcării sportive, mai ales în fotbal. Astfel, a preluat echipa „Olarul Biniș” și a transformat-o în „Mecanizatorul Bocșa”, echipa Stațiunii pentru mecanizare din Bocșa. „Echipa avea în componență angajați ai intreprinderii și juca în campionatul județean promoție. Bocșa avea în acei ani o echipă a uzinei în divizia B, așa că nu a fost nicio problemă să completăm lotul echipei Mecanizatorul Bocșa cu câțiva jucători tineri și talentați și ne-am propus ca obiectiv promovarea în grupa de elită a campionatului județean Onoare, chiar din primul an.[…] Sportul, în acei ani de comunism, era pentru tineri o cale de afirmare, dar și o modalitate de distracție, iar posibilitățile de finanțare pentru aceste activități erau numeroase, dar toate la limita legii.”
Pe tot parcursul cărții observăm această calitate a naratorului: corectitudinea. Din multe situații relatate reiese că elevul, studentul, inginerul, Ștefan Blidariu era un om drept, punea accent pe corectitudine și se străduia – în limita posibilităților și „a legii” – să nu nedreptățească, atitudine care, de multe ori, i-a adus, i-a creat, neplăceri.
Revoluția de la 1989 îl găsește la Bocșa și sunt relatate succint evenimentele din acea perioadă, atât la Bocșa, cât și în județ, cât și la Reșița unde în fruntea revoluționarilor se afla Nicu Vlădulescu, vechi prieten al autorului.
Între prietenii cu rol decisiv în cariera inginerului Ștefan Blidariu se află și Sorin Frunzăverde, descris cu căldură și sinceritate, precum și Liviu Spătaru, prefectul de atunci al județului.
Anul 1990 îl întâmpină pe autor atât ca director al Stațiunii pentru Mecanizarea Agriculturii din Bocșa, fiind printre puținii directori care au fost reconfirmați și au rămas în funcție după votul secret al salariaților, dar și membru al Biroului Județean al Frontului Salvării Naționale al Județului Caraș-Severin și șeful comisiei pentru agricultură.
Sunt funcții din care, în scurt timp, la cei aproape 40 de ani, Ștefan Blidariu va fi numit primar al orașului Bocșa, iar capitolul XII al cărții consemnează succint evenimentele din acea nouă misie: cea de primar. Sunt pagini importante de istorie locală, trăită și mărturisită.
Deși lucra cu o echipă performantă, iar rezultatele nu au ezitat să apară, inginerul Ștefan Blidariu a renunțat la funcția de primar relativ ușor și a acceptat propunerea lui Sorin Frunzăverde, acesta oferindu-i funcția de director la Camera de Comerț și Industrie Caraș-Severin. „Mandatul pentru care ne-am angajat la investire era până la alegerile locale, iar, cum acestea se apropiau, comunitatea avea ocazia, prin schimbarea conducerii, să vadă ce poate face și un alt primar pentru ea!” Iar acest „alt primar” avea să fie ing. Cristel Trandafir, ales la primele alegeri locale din februarie 1992, „candidat independent, un om echilibrat și agreat de cei cu care a lucrat în C.M.B., uzina fanion a orașului, dar nu avea încă nicio experiență în administrație. […] Era un primar bine intenționat, dorea binele orașului… iar orașul părea rămas pe mâini bune.”
Din poziția de director al Camerei de Comerț Caraș-Severin, inginerului Ștefan Blidariu i-a fost „la-ndemână” să acceadă la alte posturi de conducere în județul Timiș, în municipiul Lugoj, apoi la funcția de director al S.C. AGROMEC Lugoj S.A.
Din acest moment, ing. Ștefan Blidariu a pornit înspre o nouă viață, într-un nou oraș, alături de familia, încet-încet, reunită. Este orașul în care va munci cu speranță și credință, își va clădi un viitor încununat de realizări (mai multe decât neîmpliniri!), și, iată, la împlinirea celor 70 de ani de viață, hotărăște să-și aștearnă și să-și împărtășească amintirile cu alți oameni, mai mult sau mai puțin apropiați.
„În anii care au trecut pe nesimțite, am încercat să contribui în bine și la viața locuitorilor din orașul în care Dumnezeu m-a adus. Astăzi sunt legat de acest loc ca oricare alt lugojean, am aici o casă, o afacere și copiii lângă noi, fiecare la casa lui.[…] În două mandate lugojenii mi-au acordat încrederea lor și am fost consilier local în Consiliul Municipal Lugoj. În această perioadă am avut realizări, dar și inerente supărări sau eșecuri. […] Anii au trecut prea repede, dorința de a realiza ceva în viață s-a împlinit, iar astăzi sunt un bunic încă activ, care refuză să recunoască faptul că apusul, cu necazurile lui, se apropie grăbit. Anii nenumărați de muncă încununați de realizări și neîmpliniri uneori, au acum probabil un bilanț pozitiv. La ceas de cumpănă, constat că nu am trăit degeaba și am lăsat permanent o urmă după mine, un proiect realizat, o hală sau o cantină undeva sau doar un loc de bună ziua.”
Volumul „Mereu în opoziție” vine să întărească tocmai aceste mărturisiri ale autorului și dovedește cititorului că, atunci când ești însoțit de speranță și credință, când îți pui sufletul, mintea și puterea în slujba binelui, imposibilul devine posibil, iar dificultățile prind ușurință. Și, da, „dincolo de oricare lucru, contează ca, la ceas de amurg, să poți privi liniștit în urmă și, mai ales, să nu regreți nimic…”
La mulți ani, domnule Ștefan Blidariu! Iar, pentru aceste „memorii subiective”, mulțumim!
Gabriela ȘERBAN
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns