Parohia Ortodoxă Română „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj, condusă de Preaonoratul Părinte Ioan Cerbu, în colaborare cu Asociaţia Centrul Ortodox și Centrul de Zi pentru Copii „Sf. Nicolae” din Lugoj, aflate sub coordonarea Preacucernicului părinte Cristian Cerbu, au organizat o acţiune social-caritabilă prin intermediul căreia au fost sprijinite peste 150 de familii nevoiaşe din municipiul Lugoj și din localităţile limitrofe.
Acțiunea a fost organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, mitropolitul Banatului, și cu implicarea Protopopiatului Ortodox Român Lugoj, Poliţiei Municipiului Lugoj, Detaşamentului 6 de Jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean al Jandarmeriei Timiş și a Centrului Școlar Pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roşca” Lugoj.
O implicare aparte a venit din partea Restaurantului „Domacris” (prin familia Grecu Călin și Radmila) și a Asociaţiei „Găteşti și Dăruieşti”, reprezentată de „Bucătăria lui Paul”, care, prin voluntarii săi, au pregătit porțiile cu hrană caldă pentru cei săraci.
În cadrul acțiunii, au fost distribuite peste 150 pachete cu alimente de bază și 150 de pachete cu dulciuri, la care s-au adăugat peste 200 de porţii cu hrană caldă.
Pe lângă familiile nevoiaşe care au beneficiat de sprijinul organizatorilor, o atenţie sporită a fost acordată și bătrânilor fără aparţinători, având în vedere contextul Anului Omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice, declarat de către Sfântul Sinod al BOR, la nivel de Patriarhie, pentru anul 2023.
La încheirea evenimentului, Preacucernicul Părinte Cristian Cerbu a adresat alese mulţumiri tuturor celor implicaţi, în special Preaonoratului Părinte Ioan Cerbu, în calitate de preot paroh al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”, Preacuernicului Părinte Ion Last, preot coslujitor, precum și tuturor credincioşilor care au contribuit și susţinut financiar acest eveniment caritabil.
„Nădăjduim că, și de această dată, prin tot ceea ce s-a întreprins, am reuşit să aducem o rază de bucurie și speranţă în sufletele celor necăjiţi, aşa cum ne învaţă Domnul să o facem, prin gura profetului Isaia: Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăpostește în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l (…) Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. (Isaia 58, 8-9)”, au transmis organizatorii.
(Foto: Parohia Ortodoxă Română „Adormirea Maicii Domnului” Lugoj)
Lasă un răspuns