Fotbal și politică

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Nicolae SILADE

Dacă e adevărată vorba că la fotbal și politică toți se pricep, atunci cum se face că nici în fotbal, nici în politică nu reușim să trecem de pragul acela care ne desparte de țările cu performanțe în ambele domenii?

Să începem cu fotbalul. Și, bineînțeles, cu Euro 2024, unde, în sferturi, numai fotbal nu s-a jucat. De aceea s-a ajuns la reprize de prelungiri și lovituri de departajare.

Și parcă, la fel ca întotdeauna, în semifinale ajung doar țările care trebuie să ajungă, adică fostele campioane mondiale sau europene. În cazul de față: Spania, Franța, Olanda, Anglia.

Fără a fi conspiraționiști, nu putem să nu ne întrebăm dacă nu cumva mafia din agențiile de pariuri decide rezultatele.

Și tot fără a fi conspiraționiști, dacă trecem la politică, nu putem să nu ne întrebăm dacă nu cumva  „marele licurici” și „ursula” își bagă coada și în alegerile de la noi, atâta vreme cât România e considerată o colonie a marilor puteri.

Dar să ne întoarcem pe plan local, pentru că și aici se poate observa că în politică e la fel ca în fotbal.

În primul mandat, aleșii noștri se comportă ca fotbaliștii în grupe (adică arată ce pot), în al doilea – ca fotbaliștii în optimi (adică încearcă să reziste), dar în al treilea uită pentru ce sunt acolo, exact ca fotbaliștii în sferturi.

Bineînțeles că există și excepții, rare, ce-i drept, când aleșii ajung în „semifinale” ori de-a dreptul în „finală”, dar nu avem niciun astfel de exemplu în orașul nostru.

Dimpotrivă. Fostul „ales”, demis și nemaiales, care nu a avut nici măcar un mandat întreg, ci doar 1 an, 8 luni și 16 zile, se laudă pe facebook cu un oraș „prosper”, care a trecut de la „datorii” la „profit”, și de la 600 de mături la trocariciul cu o singură mătură, care împrăștie praf pe străzi când e soare și spală drumurile când plouă.

Adâncit și încurcat în cifre, proiecte, studii de fezabilitate și prefezabilitate, în evaluări și licitații, contestate, amânate sau cercetate penal, „alesul” nemaiales nu vede adevărata diferență dintre Lugojul de dinainte de administrația PNL și cel de după.

Dacă tot se laudă cu o finanțare de 218 milioane euro (care nu se vede), poate ne spune ce au făcut edilii liberali cu „greaua moștenire” pesedistă de peste 15 milioane de euro și de ce a fost nevoie de îndatorarea lugojenilor pentru 12 ani cu un împrumut „italian” de aproximativ 15 milioane de euro.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.