Femeile-consilier din spatele scenei politice

Constantin-T. STAN

Se spune, pe bună dreptate, că în spatele unui bărbat puternic (de succes) se află o femeie puternică: bună administratoare, care știe să chivernisească profiturile, investește cu folos, intuiește de unde vin pericolele și le semnalează la timp, cunoaște arta diplomației și-și formează un cerc de prieteni care cuprinde oameni cu influență economică și politică, pe care, mai apoi, știe să-i manipuleze.

Femeia (privită ca o specie diferită de omul-bărbat) poate fi soție (cumulând și calitățile de mamă, confidentă în treburile casnice, aparent docilă și cooperantă în viața conjugală), prietenă și chiar amantă (în funcție de împrejurări). Prototip al biblicei Eva, femeia, ascunsă după cortina vieții sociale, știe să elaboreze discursuri, culege și rostuiește dividende, plimbă cu succes hârtiile oficiale, iar dimineața pregătește cafeaua bărbatului, dulce sau amară, după dorința companionului.

În cele din urmă, îi controlează nodul cravatei, verifică dacă e impecabil călcată cămașa și dacă nasturii sunt corect încheiați, dacă mustața și barbișonul sunt aranjate. În politică, barbișonul, eventual mustața, sunt de mare importanță, chiar un lucru esențial, exprimând dominanta masculinitate, determinare, seriozitate și autoritate.

Apoi, femeia, împăcată, îl slobozește pe bărbat (pe care-l privește ca pe o specie ciudată, inferioară, neajutorată și chiar nătângă, pe care Dumnezeu a plămădit-o într-un moment de relaxare) în agora vieții, pentru a da piept cu opozanții. Opozanți cu aceleași semnalmente, cu mustață și barbișon.

În urmă cu câțiva ani, o consilieră a primarului, proaspăt unsă, a început să colinde cu sârg mediile intelectuale ale Lugojului, pentru a se informa corect asupra stării de fapt din Lugojul cultural. Fiind de-a locului, tânăra (inteligentă și cultivată) dorea ca, înainte de a propune soluții și decizii șefului, să cunoască detalii actualizate din viața opulentului nostru burg, care, de decenii, își tot clamează, fără folos, simbolicul titlu de capitală culturală a românilor bănățeni. Am fost și eu identificat și abordat, cu politețe și aplicat. Tânăra nota, cu frenezie, într-un carnețel, ideile pe care i le împărtășeam. Deoarece Primăria nu-i putea acorda spațiul unui birou în incinta instituției, consilierei i s-a rezervat un birou impropriu, la Muzeul de Istorie, în interiorul unei săli în care activau și alte persoane.

Doamna nu a părut deranjată și și-a desfășurat imperturbabil și impecabil munca, fără a-i deranja, la rândul său, pe cei din jur. Din păcate, prezența sa a fost episodică, iar primarul nu a mai avut timp să preia roadele experienței sale. De altfel, se pare că nici nu a dorit, cuprins de fobia puterii absolute, așa cum se întâmplă, de obște, cu cei ce dețin o funcție cât de mică și devin insensibili, opaci, la orice sfat sau părere care contrazice fixismul lor. Dintr-o dată, situați pe soclul mai mult sau mai puțin aurit al unei trecătoare funcții, își pierd luciditatea, iar prieteni îi devin cei cu potență economică și financiară, cu relații în sferele înalte ale politichiei.

În istoria recentă a Lugojului a apărut o consilieră care a contrastat puternic cu personalitatea tânărului primar ales, inteligent, animat de dorința de a elabora și înfăptui proiecte de anvergură, deopotrivă instruit și cultivat, cu un condei care i-ar pune în umbră pe numeroși jurnaliști răsăriți din chinurile tranziției.

Retrasă, neînzestrată cu știința comunicării, nesociabilă și fără competențe în domeniu, consiliera nu a avut niciun rol constructiv în bunul mers al instituției: a plimbat hârtii, a elaborat, împreună cu echipa sa, regulamente fără a ține seama de realitatea din teren. Au trecut doi ani de când i-am solicitat o audiență pentru a discuta despre câteva proiecte culturale. Refuzat, pe un ton copilăresc, naiv (pentru care nu te poți supăra), am rămas cu sentimentul că primarul, animat de cele mai frumoase intenții pentru prezentul și viitorul imediat al orășelului său natal, pornea cu un major handicap în temerara sa aventură edilitară, având sfătuitori mediocri.

Același lucru se întâmplă cu cei ce pozează în prieteni în vremuri de pace, dar dau bir cu fugiții la greu. Prietenii de circumstanță fac, fără să-i doară șira spinării, adânci temenele, rostesc mecanic, fără jenă, penibile adjective laudative, își oferă serviciile, țintind, într-un final (mai apropiat sau mai îndepărtat), sinecuri, simbolice (care să le confere greutate și  autoritate în fața semenilor) sau generos remunerate.

Pentru a-și împlini meschinele aspirații, unii acceptă să devină bieți cotizanți de partid, soldați fără idei, neluați în seamă pe viitorul front electoral. În urma unui insucces, discursul lor se schimbă radical, mergând până la blamarea foștilor confrați și semnarea unor noi adeziuni. O femeie puternică, aflată în spatele draperiei vieții noastre, ar putea juca rolul unui performant sistem electronic de alarmă și ne-ar scuti de surprize neplăcute.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.