Euro a pierdut jumătate de ban

Redeschiderea pieței locale după minivacanța de Paște a fost de bun augur pentru leu, care a preluat trendul apreciativ din regiune, stimulat de nivelul redus al aversiunii față de risc.

Anunțul făcut de agenția Standard & Poor’s referitor la confirmarea ratingului suveran al României la BBB-, cu perspectiva stabilă, a dat un mic impuls pieței, iar cursul monedei unice a scăzut de la 4,9432 lei, valoare stabilită în Joia Mare, la 4,9372 lei. Tendința de apreciere a leului s-a conturat în partea a doua a zilei, când cotațiile coborau de la 4,939 – 4,94 lei, în prima parte a ședinței, la 4,933 lei.

Piața monetară a fost calmă astfel că indicii ROBOR nu au cunoscut modificări. Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,80%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 7,02% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, la 7,36%.

Scăderea indicelui institutului ZEW care măsoară așteptările investitorilor din Germania de 13 la 4,1 puncte, față de o valoare anticipată de 15,6 puncte a provocat deprecierea euro, care a atins un minim de 1,0922 dolari, față de 1,1076 dolari la finalul săptămânii trecute. Evoluția este pusă pe seama reticenței pe care au început să o arate băncile comerciale în cazul împrumuturilor dar și a efectelor negative create de inflație și nivelul tot mai ridicat al dobânzilor de politică monetară.

Moneda unică a revenit apoi pe creștere, după anunțul referitor la faptul că economia Chinei a crescut în primul trimestru cu 4,5%, ceea ce a afectat rolul de „refugiu” al monedei americane iar cotațiile au crescut până la 1,0983 dolari. În piața locală cursul dolarului a crescut de la 4,4844 la 4,4994 lei.

Media francului elvețian a scăzut la 5,0172 lei iar cea a lirei sterline a scăzut la 5,5964 lei.

Prețul gramului de aur a coborât la 289,3661 lei, efect al scăderii metalului galben la 1.997 – 2.005 dolari/uncie, după ce la sfârșitul săptămânii trecute a fost atins un maxim al ultimilor doi ani de 2.046 dolari/uncie.

Monedele din regiune profitau în continuare de nivelul ridicat al apetitului pentru risc. Media celei maghiare s-a apreciat la 371,55 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,6286 zloți/euro.

Bitcoin a scăzut în cursul nopții la 29.500 dolari dar a urcat marți la 30.426 dolari, efect al deprecierii monedei americane. Ether a avut o evoluție stabilă și fluctua în culoarul 2.059 – 2.121 dolari.

Radu GEORGESCU

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.