Euro s-a oprit la 4,78 lei

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Evoluția perecheii euro/leu din perioada analizată a fost una calmă, în care nu a mai fost testat pragul de 4,8 lei, după șirul de intervenții ale băncii centrale din noiembrie, care au golit rezerva valutară de câteva sute de milioane de euro.

Prețurile de vânzare ale euro de la casele de schimb interbancare s-au menținut peste 4,8 lei. Luni, cel mai ridicat preț era practicat de OTP Bank cu 4,8540 lei, urmată de BCR cu 4,8510 lei, respectiv de ING cu 4,8461 lei.

Cursul euro a fluctuat între 4,7744 și 4,7785 lei, pentru ca luni media să fie stabilită la 4,7777 lei, valoare identică cu cea stabilită înainte cu o săptămână.

La sfârșitul perioadei, transferurile s-au realizat în culoarul 4,776 – 4,782 lei, cu închiderea la 4,777 lei. BCE a stabilit o rată de schimb de 4,7789 lei/euro.

Deprecierea leului s-ar putea stabiliza în jurul valorii de 4,78 lei, după ce INS a reconfirmat creşterea economiei românești, în primele trei trimestre, cu 4%, în condițiile în care consumul s-a redus dar au crescut investițiile, în special cele din construcții.

Dolarul american a scăzut de la 4,3143 la 4,3067 lei dar a crescut luni la 4,3149 lei.

Moneda elvețiană s-a apreciat de la 1,098 – 1,103 la 1,092 – 1,096 franci/euro, astfel că media ei a fluctuat între 4,34 și 4,3620 lei pentru a fi stabilită la sfârșitul intervalului la 4,3590 lei.

Perspectiva ca la alegerile parlamentare anticipate din Marea Britanie, care se vor desfășura joi, victoria să revină conservatorilor conduși de Boris Johnson, a provocat aprecierea lierei sterline față de principalele valute. În aceste condiții, cursul ei a crescut luni de la 5,6554 la 5,6840 lei, nivel care se mai înregistra în 23 iunie 2016, cu o zi înainte de referendumul pentru Brexit.

Aprecierea monedei americane a avut darul de a provoca, la finalul perioadei, scăderea unciei de aur la 1.460 – 1.465 dolari, ceea ce a făcut ca preţul gramului de aur stabilit de BNR să coboare de la 204,2895 la 203,0272 lei.

La începutul acestei săptămâni, găurile mari din bugetul de stat, evocate tot mai des de actualul Executiv, a obligat Ministerul de Finanţe să redeschidă o emisiune de titluri de stat scadentă în septembrie 2029. El s-a împrumutat cu 832,8 milioane lei, aproape dublu față de nivel programat, care a fost de 500 milioane lei, pentru care a acceptat o dobândă anuală de 4,67%. Băncile și clienții lor s-au înghesuit să cumpere, volumul total al cererii fiind de 1,49 miliarde lei.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,05%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit la valoarea de joi și a crescut de la 3,11 la 3,12%, iar cel la 12 luni de la 3,21 la 3,22%.

Perechea euro/dolar a crescut de la 1,1003 – 1,1028 dolari, la începutul perioadei, la 1,1110 dolari, pentru ca luni să fluctueze între 1,1053 și 1,1078 dolari.

Aprecierea dolarului s-a datorat datorat faptului că economia americană se arată mai viguroasă decât cea europeană, în noiembrie fiind create 266.000 de noi locuri de muncă, cu mult peste aşteptările analiştilor.

Aceste evoluții vor permite oficialilor Rezervei Federale să nu mai reducă dobânda-cheie, la întâlnirea de politică monetară, ce va avea loc marți și miercuri.

Volatilitatea bitcoin pe platformele specializate a fost mai mare, unde a fluctuat între 7.150 și 7.600 dolari, valori care se mențin în culoarul cuprins între suportul de 6.300 dolari și rezistența de la 9.500 dolari.

(Analiza cuprinde perioada 3 – 9 decembrie 2019)

Radu GEORGESCU

Despre admin 6589 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.