EURO 2021: Italia, triumful defensivei perfecte

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Dan H. BRUDIU

Putem începe prin a-l numi un turneu final ciudat. In care formatul gândit de UEFA a dus la crearea unor mari inegalități între națiunile participante, trupe mari cum sunt Germania, Italia și, în special, Anglia jucând majoritatea meciurilor pe propriul teren și fiind scutite de expediții disconfortante și obositoare.

Cu stadioane care au permis intrare nelimitată, parțială sau reprimată, o imagine oarecum eterogenă a ceea ce trebuia să fie un festival de culoare și, evident, valoare, chiar și cu participarea largă a 24 de echipe. Lucru care însă nu a scutit România, mai jos ca oricând în ierarhia fotbalistică europeană, la a construi stadioane și a găzdui meciuri în calitate de națiune … neparticipantă !

De la Țara Galilor, Scoția, Slovacia, Rusia, Ucraina, Finlanda și Ungaria și Macedonia de Nord parcă n-aveam mari așteptări.  Și-au respectat statutul Spania (singurul team care a pus reale probleme campioanei continentale), Belgia, Suedia și Austria. Au fost și motive de satisfacție, pe lângă dezamăgirile numite Turcia, Olanda, Polonia, Croația și, mai târziu, Portugalia, Franța și Germania. În timp ce Danemarca, Elveția și Cehia au surprins plăcut și au determinat marile surprize ale competiției.

Privind retrospectiv, avem o laureată care își merită titlul din plin. Un fotbal modern, aerisit, diferit de ceea ce propuneau de obicei squadrele peninsulei, o evoluție constantă la nivel foarte bun. Și, chiar dacă ultimele două succese au fost obținue după lovituri de departajare (cu Spania și Anglia), jocul Italiei pregătite de Mancini a fost cel mai plăcut și eficient în comparație cu ce ne-au propus celelalte favorite: Germania obosită și în mare criză de inspirație ofensivă, Franța supraevaluată mediatic și cu o atitudine ușor superioară care, deloc întâmplător, a dus la drama de la București, Spania în tranziție de la furia roja condusă de Ramos spre un grup talentat, dar insuficient de experimentat în care vedeta a fost adolescentul Pedri, Belgia, eternă promisiune ademenitoare mincinoasă și, în fine, Anglia, garnitură cu ștaif și rezerve de lux, care – părere personală – poate mai mult, dar a plătit tribut presiunii psihice pe care i-a adus-o, odată cu ajutorul decisiv al arbitrilor (mai puțin în ultimul act) și vulcanul de pe Wembley, care a comandat imperativ, dar în zadar, succesul.

Ca niciodată, golgeterii competiției, atacanții  Cristiano Ronaldo, Patrik Schick (câte 5 goluri), Romelu Lukaku, Karim Benzema și Emil Forsberg (câte 4) au privit semifinalele și finala la TV. Mai mult, soarta primelor 90 de minute ale finalei au decis-o doi fundași, britanicul Shaw și italianul Bonucci, iar marii rateuri ai penalty-urilor decisive au fost și ei jucători ofensivi (Belotti și Jorginho, respectiv Ashford, Saka și Sancho !). Triumful … defensivei, cheia victoriei, e datorat în primul rând impenetrabilului triunghi Gianluigi Donnaruma – Leonardo Bonucci – Giorgio Chiellini, ultimul, de-a dreptul senzațional la cei 37 de ani pe care-i va împlini peste o lună și, punct de vedere personal, MVP-ul turneului.

Alături de ei, ar fi de menționat munca de grup a unui colectiv care s-a dovedit unul harnic și modest, dar a constituit un angrenaj solid și greu de contracarat. Chiesa, Insigne și Immobile în prima linie și un mijloc experimentat și tehnic, condus impecabil de Verratti și Jorginho, au performat meci de meci la un remarcabil nivel constant la care nu prea eram obișnuiți să vedem squadra azzura în marile competiții. De clasă și prestația fostului mare internațional Roberto Mancini pe banca tehnică a campioanei Europei, se pare strategul ideal care a transformat stilul cunoscut de joc al Italiei într-unul agreabil și eficient. Forza Italia!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.