Fundația Regală Margareta a României lansează selecția națională pentru bursele Tinere Talente

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

3 noiembrie 2022     Fundația Regală Margareta a României continuă misiunea de a susține tinerii cu talent artistic din România și lansează selecția bursierilor ce vor face parte din proiectul Tinere Talente – ediția 2023. Tineri muzicieni și artiști vizuali cu vârste între 14 și 24 de ani, elevi sau studenți la instituțiile de învățământ vocațional, care provin din familii cu venituri modeste, pot aplica până la 30 noiembrie 2022, pentru a deveni bursieri ai programului, în cea de-a 15 ediție a acestui proiect.

Pe parcursul unui an calendaristic, tinerii artiști în domeniul muzicii clasice sau al artelor vizuale vor fi sprijiniți prin burse de dezvoltare artistică, programe de mentorat intergenerațional și acțiuni de promovare.

Bursele individuale, în valoare de până la 2000 Euro, pot fi folosite pentru achiziționarea materialelor și a instrumentelor necesare desfășurării activității artistice sau pentru participări la cursuri de specializare, concursuri, festivaluri, expoziții sau alte proiecte, în țară și în străinătate.

Sesiunile de mentorat intergenerațional, un element de unicitate al proiectului, oferă bursierilor șansa de a interacționa cu personalități ale vieții artistice și culturale, iar masterclass-urile și atelierele de creație susținute de artiști consacrați îi sprijină în perfecționarea aptitudinilor.

Promovarea creațiilor artistice ale tinerilor către public, realizate prin proiecte individuale și de grup, constă în participarea la evenimente diverse, concerte, recitaluri și expoziții, organizate de Fundație și parteneri.

Recunoscut ca cel mai bun program de Artă și Cultură din România, de 4 ori laureat la Gala Societății Civile, programul național Tinere Talente creează astfel oportunități egale pentru artiștii în devenire, oferindu-le șansa de a-și dezvolta potențialul, de a-și exprima talentul și de a-și îndeplini visul, indiferent de contextul lor social.

“Programul de burse Tinere Talente este unul dintre cele mai puternice demersuri de încurajare a artei din spațiul românesc și ne bucurăm să fim alături de bursieri în dezvoltarea lor artistică. Împreună cu Fundația Regală Margareta a României continuăm misiunea de a crește și a promova valorile românești, în special tinerii care au cea mai mare nevoie de acest sprijin. Pentru că arta luminează mințile și sufletele.”

Katharina Scheidereiter, CSR Manager, Kaufland România – Partener al programului Tinere Talente.

Selecția națională pentru bursierii Tinere Talente 2023 este deschisă către elevi și studenți de la liceele și universitățile de muzică și arte din toată țara, cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani.

Etapele selecției presupun:

  • Trimiterea dosarului de candidatură – până la data de 30 noiembrie 2022, la adresa de e-mail: tineretalente@principesa.ro
  • Evaluarea dosarului candidaților – pe parcursul lunii decembrie 2022
  • Evaluarea talentului și a potențialului artistic de către juriul de specialitate compus din personalități din lumea artei – pe parcursul lunii ianuarie 2023

Detalii despre criteriile de eligibilitatea și modalitatea de participare la selecție se regăsesc AICI.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.