Pentru că suntem cenzurați pe Facebook,
ne poți citi pe Telegram și Google News
Constantin-T. STAN
În adolescență, robuști și agili fizic și intelectual, cu o viață interioară mai mult sau mai puțin agitată, sensibili la provocările vieții de zi cu zi, ne credeam nemuritori. La un moment dat, din proprie inițiativă sau îndemnați de rude, unii tineri își găsesc perechea și deslușesc tentante chemări ale viitorului.
Alții, dedicați studiului și carierei, își desăvârșesc profilul intelectual, optând, ca prioritate, pentru un statut profesional bine conturat și definit.
După cincizeci de ani, cei mai slabi de fire, poate neputincioși în fața tumultului cotidian, marcați și agresați de varii intemperii, se gândesc la finalul carierei.
Din fericire pentru mersul societății, cei mai mulți dintre semeni își poartă cu demnitate crucea profesională, cu dăruire și impasibili la bemolii vieții, până la vârsta pensionării.
Am întâlnit, cândva, pe coridoarele Inspectoratului Școlar, într-o perioadă când, pentru acordarea unor ore suplimentare, era necesar avizul instituției, dascăli în vârstă, unii trecuți de 70 de ani, care doreau să-și continue munca ex cathedra.
Conștienți, poate, că aidoma fierului de plug care, lăsat de izbeliște, ruginește, dascăli de vocație, integri și dăruiți, nu concepeau să se despartă ex abrupto de obiectul muncii lor de o viață: păstorirea sufletelor curate și a inteligenței sclipitoare a tinerilor, asemenea unui giuvaergiu care prelucrează și șlefuiește, ca un miniaturist japonez, diamantul brut, redându-i strălucitoarele carate.
După 41 de ani de activitate didactică, încerc un rezumat retrospectiv al activității dedicate învățământului muzical lugojean, vieții culturale din orașul muzicii. Inițiator și organizator, în 2013, al proiectului „Clara Peia”, dedicat, într-o primă etapă, micilor pianiști (un unicat pe plan național la vremea respectivă, augmentată ulterior, competiția a ajuns, anul acesta, la ediția a IX-a), am imaginat și manageriat patru ediții ale „Zilei George Enescu”, omagiu adus muzicianului național, prezent concertistic la Lugoj între 1912 și 1943.
Invitat la ultimele ediții ale Simpozionului Internațional „George Enescu”, începând cu anul 2005, am elaborat zeci de studii și trei volume dedicate prezenței Orfeului moldav în cetatea lui Vidu.
În 2009 am fost recompensat cu una dintre cele mai importante distincții la care poate aspira un muzician român, o adevărată carte de vizită: premiul pentru istoriografie al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, asociație al cărei membru sunt din 2005, pentru scrierile mele dedicate lui Enescu, György Kurtág, corifeul muzicii europene de avangardă, dar și pentru un volum închinat lui Victor Vlad Delamarina.
Prin proiectul „Pianina călătoare”, inițiat în 2016, am transmis mesajul marii muzici în comune, sate și orășele din Banat, în care muzica răsună stingher, în condițiile în care, în special în învățământul de cultură generală din ciclul gimnazial, Eutherpe a devenit o cenușăreasă: Belinț și Chizătău (așezările mele de suflet), Balinț, Bocșa, Anina, Birda. Au fost părtași la proiect elevi și colegi de la școala de muzică lugojeană.
Pianina „călătoare”, care ne-a însoțit în peregrinări, a fost un prețios dar al Rotary Club Lugoj, asociație receptivă și generoasă la proiectul pe care l-am prezentat, la solicitarea mea, în cadrul unei audiențe.
Am inițiat și parafat zeci de proiecte de parteneriat și turnee concertistice în instituții de învățămînt sau cultură: Timișoara (Colegiul „Louis Calderon”), Tîrgu Jiu (Colegiul de Artă „Constantin Brăiloiu”), Bocșa (Biblioteca Orășenească „Tata Oancea”), Reșița (Biblioteca Germană „Alexander Tietz”), Vârșeț (Școala de Muzică „Josif Marinković”), Gyula (Școala de Muzică „Erkel Ferenc”).
Un prestigios, onorant parteneriat este cel semnat cu o instituție-etalon a învățământului academic românesc: Universitatea Națională de Muzică București, în urma inițierii proiectului „Concursul Internațional de Canto «„Tiberiu Brediceanu»”, găzduit, la una dintre ediții, de școala vocațională lugojeană.
Doctor în muzicologie cu summa cum laude (2008) al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca (prima instituție în materie care a organizat o linie doctorală în muzică în România, grație lui Sigismund Toduță), am considerat că pensionarea poate să se constituie într-un nou început.
Prin urmare, am devenit doctorand în istorie, în urmă cu doi ani, al Universității din Oradea, fiind cooptat ca membru în Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir” al universităților din Oradea și Chișinău.
În această nouă ipostază, am inițiat și organizat, anul trecut, la Lugoj, prima ediție a Conferinței Internaționale de Istorie „Acta Historica Civitatis Lugosiensis”, în parteneriat cu universitățile din Lugoj, Oradea, Padova și Chișinău.
Am publicat peste 30 de volume dedicate istoriei muzicii bănățene, zeci de studii, cronici și articole de specialitate prin care am promovat Lugojul, învățământul muzical local.
Reprezentanții administrației locale, în parteneriat cu Fundația „Josif Constantin Drăgan” și hebdomadarul „Redeșteptarea”, mi-au acordat Diploma și Trofeul de Excelență „pentru contribuția adusă la dezvoltarea municipiului Lugoj în domeniul Cultură”, iar din partea Consiliului Județean Timiș am fost recompensat cu „Pro Cultura Timisiensis” pentru merite deosebite în promovarea culturii în județul Timiș”.
Totodată, am fost onorat prin atribuirea distincțiilor de Cetățean de Onoare al comunei Belinț și al orașului natal Bocșa.
Mi-aș mai putea dori ceva? Doar sănătate, finalizarea marilor proiecte pe care mi le-am propus și, nu în ultimul rând, a tezei doctorale în istorie, o monografie a Lugojului, un omagiu adus urbei pe care am slujit-o mai bine de opt lustri. Iar celor care, „refuzați de idee”, cârtesc împotriva evidenței, le dedic o strofă eminesciană:
De te-ating, să feri în lături,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă știi a lor măsură;
Zică toți ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgești nimică,
Tu rămâi la toate rece.
Lasă un răspuns