Remus V. GIORGIONI
Într-o recentă întâlnire cu Titel Petrescu, patronul pensiunii FADI, am putut afla amănunte relevante vizavi de activitatea acestei unităţi comerciale. În primul rând, am afla taina celor patru iniţiale care dau numele firmei, formând un cuvânt sonor: este vorba despre Felicia-Adina-Diana-Izabela, două mame şi două fiice. (Acum, pentru cei apropiaţi este uşor să identifice care sunt unele – care altele; ceea ce reporterul poate să divulge este că numele firmei FADI începe cu cel al soţiei patronului!)
După ce, în anul 1977, a absolvit cursurile de barmani-ospătari la Oradea, dl. Titel Petrescu s-a putut angaja la Hanul „Ana Lugojana”, una dintre cele mai rentabile localuri din zona Lugoj – la un moment dat chiar mai rentabilă decât faimosul Hotel-Restaurant „Dacia”, unde a lucrat ca barman timp de 15 ani, învăţând meserie sub directa îndrumare a faimosului şef de local Molnar. Dar, după decembrie 1989, situaţia privitoare la buna funcţionare şi rentabilitate a hanului a început să se cam dimineze. Atunci, în 1992, lucrând amândoi în comerţ, Titel Petrescu şi soţia Felicia s-au hotărât să se privatizeze, zicându-şi că, dacă au făcut comerţ toată viaţa, cel mai indicat domeniu în care să-şi încerce norocul era tot comerţul.
Au încept construcţia pe un teren propriu, vizavi de casa părintească. Au ridicat mai întâi o clădire cu un nivel, concepută ca restaurant, unde şi-au început activitatea, punând în practică ideile novatoare, ba chiar şi reţetele utillizate pe când Titel lucra la han. Astfel, lumea era foarte mulţumită, mai cu seamă că economisea câţiva litri buni de benzină, ca să nu mai meargă până la kilometrul 9, la han.
Reporterul îşi aminteşte că în anii aceia restaurantul Fadi a avut ca oaspeţi faimosul cuplu Stela Popescu şi Alexandru Arşinel. Dar anii au trecut şi firma devenea tot mai înfloritoare, în forma aceea de restaurant. Atunci familia Petrescu a avut iniţiativa de a construi încă un nivel, cu patru camere de cazare (iar ceva mai târziu, încă patru la mansardă). Aveau şapte angajaţi şi erau foarte mulţumiţi, deşi în acele timpuri a trebuit să investească tot profitul firmei. „Alţii au construit cu fonduri europene, mai mult sau mai puţin rambursabile…, noi ne-am descurcat cu mijloace proprii: multă mucă, dar şi satisfacţii pe măsură!”, ne-au declarat cei doi soţi, stând noi împreună la o cafea, la terasa Bucegi. Iată ce ne-a mai declarat dl Titel:
„În 2007, am turnat fundaţia pentru încă o pensiune pe str.Agriculturii. Dar, când a venit recesiunea, am fost nevoit să mă opresc. Visam să construiesc un spatiu de cazare modern, după noile standarde europene. Îmi doream din tot sufletul ca imposibilul să devină posibil. Însă, birocraţia mi-a pus beţe în roate. Nu poţi fi corect atunci când corupţia este în floare! De un an de zile mă lupt să obţin reînnoirea autorizatiei, şi chiar dacă am achitat acum un an taxa de autorizație, din cauza unui proiectant iresponsabil sunt legat la mâini și bat pasul pe loc. Este greu să creezi locuri de muncă şi să demarezi o lucrare în aceste condiţii” (ni se plânge, cu mare dreptate dl patron).
“Timp de 29 ani, am lucrat pe profit, fără pierderi, fără împrumuturi, fără ajutoare. Chiar și în plină pandemie, am rezistat și nu am pierderi. Acum, având şi eu o vârstă, mă gândesc să mă retrag. Dar, o spun cu mare părere de rău, nu am cui să predau ştafeta: cineva de încredere care să-mi ducă visul mai departe!
Libertate, libertate – vise mari şi spulberate. Pe terasa de la Petroane
(Iată-l pe dl patron Titel Petrescu vorbind ca din carte!) Desigur, de la una la alta, discuţia noastră luase amploare. Şi iată că trece pe acolo (spre a ne lumina cum stau lucrurile cu… Statu) prietenul nostru dl. Oniga, mare „bancher”. Mai întâi, amicul nostru „se introduce”: Vă rugăm să trăiţi! Ştiţi bancul cu statuia?, ne interoghează el, hâtru. Ce să ştim noi, ce poţi glăsui în faţa unui om de lume, care ştie totul, tot ce mişcă în ţara asta, ba şi (cam) pe toate meridianele globului: Statu ia tot! Că – versus Tovarăşu Statu – dl Gyuri Oniga e Stan Păţitul… Dar ia spune mata (sare de colo alt prieten, mogul de presă: Raul Spiler), ştii bancul cu statuia nudă?!?… Nu!… Statu ia, nu dă! Şi tot aşa, am ajuns cu discuţia şi în zilele noastre; poate domnia ta, estimat Cetitoriule, nu ştii că pe terasă La Petroane se adună toată lumea bună a urbei – toţi poganii! – şi tăinuiesc ore bune până cătră (după) amiază. Că, până adineauri, locul de întâlnire al poganilor, de când comuniştii le-au desfiinţat „masa” de la Dacia, a fost Ceasul Electric. (Dar la ora actuală acest faimos ceas pare pierdut în junglă.) Iată însă un subiect prea vast deocamdată. Așa că o lăsăm pe altă dată, când vom pune laolaltă câte-o cifră, câte-o dată… despre vremurile de altădată!
Prin urmare, despre „petroane” ca nişte pietricele cu majusculă şi despre „pogani” (vine de la bănăţenismul pogan = mare, puternic, grozav), cu o altă ocazie.
Lasă un răspuns